A  DOUA  SCRISOARE  

 Iubită Doamnă,

Ti-am scris Prima Scrisoare acum doi ani, pe 13 mai, când erai încă pe catafalc şi a apărut  în „Flacăra lui Adrian Păunescu”, unde aţi  publicat ani la rând şi  Domnia ta, şi ilustrul Domniei tale soţ. Alesesem acest titlu pentru că îndurerat, primul lucru ce mi-a venit atunci în minte a fost „Scrisoare către o Necunoscută”, povestirea ta de debut, apărută, în  aceeaşi revistă „Familia”(Seria V),  în care cu exact  cu un secol în urmă  debutase  poetul nostru naţional. Şi  îţi scriu a doua scrisoare pentru că,  începând cu anul 2015 noi , românii, marcăm în ziua de 13 mai   Ziua Dorului. Dorul, cuvânt intraductibil în limbile lumii Şi membrii Cenaclului „Ileana Vulpescu” al UZPR  duc dorul vocii calde şi mângâietoare, zâmbetului matern, privirilor  înţelegătoare  şi sfaturilor tale încurajatoare.
      S-au scurs două primăveri  de când ţi-ai luat zborul spre stele.  La Bratovoieşti salcâmii au îmbobocit deja. Harnicele  albine, păcălite de această primăvară capricioasă, aşteaptă  dezorientate să   le culeagă nectarul florilor de nea pentru a-l  transforma în elixirul vieţii.   Tudor Gheorghe, trubadurul nostru naţional, freamătă de nerăbdare  să „înnebunească salcâmii” şi la Podari, pentru a-şi aminti de vremurile tinereţii. Nu a uitat însă serile când, fiindu-vă oaspete în strada Radu Cristian nr.1, punea pe muzică versurile  prietenului Romică. Ştiri despre ceea ce s-a mai petrecut de când ai părăsit Pământul pe care l-ai sărutat  ai primit cu siguranţă de la nemuritorul  Răzvan Teodorescu, care ţi-a fost şi el oaspete drag şi te-a însoţit uneori în descifrarea meandrelor istoriei zbuciumate a înaintaşilor noştri. Domnia sa a afirmat că Romulus şi Ileana Vulpescu  au format cel mai reuşit duet literar din istoria literaturii noastre. Prietena noastră comună, Georgeta Alexandrescu, care împreună cu profesoara Angela Robu, ţi-a stat aproape până în ultimele clipe ale vieţii tale agitate,   crede că în plimbările pe aleile Edenului  defunctul ei soţ, istoricul militar Vasile Alexandrescu îţi mai descifrează încă tainele  Carnetului  din porthart.  Despre Cenaclul care îţi poartă numele  îţi va povesti secretarul Cenaclului, publicistul şi traducătorul literar Nicolae Trandafir, pe care o boală indusă în mod criminal de mai-marii Planetei l-a răpit de timpuriu. Şi ne aducem aminte de clipele fericite când îţi făceam  urări de sănătate la onomastică şi la ziua de naştere   în sanctuarul literar al Vulpeştilor. Cât despre viaţa scriitorilor, îţi povesteşte probabil ultimele cancanuri ,  vechea ta prietenă Georgeta Munteanu, care în anii cât a fost  directoare a librăriei Mihail Sadoveanu,  ţi-a lansat majoritatea romanelor şi Caseta „Ileana Vulpescu” din Colecţia „Romanul Românesc Contemporan”.  Doamna Irina Gheorghiu, directoarea Editurii TEMPUS,  încă mai aşteaptă un roman cu semnătura ta. Mulţimea care în decembrie trecut făcuse neîncăpătoare sala de la Gaudeamus, unde Maestrul Florin Piersic, colaborator apropiat la punerea în scenă a celebrului roman „Arta  conversaţiei”,  şi-a lansat  cartea  „Viaţa este o poveste”,   mi-a amintit de îmbulzeala de la lansarea romanului premonitoriu „Preludiu” la Librăria Sadoveanu.   Ascultându-l pe actorul Sergiu Cioiu, recitând sonetele  lui Teodor Răpan la lansarea ultimului său volum la Fundaţia Nicolae Titulescu, am vibrat cu emoţie că aceeaşi voce de tunet răsuna  şi atunci când recita versurile lui Romulus Vulpescu. Am fost mândri că scrierile şi contribuţia la dezvoltarea literaturii române ale idolului nostru literar au fost recunoscute prin decernarea celei mai înalte distincţii din stat  la împlinirea vârstei de 85 de ani. Şi ne-a pus pe gânduri  urarea Domniei tale  către Preşedintele României ca celebrarea Centenarului Marii Uniri să ne găsească Patria cu aceleaşi fruntarii. Evoluţia evenimentelor la scară mondială ne confirmă că, din păcate,  temerile tale erau îndreptăţite.  Vara trecută, când am fost la Neptun, am intrat cu pietate în apa mării din dreptul Vilei Uniunii Scriitorilor, acolo unde, după dorinţa ta, ţi-a fost  împrăştiată cenuşa de la incinerare.  Biciuirea valurilor ne va aminti totdeauna de viaţa ta exemplară şi de rolul pe care l-ai avut în descoperirea eului fiecăruia.