Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

A apărut revista „Sintagme Codrene „ nr 16 (octombrie-decembrie 2022 )

În cadrul ședinței cenaclului literar ”Artur Silvestri “al Ligii Scriitorilor Români din data de joi, 27 octombrie, ce a avut loc la Cercul Militar din Cluj-Napoca, managerul revistei “Sintagme Codrene “, scriitorul Vasile Dan Marchiș a prezentat ultimul număr al revistei, ce are sediul redacției în Baia Mare.

Având o ținută grafică deosebită, format A4, cuprinzând 87 de pagini, revista publică scriitori  români de pe toate meridianele lumii.

Remarcăm editorialul cunoscutului scriitor din Statele Unite ale Americii Dumitru Ichim care dezbate problema omului în lumea ca lumen și a metaforei ca mod al luminii.

Revista ne face cunoscut numele celor doi poeți premiați de această publicație, aceștia fiind: Nicoleta Surdei și Cornel Dorel Lar, publicându-le fotografiile.

Eseul lui Al.Florin Țene despre Friedrich Nietzsche și “Nebunul “său evidențiază practica mitică și gândirea oamenilor care a ajutat lumea să se salveze.

Johnny Ciartlos Deak relatează într-un reportaj  despre Gala Artelor, ediția a 3-în cadrul căreia au fost premiați numeroși scriitori de pe toate meridianele lumii.În continuare Emilia Stroie Țena publică un studiu despre lumina din psalmii poetului Dumitru Ichim.Iar Mihaela CD prezintă printr-un text laborios cele 4 antologii GALAXY. Interesant și bine scris este cronica literară a Lilianei Moldovan, o tânără scriitoare și critic literar, despre volului de versuri ale lui Ionuț Țene, intitulat “Solitudini “.

În paginile revistei mai semnează cronici literare Valentin Lupea și  Ștefan Dima Zărneșri, iar poezii Al.Florin Țene,Dumitru Ichim, Răzvan Ducan,Nicoleta Surdei,  Cornel Dorel Lar, Laura C. Munteanu, Lăcrămioara Iva, Nina Viciriuc, Titina Nica Țene, Liliana Popa, Olguța Luncașu Trifan, Violeta Bobocea, Armanda Filipine, Georgeta Rada, Ionuț Calotă, Mihai Păcuraru, Iulian Patca,  Marin Rada,  Emil Mureșan,Adrian Gheorghe Itoafă,  Paula bârsan, Daniel Luca, Nicolae Nicoară-Horea și Vasile Dan Marchiș.

În continuare Valeria Bilț  publică, în căteva pagini, un eseu despre monografia romanțată a satului Cârstănești. O bogată biografie o are George Vigdorovits, autor a mai multor volume de poezii.

Lăcrimioara Maricica Niță și Radu Costin sunt prezenți cu  medalioane lirice și biografice, iar Adrian Simeanu este prezent cu “Biografia unui celebru “, fiind vorba despite cartea “Muzica tăcerii “, apărută la Ed.Curtea veche, 2011.

Mărturisirea cunoscutului scriitor Al.Florin Țene în care stipulează că în timpul regimului comunist-criminal a fost prizionier de conștiință impresionează prin sinceritate.Revista se încheie cu articolul semnat de Valentin Lupea, intitulat” Obiceiurile anului nou-IV-Teatru popular.“

Felicităm și pe această cale pe managerul revistei Vasile Dan Marchiș, directorul Olimpia Mureșan, directorul cultural Daniela Forcos, redactorul șef Valeria  Bilț, redactorii adjuncți Mihaela CD, Lăcrimioara Iva și redactorii Liliana Popa, Constanța Abălașei Donosă, Alexandra Firita, Nina Viciriuc și Mihai Păcuraru pentru interesantul număr ce cuprinde creații de o calitate stilistică și ideatică deosebite.

Al.Florin Țene



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania