Plugarul nu caută divinul în cer.
Îl caută în adânc,
unde fierul spintecă întunericul.
Brazda se răstoarnă sub soare,
lucioasă, neagră, jilavă.
Oglindă aspră,
în care cerul se prăbușește
să poată fi atins cu palmele goale.
Rădăcinile caută stelele
îngropate în glie.
Istoria neamului meu e scrisă invers,
de jos în sus,
cu degetele încleștate în țărâna
care respiră lumină.
Îmi îngrop picioarele în pământ.
Abisul dedesubt
devine cupolă.
Glia din care am fost cioplită
mă poartă pe poteci de granit,
mai aproape de absolut
decât orice nor.