Prezentul articol propune o analiză literară a romanului Mizerabilii de Victor Hugo, cu accent pe construcția personajelor și relevanța acestora pentru literatura destinată copiilor. Studiul examinează personajul central, Jean Valjean, și relațiile sale cu celelalte figuri ale romanului, acordând o atenție specială lui Gavroche – copilul străzii care devine simbol al rezilienței în fața adversității sociale. Prin identificarea tehnicilor de caracterizare directă și indirectă, precum și a tipurilor de conflict prezente în operă, articolul oferă un cadru analitic util cadrelor didactice în abordarea textului literar la clasă. Analiza subliniază potențialul formativ al romanului și al adaptărilor sale pentru copii, evidențiind teme precum solidaritatea umană, dreptatea socială și transformarea morală – teme cu valențe educative semnificative în dezvoltarea sensibilității etice a elevilor.
În centrul romanului lui Victor Hugo, roman publicat în 1862, se află personajul; personaj ce înfățișează individul nevoit să trăiască, din cauza problemelor sociale ale vremii, „sub fatalitatea mizeriei” . Cele trei mari probleme ale secolului, pe care Hugo le descrie cu lux de amănunte în cartea sa, sunt: „înjosirea omului prin exploatare, decăderea femeii prin foame și atrofierea copilului prin puterea întunericului” .
Personajul central al romanului, ,,pivotul în jurul căruia se articulează planurile narative” , este Jean Valjean, un fost ocnaș nevoit să-și accepte destinul necruțător. Condamnat la nouăsprezece ani de ocnă, în urma furtului unei pâini, Jean Valjean reușește, după o întâlnire providențială cu episcopul Bienvenu, să-și schimbe cursul vieții, dedicându-și întreaga existență pentru a-i ajuta pe cei săraci și lipsiți de protecție. Acesta, devenit între timp moș Madeleine–un bogat manufacturier și primar al localității Montreuil–sur–mer, este nevoit să-și dezvăluie, pentru a salva de la moarte un om nevinovat, identitatea. Este din nou condamnat, reușind însă, la scurt timp, să evadeze. Scăpat de amenințarea ocnei, își va face un țel din a ajuta ființele lipsite de protecție și din a săvârși acte de binefacere pentru comunitatea sa.
Jean Valjean, reprezentant al indivizilor condamnați la muncă silnică de către o justiție implacabilă și incapabilă de a citi sufletul omului, devine, prin apariția sa în toate cele trei volume ale operei, cel care face trecerea către celelalte personaje; căpătând totodată și înfățișarea de om providențial pentru acestea.
Deși romanul lui Hugo, un roman de mare anvergură, are numeroși eroi, întruchipând diverse tipuri umane, Jean Valjean își va pune amprenta, într-un mod sau altul, asupra celorlalți: pe Cosette, fata unei tinere nevoite să se prostitueze pentru a nu muri de foame, o va salva de la traiul inuman la care era supusă de către cei ce își luaseră angajamentul de a o îngriji–soții Thénardier; pe Fantine, tânăra amintită mai sus, o va consola pe patul de moarte; pe Marius, tânărul care a ales să trăiască în sărăcie pentru a nu-și încălca principiile, îl va salva de la moarte; pe Javert, polițistul neobosit, dar ,,incapabil să vadă dincolo de lege complexitatea sufletului omenesc” , îl va salva, de asemenea, de la moarte; iar pe Gavroche, ștrengarul veșnic vesel și dornic să cânte, îl va ajuta să scape de scrisoarea ce-l răpea din mijlocul revoluției.
Făcând trecerea către Gavroche, „copilul izgonit în stradă de propria familie, pe care în inocența lui, mergea adeseaori să o revadă” ; putem observa că Victor Hugo reușește să surprindă, extrem de bine, una dintre marile probleme ale Parisului–abandonul provocat de sărăcie. Gavroche, băiatul cel mare al familiei Thénardier, de unsprezece sau doisprezece ani, înfățișează ,,adevărata întruchipare a ștrengarului” – acel copil care ,,purta pantaloni lungi, și o bluză femeiească” ; care ,,nu stătea niciodată la un loc și care hoinărea pe străzi cântând, scormonea prin canale, șterpelea pe ici, pe colo, cu haz și îndemânare” . Acesta „trăia lipsit de dragoste și de îngrijire, ca ierburile gălbejite care cresc în pivnițe. Nu suferea însă din această pricină și nu învinuia pe nimeni. De altminteri, nici nu știa cum ar trebui să fie cu adevărat un tată și o mamă” . Gavroche se remarcă prin neobosita sa existență, fiind întotdeauna dornic să ia parte la evenimente, să fie în centrul lor. Își ajută frații atunci când îi întâlnește, neștiind însă că sunt frații săi, adăpostindu-i și hrănindu-i. Se va arunca în mijlocul revoltei populare, ridicându-le moralul revoluționarilor, și își va găsi sfârșitul într-un moment de neatenție.
Referitor la caracterizarea personajelor, se observă că acestea sunt caracterizate atât în mod direct, de către narator, de către alte personaje, dar și de personajele în discuție; cât și în mod indirect; faptele, limbajul și gândurile jucând un rol esențial în conturarea trăsăturilor cu adevărat importante. Este bine de amintit, în acest sens, faptul că Gavroche este caracterizat atât direct, de către narator (,,Era un băiat palid și bolnăvicios, dar isteț, îndemânatic, zglobiu și tare glumeț” ); cât și indirect, prin faptele și limbajul său.
În ceea ce privește conflictul, se poate remarca existența atât a conflictului de tip exterior, personajele aflându-se în relații de opoziție cu alte personaje, dar și cu societatea; cât și a celui de tip interior, eroii fiind prezentați în tentativa de a-și clarifica gândurile.
Menționăm faptul că romanul lui Victor Hugo a cunoscut un imens succes de-a lungul timpului; fiind realizate numeroase ecranizări și adaptări pentru copii. Variantele realizate pentru cei mici, menite să-i introducă pe aceștia în spiritului Parisului de altădată, se axează, după cum era de așteptat, asupra celor doi copii, Cosette și Gavroche.
Concluzii
Opera lui Victor Hugo reprezintă o resursă pedagogică valoroasă pentru educația literar-umanistă, oferind elevilor nu doar contactul cu un text canonic al literaturii universale, ci și oportunitatea de a reflecta asupra unor problematici sociale și morale de actualitate perenă. Personajele precum Jean Valjean și Gavroche funcționează ca modele narative prin care elevii pot explora teme precum marginalizarea, dreptatea, compasiunea și curajul civic. În particular, Gavroche – prin optimismul, inventivitatea și generozitatea sa în ciuda condițiilor de viață precare – poate constitui un punct de plecare pentru discuții la clasă despre reziliență și responsabilitate socială.
Din perspectivă didactică, analiza personajelor din Mizerabilii facilitează dezvoltarea competențelor de lectură critică și a gândirii analitice, întrucât elevii sunt provocați să identifice tehnici de caracterizare, să interpreteze conflictele și să emită judecăți de valoare argumentate. Adaptările pentru copii ale romanului pot servi drept instrumente de diferențiere curriculară, permițând accesul la universul hugolian și pentru cititorii mai tineri sau pentru cei aflați în etape incipiente ale formării ca cititori. Astfel, integrarea acestei opere în practica educațională contribuie atât la cultivarea gustului pentru lectură, cât și la formarea unei conștiințe civice și empatice.
Bibliografie
1. Hugo, Victor, Mizerabillii (vol. I-III), Editura Cartex, București, 2000.
2. Hugo, Victor, Gavroche și Cosette, Editura Cartex, București, 2000.