ACASĂ E STATORNICIA, NEMURIREA

E o casă cu ferestre luminate,
Desemnul pe zid al umbrei adorate,
E podeaua de lut și de lemn înflorit,
Ce n-o îngroapă nicicând timpul stabilit.
E casa cu acoperiș șindriluit,
Cu horn pe care iese fum cald, hrănit,
Cu miresmele lemnului ars, învechit,
Și cu ale grâului îngălbenit.
Acasă e puritatea, nemurirea,
Sipetul cu fluturi, cerul și iubirea,
Lacra cu scule de preț a cântecului,
Șerparul plin cu limba balaurului.
Acasă e statornicia, puterea,
Clipa de logodnă cu perfecțiunea,
E fântâna cu ciuturile pline,
Pat de viață, de moarte și de iubire.
E singurul dor al vieții împlinite,
E pragul ros al iubitei așteptate,
E pământul ud și liniștea păcii,
E gâtul cu amforă și cu vinuri dulci.
E o imagine frapant idilică,
Însușită de citadini, fiindcă
Oricât de mari ar fi orgoliile,
Ne plasăm doar în sat memoriile.
Acasă înseamnă brațe înarmate,
Hotarele țării cu drag apărate,
Înseamnă un vers cât o țară slăvită,
Spiralat ca o coloană infinită.