Ne amintim de mame când primăvara vine,
Cât ne mai sunt sau poate la Domnul bun chemate,
E dorul lor ajuns direct până la tine,
La tine-n suflet mama-i mai sfântă decât toate…

Când ești bolnav, slăbit, rănit, neputincios,
Gândește-te o clipă la cum te îngrijea,
Să-i porți măicuței tale un gând cuviincios,
Căci vor veni și clipe când n-o vei mai avea…

Să stai cu mama-n gând o clipă poate,
Să înțelegi ce vis, ce doruri purta ea…
Cât încă e cu tine sau fiindcă ești departe,
Iubirea ei cu tine de-a pururi o să stea.

Iar dacă încă e și-alături încă-ți este,
Trimite-i un buchet de flori sau doar un gând,
Dintr-un nimic putea să-ți facă o poveste,
Dar anii-s mai puțini, ducându-se pe rând…

Ca nu cumva să uiți să fii om viața-ntreagă,
Aminte să-ți aduci de-ndemnuri și povețe!
Și dorul mamei tale alăturea să-ți meargă
Și el, pân la sfârșit, ce-i bine să te-nvețe!

Când vine primăvara, de mame ne-amintim,
Ce mare e minunea acelora ce-o au!
Cum ne iubește-o mamă… nicicând n-o să mai fim
Și lacrimile ei de veghe-n veci ne stau…