Miercuri, 3 ianuarie 2024 are loc ședința cenaclului literar “Al.Florin Țene “în cadrul Centrului de Zi pentru Vârstnici nr.2, din strada Decebal nr.21, Cluj-Napoca, avândul ca invitat special pe poetul și ctitorul de reviste Vasile Dan Marchiș din Baia Mare.Vor mai fi prezenți scriitorii clujeni Gavril Moisa, Eugen Coța și sculptorul Simion Legian, căruia i se va prezenta albumul cu sculpturi semnat de Constantin Zărnescu.
Președintele cenaclului Al.Florin Țene, în cadrul medalionului “Invitatul special “va vorbi despre viața și opera poetului și ctitorului de reviste Vasile Dan Marchiș, după care poetul va citi un grupaj din versuri sale.În cadrul acestui moment literar Scriitorul Vasile Dan Marchiș va prezenta revista “Sintacme codrene “ nr.25, al cărei ctitor este.
Scriitoare prof.Antonia Bodea va susține rubria “Interpretări literare “ iar Lucia Elena Locusteanu va detaila viața scriitorilor născuți în luna ianuarie în cadrul tradiționalei rubrici “ Memoria calendarului“.
Istoricul prifesor Vasile Sfârlea;,a cum ne-a obijnuit de peste 20 de ani, de la înființarea cenaclului, va susține rubrica “Clio “.
Poeții Gavril Moisa și Eugen Coța vor citi poezii dedicate lui Eminescu.