ACEASTĂ TREIME: TRUP, CREIER ŞI HAR DIVIN (VI)

Aşezarea-n existenţă: Priveşti timpul din unghiul tău de vedere şi vezi în el ce fel de oameni se zbat. Ori cobori, pătrunzând, ori rămâi surdomut. Şi din goana alergării ai vrea să-ţi ascunzi strigătul…

Supus gândirii şi strategiei formării încă dinainte de naştere, pruncul se înveleşte în cei şapte ani de educaţie. Toate ideile strânse într-un focar al gândirii şi învelite de veşnicia forţei divine.

După facerea lumii, cinstea, ca o fecioară despuiată ce era, s-a transformat într-o împărăteasă, apoi peste tot domnia impunându-şi.
Un laborator această planetă?

Hrană: Grohăitul, / urechea flămîndă / a tâmpitului, / satură. // La acest popor / această mascaradă. // Voi existaţi / şi eu încă mai / supravieţuiesc. // La viermii ce v-au pătruns fiinţa, priviţi acum.

Cartea: E forţa care mişcă individul. O treaptă pe care păşeşte trăirea. Calea de pătrundere în miezul tainei. Cheie a universului, hrană, lumină, forţă a creierului… Orice timp îşi are trăirea cărţii. Orice societate, rang sau aşezare, din seva cărţii se ridică. Cartea formează nucleul!

Cuvântul: Se prelinge ca un şarpe din gâtlej, cuvântul. Şarpele din gând. Şarpele din priviri. Şarpele de sub talpa casei. Toţi umblăm cu şarpele existenţei transformat în cuvânt. Măiestria de a nu-l lăsa în libertatea pătrunderii? Sau poate plăcerea de a te întrupa în cuvânt!

Făgăduinţă: Spiritul e doar / fiinţa cu care / rămânem după moarte. // Nicăieri şi aiurea, idei rătăcite în imensitate. // De dinafara vieţii / realitatea fiinţei. // Mai presus de toate, / existenţa prin orice formă a durerii. // Penetrarea fiinţei, sărutul.

Golgota: Ca într-o desagă a săracului / alerg cu zilele / şiroindu-le. // Trupul este trup cu cele ale lui, / doar forţa spiritului, mişcându-l. // În poarta restituirii / şi trupu.-mi să-l aduc? // Într-o altă taină / în afara vieţii / nu voi alerga.

Dimensiuni (I): De-am depăşit dimensiunea
Pământ, timp, spaţiu…
Flămând rămâne gândul.
De-am pipăit lacrima
Cu ochiul neplâns,
Mâinile celui ce-au fost
Pe trupul femeii
Fără de rost, picurând.

Revelaţia: Faţă de revelaţia umană, nu-i zadarnică bolta cerului. E greu de închipuit că pe timp de noapte, omul nu-şi pune creaţia într-o legătură cu imensitatea luminilor de pe firmament. Privind, la ce se vede, cu ochiul, la ce nu se vede, cu gândul.
Femeia ca cea mai sfântă unealtă a timpului.
Libertatea luminii şi a pătrunderii o are omul.
Dintr-un sărut a început facerea!

Dimensiuni (II): Cu fiecare clipă
Dimensiunea pământului
Creşte…
Sub sărutări,
Ca un fulg de nea,
Femeia se topeşte…
Totu-i amăgire
Şi-n univers mister,
Cineva priveşte
Peste vis şi cer.

Jelanie: Ca o jelanie, politica / şi acelaşi rahat mâncat / sub diferite timpuri. // Pierzania fiinţei e politica. // Politica este arta desăvârşită a grohăitului.

Zădărnicie: Dacă e să număr / oamenii adevăraţi / îmi ajunge un singur deget / şi asta nu în uşa singurătăţii. // Şi pe trestie, / prin ea vântul de sună, / mândria o răpune. // Visul este mândria fiinţei şi a gândului. // În existenţa gândului, femeia este o clipă de pauză. // Gândurile lăsate împrăştiate ca nişte unelte de lucru.