când poezia vine la mine, mă bărbieresc și îmi pun

cămașa bună. fac cafeaua , miros țigările să fie ale mele, o aștept

la masa din bucătărie, unde se fumează cel mai bine. nici

n-o auzi când pășește tiptil pe pavelele din curtea mea,

parcă merge sub apă. înaintează lent, își acoperă fața, nici nu vrea să

vadă mizeria câinelui meu din dreapta scărilor, spre fundul curții. mângâie

clanța ușii, se asigură că cineva tocmai a închis-o, după ce a ieșit afară

să verifice dacă a ajuns și sparge ușa. râde de mine când mă vede cu

tava cu ceștile în mână și râd și eu

pentru că iar am uitat că poezia nu bea cafea decât la sărbători.