Şoseaua se întindea liberă în soarele amiezii, mărginită de plopi semeţi care se reliefau pe cerul senin, asemenea unor peniţe uriaşe. Circulaţia era, potrivit celor spuse la buletinul de ştiri de dimineaţă, destul de săracă. Uneori, liniştea era spartă de câte un tractor care căra, nu ştia nici tractoristul ce, iar câte o Dacie autohtonă mai plimba aerul de colo‑colo, împrăştiind dogoarea asfaltului negru ca un suflet de condamnat la moarte.

Cum, necum, să fi fost puţin peste ora unu, în dreptul izvorului de sub stejarul ce domina zona, se întâlniră două maşini mici şi, deşi drumul era întins ca posibilităţile unei fete de 18 ani, cei doi conducători auto socotiră că nu este frumos să treacă nepăsători, unul pe lângă celălalt, izbindu‑se în plin. Într‑un zgomot asurzitor, văzduhul fu cucerit de bucăţi de tablă, cioburi de parbriz şi vreo două roţi Danubiana, iar cele ce fuseseră odată maşini, puteau fi recondiţionate acum, numai dacă erau transportate cu sacoşa la vreun centru de valorificare a fierului vechi.

Din maşina roşie ieşi un individ buimăcit de‑a binelea, care după câteva rotocoale pe asfalt, se aşeză pe bolovanul de sub copac, ţinându‑se de cap.

– Văleu, văleu, ce‑am făcut, ce‑am făcut!… Măi, unde e maşina mea, care mi‑ai luat‑o? Opreşte trenul să mă urc, da’ stai să iau câteva guri de mâncare întâi!

În liniştea prăfuită care definea locul accidentului, se auzi un zgomot făcut de o ultimă bucată de tablă rămasă întreagă şi de sub fierul contorsionat al Daciei albe, se zări un cap ciufulit, cu ochii cât cepele:

– Ai făcut‑o mă, ai făcut‑o… Ai să‑mi plăteşti maşina ca bună, cine ţi‑a dat ţie permis, mă pericol umblător public? Cine ţi‑a pus volanul în mână, mă fraiere? Cine mi te‑a scos în cale, dobitocule?

– Auzi nene, pe mine să nu mă faci tu dobitoc. Tu eşti dobitoc că nu ştii să faci deosebire între frână şi acceleraţie. Ce mă fac, ce mă fac, Roxana mea este distrusă acum!

– Bă, stai aşa, nevastă‑ta a rămas între fiare?

– Nu domne, Roxana se chema maşinuţa mea şi am trăit împreună douăzeci de ani. I‑am mai schimbat câte o portieră, câte un arbore cotit, câte un prag, dar în rest ne‑am înţeles de minune amândoi.

– Să‑ţi fie Roxana a dracului, ce m‑am speriat, va să zică tu te plângi după o rugină de douăzeci de ani, care în loc să fie la REMAT, acum se afişează cu tine într‑o lume civilizată. Păi ce să mai zic eu, măi inconştientule, care nici nu am terminat de plătit rata la ea şi nici nu am apucat să‑i pun vreun nume, aşa ca tine. Mă, tu nu‑ţi dai seama că eram să mor din cauza ta si a obiectului pe care‑l numeşti maşină?

– Da’ ce mă, numai pentru tine era pericolul unei morţi premature, pentru mine nu?

– Pentru tine nu, că dobitocia este nemuritoare, ea îşi schimbă numai carcasa, în rest găseşte fraieri în pielea cărora să se aciuieze. Păi spune, măi nenorocitule, mergeam pe linie dreaptă cu 80 la oră, maşina funcţiona ireproşabil, când apari tu, definiţie a epocii de piatră, într‑o cabrioletă din paleolitic, plictisită de linia dreaptă, care ocolea nişte jaloane imaginare de pe carosabil şi care nu găseşte alt refugiu, decât în maşina mea aproape nouă. Ce ai avut în cap măi nefericitule?

– Auzi, pe mine să nu mă iei cu piatră, cu linii şi alte chestii că mă nervez rău de tot. Dacă tot te dai cu Ferrari în parcare, de ce n‑ai luat măsuri de preîntâmpinare a unui accident? Nu ştii că trebuie să reduci viteza până la limita evitării oricărui pericol? Ce dacă era linie dreaptă, trebuia să anticipezi că pot avea o defecţiune şi să tragi pe dreapta. Eeeee…

– Mă, defecţiune genetică eşti tu, nu găoacea asta de maşină a ta, căreia ar fi trebuit să‑i faci de mult pomenire de şapte ani.

– Auzi, tu să nu te legi de Roxana mea, că fac urât.

– Mă, da cum ai putut… Ia, ia vino mai aproape… Oooo, dar domnul conducător auto se pare că este cam cherchelit, ia uite ce duhneşte a alcool! De ce ai băut mă la volan?

– Şi ce dacă am băut, am băut pe banii tăi?

– Păi în asemenea condiţii, se cam schimbă datele problemei. Situaţia este mult mai gravă şi se pare că de acum încolo o să cam dai cu subsemnatul. Şi ca să nu‑ţi pierzi răbdarea, te anunţ că, în primul rând o să‑mi plăteşti maşina şi în al doilea rând, tare mi‑e teamă că o să cam stai şi la răcoare, lucru nu foarte deranjant dacă ne gândim la canicula asta. Problema este că o să stai la răcoare şi pe timpul a două, sau trei ierni.

– Pentru ce să stau la răcoare, pentru că n‑ai condus tu preventiv? Şi apoi, am băut doar două beri şi nu le‑am băut la volan, ci pe terasă la Macul Roşu. Măi, şi l‑am întrebat pe Claudiu chelnerul de ce îmi bate ochiul drept, eu am crezut că‑i de la curent…

– Ştii ce ar trebui să fac acum? Să te iau la nişte pumni şi picioare să te‑nveţi minte de acum încolo să mai consumi băuturi alcoolice la volan.

– Eşti bun, mă? Eşti bun? Hai să ne batem în parte, zi de vară până‑n seară, să vedem care‑i mai tare şi mai vinovat de producerea accidentului!

Departe în zare, se vedeau luminile întrerupte ale unui girofar care se apropia. Maşina poliţiei trase pe dreapta în scrâşnet de frâne, urmată de un autovehicul care se ocupa cu descarcerarea. Oamenii se dădură jos, punându‑se pe treabă. Foarte atenţi, ei căutau să dea de eventuale persoane rănite şi să le acorde primul ajutor. Fiind prinşi de febra operaţiunilor care erau în curs de derulare, nu au observat doi indivizi, care sub bătrânul şi falnicul stejar, îşi cărau la pumni şi picioare…

Tiberiu FURDUI