Autor: Ionuț ȚENE
Foto: Iunie 1943 FOTOGRAFII: Willy Pragher, Arhiva de stat din Freiburg
Primit pentru publicare: 24 Mart. 2022
Editor: Ion ISTRATE
Copyright: © 2022 Ionuț Țene, © 2022 luceafarul.net
© 2022 by Agata
Scopul publicării: promovarea și diseminarea informațiilor culturale.
Este exclus scopul pentru a obține avantaj pecuniar Revistei Luceafărul sau autorilor publicați.
NB
Conținutul acestei publicații nu reprezintă în mod oficial opinia revistei Luceafărul.net, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea și coerența informațiilor prezentate, precum și eventuale consecințe revin autorilor, conform prevederilor legale.

A fost asasinat unionistul basarabean Gherman Pântea de agenții KGB în 1968, la București?

Gherman Pântea s-a născut în 1894 la Zăicani, județul Bălți, în Basarabia și a fost un scriitor prolific, director general al apărării în Guvernul Basarabiei, licențiat în drept, militar și om politic român de dincolo de Prut, membru al Sfatului Țării, primar al orașului Chișinău (de trei ori) în perioada interbelică și primar general al Odesei în vremea regimului dictatorial antonescian. La 27 martie 1918 a votat în Sfatul Țării pentru unirea Basarabiei cu România. Gherman Pântea a fost participant la primul război mondial, fost ministru (Director general de război și marină, între 11 decembrie 1917 și ziua Marii Uniri) în Guvernul Basarabiei, primar al orașului Chișinău (1923, 1927 – 1928, 1932) și între 1941 – 1944 – primar general al orașului Odesa. Gherman Pântea a sosit la Odesa, în 18 octombrie 1941, la două zile după intrarea trupelor române, fiind numit primar de mareşalul Ion Antonescu în urma unei întâlniri din gara Chişinău dintre cei doi, din august 1941. Mareşalul Ion Antonescu nu-l cunoştea personal, dar probabil activitatea lui Gherman Pântea ca primar al Chişinăului a contat în această nominalizare. Sovieticii, când părăseau un oraş ocupat de nemți sau români, după ce evacuau nomenclatura, aruncau în aer uzina electrică, uzina de apă şi alte obiective ale infrastructurii. La toate aceste probleme se adaugă decizia N.K.D.V.-ului de a arunca în aer fostul sediu, în care se instalase Comandamentul Militar Român. Explozia a avut loc în 22 octombrie 1941, ora 5:35 pm. Spânzurătorile ridicate în intersecţiile oraşului în care atârnau cei executaţi ca represalii cumplite ordonate de autorităţile militare conduse de Antonescu l-au impresionat adânc pe primarul Gherman Pântea, care i-a scris direct mareşalului că populaţia nu a fost implicată în atentat, cerând revocarea ordinului de represalii. Ion Antonescu a declarat că dacă Pântea ar fi fost militar l-ar fi împușcat. Primarul Gherman Pântea a publicat în ”Odeskaya Gazeta” o proclamaţie în care promitea o întoarcere la normalitate şi egalitate între toţi locuitorii Odesei. Generalul Nicolae Macici şi primarul Gherman Pântea l-ar fi convins pe guvernatorul Gheorghe Alexianu, în 23 octombrie 1941, să întoarcă acea coloană cu ostatici, care urmau să fie executaţi la Dalnic. Gherman Pântea a ajutat pe unii cetățeni sovietici, inclusiv pe Elena Rudenko, soţia profesorului Rudenko de la universitate şi sora mareşalului sovietic Tolbuhin. Funcţionară la primăria din Odessa, Elena a avut la un moment dat nevoie de o intervenţie chirurgicală, însă, iniţial, renumitul chirurg Pavel Ceasovnikov, rector al Universităţii, a refuzat, pe motiv că nu putea face operaţie surorii unui mare lider bolşevic. La insistenţa lui Pântea, Ceasovnikov a fost de acord să realizeze procedura chirurgicală, salvându-i astfel viaţa Elenei Rudenko, conform Historia. În 1944, Gherman Pântea revine la București unde intră în vizorul Siguranței.

După 23 august 1944 foștii inamici de la Cihișinău încearcă să-i facă zile amare. Se încearcă judecarea de către Aliați într-un proces popular. În 21 iunie 1946, dosarul lui Pântea a fost însă clasat, la cererea Comisiei Aliate de Control şi, personal, a preşedintelui acesteia, care era mareşalul sovietic Tolbuhin, care i-a mulţumit astfel fostului primar al Odessei pentru că i-a salvat sora de la moarte. Deci Pântea nu a mai fost judecat de Tribunalul Poporului, ci doar urmărit de Siguranță și justiția română. După 1948, având în vedere că fusese primar pe timpul războiul al orașului Odesa, capitala așa-zisului Guvernământ al Transnistriei, autoritățile au încercat să-l învinovățească de masacrele și deportările din timpul războiului și în 1952 este condamnat la 10 ani de detenție, dar în anul 1955 a fost amnistiat. A fost anchetat de temutul Nicolschi. Pântea fusese încarcerat, pe rând, la Jilava, Aiud, Ocnele Mari, Gherla, Piteşti şi Poarta Albă. Fostul primar al Odessei a fost achitat de acuze în 1956. Gherman Pântea susținea faptul că, fiind primar al Odesei, a încercat să oprească deportările evreilor și a încurajat normalizarea relațiilor economice din oraș, reușind să colaboreze pașnic cu vechii funcționari sovietici. Pântea a reconstruit orașul devastat de război. Regimul antonescian de la București încerca să înlocuiască foștii funcționar sovietici cu funcționari români lipsiți de pregătire sau de cunoașterea limbii locale. Gherman Pântea cunoștea la perfecție limba rusă și a avut o colaborare bună cu localnicii. Deși șicanat de securitate, unii lideri PCR încearcă să-l folosească pentru a schimba noul curs politic spre național-comunsim.

În 1965, Nicolae Ceaușescu a acceptat ideea de a forma un grup de cercetare care să se ocupe de problema basarabeană. În el au fost cooptați protagoniștii Unirii, care mai erau în viață. Grupul era integrat în Institutul de Istorie „N. Iorga”, condus la acel moment de academicianul Andrei Oțetea, cel care a scris celebra carte ”Marx și românii”,lovind în interesele rusești. Acesta, fiind ardelean, s-a aflat în anii 1917-1918 la Chișinău și cunoștea evenimentele. În acest fel, Pan Halippa, Onisifor Ghibu, Gherman Pântea ș.a. au primit asemenea adeverințe:

„Bucureşti
2 decembrie 1965
B-dul Aviatorilor nr.1

Adeverinţa
Ca urmare la adeverinţa eliberată sub nr. 948 din 19 octombrie 1965, precizăm că tov. Gherman Pântea, domiciliat în Bucureşti, str. Argentina nr.9, lucrează, cu începere de la 1 octombrie 1964, la diferite probleme cu caracter istoric, în calitate de colaborator extern al acestui institut.
În prezent, tov. Pântea Gherman se ocupă cu chestiuni referitoare la mişcarea comunistă din Basarabia, în perioada 1918-1940, material care va servi la redactarea istoriei Partidului Comunist Român.
Director,
Acad. prof. A. Oţetea”
Mai târziu, pentru deținătorii adeverințelor, a fost întocmit și câte un proces-verbal:
„Proces-verbal încheiat la Institutul de Istorie al Academiei R.P.R., azi, 20 februarie 1965, între tov. Gherman Pântea şi acad. A. Oţetea, director al Institutului de Istorie al Academiei R.P.R., prin care am convenit următoarele:
Tov. Gherman Pântea predă Institutului de Istorie al Academiei Române următoarele acte:

• memoriile mele în legătură cu Basarabia, scrise în luna ianuarie şi februarie anul 1965;
• procesele-verbale originale ale Comitetului Central Ostăşesc Moldovenesc, al cărui preşedinte am fost, scrise în limba rusă;
• procesele-verbale ale Comitetului Central Ostăşesc Moldovenesc, traduse în româneşte;
• lucrarea mea „Unirea Basarabiei” compusă din două capitole. Primul capitol: „Rolul organizaţiilor militare moldoveneşti în actul unirii Basarabiei”, cu o prefaţă de savantul român Nicolae Iorga. Al doilea capitol: „Două decenii de la autonomia Basarabiei”, scrise de mine în anul 1937.
  Tov. director A. Oţetea e autorizat să predea aceste acte autorităţilor noastre în drept.
  Acest proces-verbal s-a încheiat şi semnat de noi, în două exemplare, dintre care unul va fi predat tovarăşului Gherman Pântea, iar al doilea va rămâne tovarăşului academician Andrei Oţetea.”

Gherman Pântea primește o pensie de 1500 lei pe lună prin bunăvoința președintelui consiliului de stat Chivu Stoica, după ce acesta refuzase colaborarea cu securitatea comunistă. Miliția i-a înscenat în 1960 un proces economic cu deținere ”ilegală de cocoșei de aur”, dar a fost achitat din lipsă de probe. Gherman Pântea a fost apărat de avocați evrei bucureșteni, cunoscuți în epocă. Despre ultimii ani din viață a scris o excelentă carte Ion Constantinescu: ”Gherman Pântea, între mit și realitate” (Ed. Biblioteca Bucureștilor, 2010) Gherman Pântea a socotit că „nu mai are nimic de pierdut“, în ultimii ani de viaţă, și nu a ezitat să se folosească diverse ocazii, pentru a-şi afirma crezul privind Basarabia românească. În ziua de 29 ianuarie 1967, la cimitirul Bellu, a avut loc înmormântarea lui Ion Buzdugan, scriitor, fost secretar în Sfatul Ţării, cel care a redactat actul Unirii Basarabiei cu România. La ceremonie au participat peste 200 persoane, în majoritate basarabeni, cum scrie istoricul Ion Constantinescu. Au rostit discursuri fruntaşii basarabeni Pantelimon Halippa, Gherman Pântea şi preotul Vasile Ţepordei. Luând cuvântul în calitate de fost preşedinte al blocului soldăţesc-muncitoresc-moldovenesc, Gherman Pântea a adus un omagiu lui I. Buzdugan, subliniind că „a luptat pentru poporul moldovenesc dintre Prut şi Nistru, pentru ca să-şi păstreze în condiţiile aspre ale ţarismului limba şi fiinţa“. El a dat citire apoi actului Unirii Basarabiei cu România, care fusese prezentat de I. Buzdugan în şedinţa Sfatului Ţării de la Chişinău, în ziua de 27 martie 1918. Cei prezenți au fost siderați pentru acest curaj în plin regim comunist controlat de URSS. Avocatul Haralambie Marchetti, fost prefect al judeţului Lăpuşna, într-o discuţie cu sursa „Sedoi“, şi-a exprimat părerea că „nebunul de Pântea o s-o păţească într-o bună zi“ apare în documentele securității. Pântea şi-a asumat, însă, toate riscurile și la parastasul pentru fostul mitropolit al Basarabiei, Gurie Grosu, ce a avut loc la biserica Sf. Spiridon din Capitală, în ziua de 26 martie 1967, vorbind pentru unire cu curaj. La aceeaşi biserică Sf. Spiridon, în ziua de 13 august 1967, a avut loc un parastas pentru pomenirea a 50 de ani de la moartea poetului român basarabean Alexe Mateevici. La final a vorbit Gherman Pântea, care după ce a citit poezia lui Al. Mateevici „Limba noastră“ a spus că poetul a fost „un mare luptător pentru independenţă culturală şi naţională, că fiecare român de lângă Nistru este un luptător pentru limba maternă, pentru provenienţa sa românească şi pentru întregirea patriei româneşti“. El a mai adăugat că „amintirea marelui poet se împleteşte cu a altor mari luptători pentru cauza românească de dincolo de Prut ca Ion Hodorogea, Simion Murafa, Pavel Dicescu, Vasile Stroescu, Costache Străjescu şi alţii“. La parastasul pentru Alexe Mateevici au mai participat şi alţi intelectuali basarabeni cunoscuţi, precum prof. Constantin Tomescu, istoricul Alexandru Gonţa, Vasile Luţcanu, avocatul Teodor Păduraru, prof. Simion Vărzaru ş.a.

Gherman Pântea s-a stins din viaţă în ziua de 1 februarie 1968, la vîrsta de 78 de ani. Pentru comuniștii filo-sovietici de la București și pentru agenții KGB din capitală se pare că era prea mult. Gherman Pântea locuia pe str. Argentina și făcea cumpărăturile obişnuite în Piaţa Amzei, unde vizita uneori un local din zonă, pentru a lua o supă/aperitiv sau cafea/ceai. După ce a consumat ce a comandat Gherman Pântea a ieșit din acel local, îndreptându-se spre casă, dar a căzut instantaneu pe stradă şi a murit. Trecătorii au semnalat cazul Miliţiei, care la rândul ei a sesizat Spitalul de Urgenţă Floreasca, conform istoricului sus-menționat. Era prea târziu deja, medicii au constatat moartea clinică a lui Pântea şi l-au trimis la Morgă. Abia după un timp de o zi şi o noapte, soţia, fiul şi nora au aflat întâmplător de la nişte vecinii despre tragicul eveniment. Gherman Pântea nu era hipertensiv, nu suferea de cord, astfel încât împrejurările şi cauzele morţii sale au fost percepute de contemporani ciudate. Zvonurile au împânzit Capitala că Pântea a fost otrăvit la comandă sovietică după ce a băut o cafea. Înmormântarea patriotului basarabean a avut loc în data de 4 februarie, orele 13.00, la cimitirul Bellu. La eveniment au participat circa 400 de persoane, în majoritate basarabeni, care au „înţeles să cinstească memoria decedatului cu flori, cu lacrimi şi cu cuvinte duioase rostite de prieteni, în ultimele clipe ale aflării corpului lui neînsufleţit, printre cei vii“, scrie istoricul Ion Constantinescu. Tot Bucureștiul a fost împânzit de zvonuri că marele luptător unionist basarabean a fost otrăvit de agenții KGB, pentru acțiunile sale patriotice și de promovare a Basarabiei, ca pământ românesc, în plin regim comunist. Era epoca când începea ”primăvara de la Praga” și sovieticii erau nemulțumiți de acțiunile unioniștilor basarabeni sprijiniți indirect, din umbră, de unii lideri ai regimului ceaușist.

Ionuț Țene