Mărioara NEDEA

ABSORBŢIE

Ne-adună timpul pe-un cadran opac.
Tăcerea ne condamnă la tăcere.
Tu  taci apatic,  eu nu vreau să tac
când simt în cord uimire şi durere.
Ne gravitează-n pulsuri reci orgolii.
Vertebrele ni se curbează-n gheaţă.
Se frâng în noi stamine de magnolii,
Să germineze-n ochi o dimineaţă
când chiar vom mai iubi prima ninsoare
tardivă, ca sărutul unui orb.
Refuz să mă întreb dar, mi se pare,
Că eşti un fulg şi vreau să te absorb.