Acel zbor cu viaţa

Autor: Irina Lucia Mihalca

Nemuritoare poveste de iubire!
Aţipit în lumina cerului te vezi
în oglinda mea
şi-auzi cum ţi se deschid porţile,
ca un miraj ce te-nvăluie
din care nu te mai dezmeticeşti.
O revelaţie, o barca pe valuri,
un călător, tu ştii cine eşti?
Pentru că îţi simt inima
am uitat semnul întrebării.
Eşti mult mai mult
decât ce vezi cu ochii unui copil.
Trezit parcă din somn,
ţi-am vazut inima şi jocul,
în tine e un clocot, o frământare
şi-o dorinţă ce nu te lasă liniştit
sau doar atunci eşti impăcat,
acel transfer al prezenţei,
pe-acelaşi palier doar cerul e deasupra.
Prinde-ma de mană
şi-acolo vom fi pentru totdeauna!
Absorbit în albul seninului,
totul e un nou început,
curgerea vieţii te poartă spre tine,
inima mea deschide cerul inimii tale
şi-o însoţeşte spre un alt cer
scris cu litere nevăzute
ce izvorăsc din adâncul fiinţei tale.
Eşti frânt în faţa unei forţe
ce va deschide, cu nebănuite chei,
paradisul vieţii. Magică poezie,
de acum universul va fi
în palma ta
o lume într-un strop de rouă!
Cumva te cufunzi în adâncuri,
laşi rănile deschise,
din sarea durerii cuvintele te rup,
ca nişte note muzicale se desprind,
îşi cer dreptul la viaţă,
străpung lumile, rezidindu-le,
ai ritmul şi-atingerile lor în tine.
Ca dintr-un pustiu uitat,
o flacără ţi s-a aprins, adie peste tot,
se naşte acel om
din îngemănarea inimilor în trup.
Fântână a bucuriei, lumina lină
şi caldă străbate-n linişte,
ca un foc,
stările în care îţi aşezi sufletul,
ai înţeles că Dumnezeu eşti
atunci când iubeşti, o alchimie divină.
Cu o nălucă-n priviri,
– esenţa fiinţei din nestinsa lumină –
prin tine curge acel zbor cu viaţa…