A apărut noul număr al revistei anuale a Muzeului Județean Botoșani, Acta Moldaviae Septentrionalis,  XXII, 2022, 350 p. 

Cuprinsul, în românește (pp. 5 – 6) și în englezește (pp. 7 – 8), Lista colaboratorilor (pp. 9 – 10)  și Abrevieri utilizate (pp. 11- 14) oferă informațiile primare referitoare la contribuțiile istoriografice incluse în prezentul tom. Articolele,  studiile, recenziile etc. au fost grupate tematic în 5 secțiuni: I. Arheologie și istorie, II. Genealogie, III. Contribuții la istoria localității Botoșani, IV. Artă – Colecții, V. Note bibliografice.

Astfel, SECȚIUNEA I: ARHEOLOGIE ȘI ISTORIE, include 5 contribuții. Mihai C.V. CORNACI a prezentat Trei monede din emisiunile lui Traian (pp. 17 – 28), concluzionând că ”Monedele imperiale romane au început să circule în Dacia imediat după cucerirea romană din 101 – 106 d.Hr. În prezentul articol sunt prezentate, cu imaginile adecvate, trei monede romane distincte: un denarius de argint, un sestertius de bronz și un dupondius de orichalcum (aliaj). Paritatea între ele a fost, în general, următoarea: 1 sestertius = 2 dupondius = 4 ași = 2 pâini”.  

Dan PRODAN a analizat Participarea delegației musulmanilor din România la a zecea aniversare a Republicii Turcia (octombrie 1933) – (pp. 29 – 39), în contextul consolidării relațiilor bilaterale româno – turco kemaliste în primul deceniu interbelic. Autorul a precizat că ”Vizita delegației turcilor musulmani din județul Durostor în Turcia, în octombrie 1933, a atins două finalități. Pe de o parte, participarea la festivitățile naționale organizate cu ocazia aniversării a zece ani de la întemeierea Republicii. Pe de altă parte, delegația a fost informată de către cea mai autorizată sursă – guvernul turc – despre coordonatele oficiale și oficioase ale problemei migrării turcilor din România în tânăra republică, aflată în intens proces de făurire a propriei identități interne și internaționale. Un puternic mesaj trimis României (factorilor de putere și etniei minoritare turce), cu care Turcia kemalistă a încheiat Tratatul de prietenie, neagresiune, arbitraj și conciliere, semnat la 17 octombrie 1933, la Ankara, de către Nicolae Titulescu, ministrul Afacerilor Străine al României, și Tevfik Rüștü Aras, ministrul Afacerilor Străine al Turciei. Tratatul a avut un puternic impact asupra dezvoltării relațiilor bilaterale româno-turce interbelice, deja un model de colaborare și cooperare zonală, un exemplu de bune practici internaționale în Europa în plin proces de re-polarizare politică, militară, ideologică, economică interbelică”.

Gică MANOLE a explicat ce a fost Mascarada judiciară stalinistă de la București (mai 1946) – (pp. 40 – 51) sau ”Procesul Marii Trădări Naționale” sau ”Procesul Mareșalului Ion Antonescu și a colaboratorilor săi”. Autorul a concluzionat că ”In May 1946, the trial of Marshal Ion Antonescu’s political and military group took place in Bucharest, with the defendants having fought against the USSR and I.V. Stalin throughout 1941 to 1944, for the liberation of Bessarabia, Northern Bukovina and the Hertsa region from their illegal Soviet occupation inaugurated in late June – early July 1940. The trial in question was a political and judicial Stalinist frame-up, a masquerade put into place by way of illegal judicial institutions and mechanisms, such as Law no. 312 from April 1945, the Public Prosecutor’s Office and the People’s Court. Marshal Ion Antonescu’s, along his political and military group, received the death sentence and was executed on June 1st 1946, near Bucharest at Jilava Prison”. 

Alexandru NECHIFOR a prezentat Proiectul unui muzeu de sit nerealizat: Trușești – Țuguieta, județul Botoșani – (pp. 52 – 70). Inițiativă lăudabilă, inovativă, îndrăzneață: ”Obiectele scoase la lumină din acest sit uimesc și astăzi lumea științifică, cel mai probabil zona având în continuare un ridicat potențial de cercetare, care din păcate nu a mai fost atins din 1961 până în prezent. Din calculele de față și din modul în care a fost întocmit dosarul tehnic transpare dorința clară a autorităților de construire și funcționare a unui muzeu de sit, cu vitrine și cu păstrarea in situ a vestigiilor cucuteniene, concept inovativ chiar și în prezent. Între timp, în alte zone europene au fost amenajate adevărate parcuri arheologice, care, din păcate, sunt concretizate mult prea puțin pe teritoriul României. Potențialul de alcătuire a unui asemenea parc arheologic preistoric există în continuare în zona Trușești”, a încheiat conservatorul muzeal. 

Ca exercițiu de respect, perpetuă amintire, onorare a colaborării și conservare a memoriei, Dan PRODAN a prezentat principalele repere cronologice și coordonate profesionale ale vieții și activității multi-direcționale ale lui Valeriu Râpeanu (1931 – 2022). In memoriam!  – (pp. 71 – 78). Cum să prezinți o astfel de personalitate pluri-valentă și multi-sectorială doar în câteva fraze?

”Valeriu Râpeanu a inclus în personalitatea sa mai multe valențe creative: eseist, critic şi istoric literar erudit, deschizător de drum în aceste domenii, editor, exeget, personalitate culturală de anvergură, cercetător, biograf, profesor, jurnalist aflat în slujba lectorilor săi, care poate fi lesne inclus în categoria personalităților cuvântului și condeiului, imaginii și sunetului.

Activitatea sa este impresionantă: 13 volume monografice, 9 volume de studii şi eseuri, 4 lucrări de memorialistică şi publicistică, 29 de ediţii critice, 64 de lucrări prefaţate sau cu studii introductive ori cu o postfaţă, peste 250 de studii şi articole în publicaţii interne şi externe, 35 de menţionări în volume a activităţii sale şi alte peste 100 de referinţe în presă, peste 20 de interviuri, 7 premii literare, colaborări la peste 30 de ziare şi reviste interne şi externe etc. Din 1958 a fost membru al Uniunii Scriitorilor”.

Valeriu Râpeanu a fost un prieten al orașului Botoșani și al botoșănenilor. ”L-am cunoscut personal pe maestrul Valeriu Râpeanu. Întâlnirea mea cu personalitatea bucureșteană a cunoscut mai multe etape. În prima, l-am conștientizat pe activul literat ca editor acribic al unor opere fundamentale ale lui N. Iorga (Orizonturile mele. O viaţă de om aşa cum a fost, 1976) sau Gheorghe I. Brătianu (Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești, 1980, paradigmatică prin simbolistică și curajul restituției). Apoi, prin alte contribuții, citite în primii mei ani de activitate didactică și de stagiatură la doctorat. (…) În 2003, după instituirea Premiului Naţional de Istorie „Nicolae Iorga”, acordat anual de Primăria Municipiului Botoşani, Valeriu Râpeanu a fost primul beneficiar al acestei onorante distincții (…). În această a doua etapă ne-am cunoscut personal, am discutat în acele zile despre subiectul comun: Nicolae Iorga, mai ales că și eu elaborasem și publicasem câteva articole despre marele botoșănean, pe care contribuții, am constatat cu uimire și satisfacție, Valeriu Râpeanu le cunoștea și le citise deja. Ulterior, în a treia etapă, am dezvoltat o comunicare materializată în schimb de idei și de cărți, colaborarea maestrului la anuarul Muzeului Județean Botoșani, Acta Moldaviae Septentrionalis (AMS), la care revistă eu eram redactor responsabil, și întâlniri la târgurile de carte din București, unde și-a lansat unele cărți, în diferite ediții, pe care, primite cu autografe onorante, le-am recenzat în paginile revistei Luceafărul din Botoșani. 

Valeriu Râpeanu a publicat trei articole în AMS. În primul, „Nicolae Iorga: o monumentală operă de moralist și de artist” (în AMS, vol. XII, 2013, pp. 295 – 305), autorul a formulat concluzii referitoare la spiritul de evocator – comemorator al personalităților românești și europene ale timpului (sfârșitul secolului al XIX-lea – primele patru decenii al celui următor), cu ocazia reeditării din 2012 a cărții Oameni cari au fost, prima ediţie critică integrală. În a doua contribuție, „Acum când privesc în urmă…” (I), (în AMS, vol. XIV – XV, 2015 – 2016, pp. 384 – 400), a evocat amintiri din perioada 1940-1945, subliniind participarea, împreună cu părinții săi, la cursurile de vară de la Vălenii de Munte din iulie-august 1940, unde l-a audiat pe Nicolae Iorga. Apoi, participarea la conferința susținută de un alt mare istoric român, Gheorghe I. Brătianu, la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploieşti, la 30 ianuarie 1944. Cei doi istorici români și cele două întâlniri cu ei l-au impresionat profund și decisiv pe copilul și adolescentul Valeriu Râpeanu, avid de cunoaștere și de cultură. Și în acele întâlniri trebuie căutată originea și motivația activității de recuperare a celor doi istorici români pentru istoriografia și cultura națională și de reeditare a operelor fundamentale ale acestora. 

Nu în cele din urmă, în al treilea articol, „Un Martir al luptei pentru Independenţa Naţională: Gheorghe I. Brătianu. File din istoria unei ediţii” (în AMS, vol. XVIII, 2019, pp. 323-342), Valeriu Râpeanu a prezentat un mare istoric român și una dintre cărțile sale fundamentale, Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești, reeditată în 1980. „Cu credința că paginile despre Gheorghe I. Brătianu, scrise și publicate în deceniul 1980-1989”, a concluzionat Valeriu Râpeanu, „constituie dovada curajului intelectualilor, care prin fapta şi scrisul lor au înţeles să restituie culturii noastre una din valorile ei perene, am alcătuit antologia noastră. Tot ce au scris în acest deceniu istorici, oameni de cultură, reprezintă o respingere categorică a imaginii false, denaturate a lui Gheorghe I. Brătianu, conturată cu obstinaţie după 23 august 1944. Alături de paginile tipărite în memorabilul volum Confluenţe istoriografice româneşti şi europene. 90 de ani de la naşterea istoricului Gheorghe I. Brătianu, textele antologiei noastre conturează portretul unui istoric care, prin scrierile sale, prin demersul său ca profesor, conducător de instituţii şi publicaţii, a deschis noi orizonturi acestei ştiinţe devenind un model. Acela al unui intelectual patriot, pentru care, aşa cum am arătat, ideea unităţii naţionale, a independenţei ţării sale, a drepturilor pe care le avem asupra pământurilor ce au format România Mare, a fost afirmată şi demonstrată ştiinţific mai presus de conjuncturi, de veleităţi şi orgolii personale” (p. 335).

SECȚIUNEA A II-A: GENEALOGIE, cuprinde trei contribuții istoriografice. În prima, Ștefan S. GOROVEI a prezentat succint N. Iorga. Interferențe genealogice – (pp. 81 – 84), concluzionând că ”Le grand historien a publié des milliers de documents et des monuments généalogiques (le plus important: La généalogie des Cantacuzène, élaborée vers la fin du XVIIIe siècle), a accompagné les documents médiévaux de notes explicatives (parfois très riches), a introduit les détails généalogiques dans l’histoire littéraire etc. Une polémique regrettable l’avait opposé, avant La Grande Guerre, au fondateur de la généalogie scientifique roumaine, le professeur Ioan Tanoviceanu (1858 – 1917), dont il déplora, pourtant, la mort tragique à Odessa. Il noua une amitié intéressante et fructueuse avec Sever Zotta (1874 – 1943), fondateur de la première revue roumaine du domaine, „Arhiva Genealogică” (Archives Généalogiques, 1912 – 1913); cette amitié, elle aussi, trouva sa fin, submergée par un grave désaccord politique. En 1938, N. Iorga accepta, dans les pages de sa „Revista Istorică” (Revue Historique) le projet d’un Institut Roumain de Généalogie rédigé par le généalogiste George D. Florescu (1893 – 1976)”.

Mihai GICOVEANU a studiat Boierii botoșăneni Pancu (pp. 85 – 95), încheind că ”Având o avere modestă, împărțită între mai multe ramuri familiale, rămași fără dregătorii care să le asigure o sursă sigură de venit și un rol important în societate, deși s-au înrudit cu familiile Albotă, Stroici, Gherghel, Pisoțchi, Stroescul și Holban, Pănculeștii botoșăneni s-au pierdut în categoria țărănimii moldovene libere după 1800. La Vorona, deși satul lui Ioniță Pancu s-a mai numit câteva decenii „Vorona lui Musteață”, după numele ginerelui întemeietorului așezării, localnicii au conservat denumirea inițială a locului: Vorona Pancului sau Pancu”.

Iulian Cătălin NECHIFOR a analizat Structuri de putere pe Valea Siretului în secolele XIV – XVI (pp. 96 – 122), constatând că ”Medieval solidarities were a feature of medieval Moldavian society. They were also established in the Siret Valley, today bordered by the Botoșani and Suceava counties. Initially, through these solidarities, the principality extended its authority to the east of the Carpathian Mountains. The first rulers of Moldavia encouraged the courtiers to settle east of the Carpathians, in order to consolidate the new state. However, after the death of Alexander the Good, numerous civil disputes broke out between his sons, which distorted property relations. Taking advantage of this political and military instability, usurpers took over some of these properties. However, with the reign of Stephen the Great, property relations stabilized and it seemed that the troubled times had passed. Unfortunately, after the death of Stephen the Great, the decline of the descendants became obvious. The Orthodox Church took advantage of it and took over properties which had an uncertain ownership status by various means. Over time, the Church became a very important economic actor in the Siret Valley”.

SECȚIUNEA A III-A: CONTRIBUȚII LA ISTORIA LOCALITĂȚII BOTOȘANI, este cea mai generoasă a prezentului volum: reunește 10 autori cu 7 articole și studii. Astfel, Daniel BOTEZATU a prezentat alte trei dintre  Bisericile Botoșanilor (III) – (pp. 125 – 134). Autorul a lămurit că ”Alte biserici vechi din Botoșani sunt cele cu hramurile Sfânta Parascheva, Sfântul Ilie și Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Vovidenia). Toate au fost construite inițial din lemn, pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, fiind înlocuite în secolul ulterior de frumoase construcții de zid, care dau farmec Botoșanilor și în care se slujește și astăzi. Primele două dintre aceste biserici au fost ajutate financiar și spiritual de către două dintre cele mai puternice bresle botoșănene, cea a tălpălarilor, respectiv a blănarilor botoșăneni”.

Paul Narcis VIERU a evidențiat unele Aspecte privind cultura din orașul Botoșani (secolele XV – XX) – (pp. 135 – 144). Autorul a precizat că ”The cultural function of a settlement concerns the historical, the artistic and the aesthetic value of its historical centers, as well as the facets of local culture expressed through the mindset and behavior of its dwellers, their aspirations, traditions and customs. The consolidation and qualitative development of culture in Botoșani is highly significant, since through their expansion the city can gain regional and national recognition as a community which values, supports and develops culture and the arts. However, the measures initiated so far and the actions already taken in the field of culture in recent years reveal the lack of a coherent strategy for the development of culture, as well as the absence of cultural policies to be coordinated with other public policies”.

Paul Narcis VIERU și Delia Nicoleta VIERU au analizat diferite Aspecte din trecutul și prezentul învățământului din municipiul Botoșani (mijlocul secolului al XVIII-lea – 2020) – (pp. 145 – 164). Concluzia este realistă, cu accente optimiste: ”Articolul surprinde și repartiția spațială a unităților școlare, precum și distribuția spațială a zonelor cu funcție de învățământ în spațiul urban. În concluzie, putem estima că șansele de a continua școlarizarea sunt mult mai ridicate în rândul absolvenților de învățământ liceal decât în cazul celor care finalizează învățământul profesional şi de ucenici. Rata ridicată a șomajului, a sărăciei și, uneori, a infracționalității din cartierele defavorizate se transferă şi asupra instituției de învățământ, reflectându-se în rate ridicate de absenteism, abandon școlar pe parcursul anului sau la sfârșit de ciclu de învățământ, repetenție, rezultate școlare modeste”.

După considerațiile de asamblu referitoare la evoluția culturii și a învățământului botoșănean în epoca modernă, Ioan ONOFREI, Sorin NISTORICĂ și Ioan MIHAI au prezentat etapele și caracteristicile dezvoltării primului gimnaziu și liceu din localitate: Liceul „Laurian” din Botoșani (1859 – 1999) – (pp. 164 – 194). Astfel, ”The Botoșani gymnasium was set up in 1859, the year which remained in modern Romanian history as that of the achievement of the Union between Moldavia and Wallachia, under the rule of prince Alexandru Ioan Cuza. The “Little Union” of 1859 became the premise of Greater Romania and of the subsequent developments towards modernization and European integration. The high school in Botoșani soon overcame its inherent early difficulties and attained complete maturity after 1885, when pupils and teachers moved into their new building, “the Palace”, as N. Iorga used to call it, while the official name of the institution changed into the “Laurian” High School. The „Laurian Galaxy” and the “Laurian Spirit”, as Octav Onicescu called it, are both represented by famous and illustrious teachers, principals and students between 1859 – 1999. The personal and professional traits of these teachers and principals strongly influenced the minds, souls and careers of their pupils.

The heavy impact of World War I and of Romania’s involvement in the conflict, which brought great suffering and hardships, were followed by one of the saddest periods in the history of the “Laurian” High School. During the troubled years 1917 – 1922, the principal I.V. Luca, teachers and pupils alike carried on their school activities in inadequate places and under strenuous conditions. Once the two-storied building of the high-school was inaugurated in 1922, the ordeal was over. Even though the historical situation was uncommon, between 1938 – 1945, the high school succeeded in preserving the high standards which it had held throughout the inter-war period, the endeavors of the teachers resembling those of the Romanian People, who were involved in World War II between 1941 and 1945, the most destructive and harsh war in its entire history. 

The communist Reform of Education in August 1948 meant the triumph of the communist educational paradigm, the “Laurian” High-School being forced to adjust to it or otherwise be dissolved. In the same year, the school was significantly renamed “Secondary School No. 1 Botoșani”, and only after the return to the superior Romanian pattern, in 1960, did it regain its own identity, being named the “A.T. Laurian Secondary School Botoșani”, and, after 1965, the “A.T. Laurian High School Botoșani”. In 1999, the educational institution became the National College “A.T. Laurian” Botoșani, an elite high school at the local and national level”.

În continuarea și completarea amintitelor preocupări, Alexandru HRISCU a investigat Istoria bibliotecilor Liceului „Laurian” din Botoșani (1859 – 1932). Incursiune în istoria învățământului public din acest oraș – (pp.  195 – 247). În concluzie, ”Biblioteca Liceului Laurian din Botoșani (1859 – 1932) s-a dezvoltat în contextul general istoric al evoluției învățământului public orășenesc din perioada precizată. Biblioteca liceului a inclus, în perioada 1859 – 1932, propria bibliotecă școlară (1880), biblioteca elevilor “Mihai Eminescu” (1904, 1919), biblioteca – donație “G. Costin Vellea” (1919), biblioteca elevilor “Avântul” (1919), precum și  biblioteca – donație “Prof. Ion Simionescu” (1930). In 1932, Biblioteca lărgită a Liceului Laurian din Botoșani deținea și administra un inventar – fond de carte pentru împrumut de aproximativ 15.860 de titluri”.

Gheorghe-Florin ȘTIRBĂȚ a prezentat Colecția memorială „Octav Onicescu” din patrimoniul Muzeului Județean Botoșani – (pp. 248 – 269). Autorul a identificat oportunități și a formulat propuneri de valorizare muzeistică a amintitei colecții memorialistice: ”Intrată în patrimoniul Muzeului Județean Botoșani, în urma desființării muzeului consacrat memoriei marelui matematician, colecția „Octav Onicescu”, eterogenă prin conținut, restrânsă sub aspectul numărului de bunuri, prezintă o importanță culturală deosebită. Constituită din piese cu valoare istorico-documentară, științifică și memorialistică care i-au aparținut savantului, colecția a avut un destin fericit din perspectiva accesibilității sale, acela de a oferi publicului botoșănean, și nu numai, mărturii din viața și activitatea lui Octav Onicescu în chiar orașul natal al acestuia, care nu se poate bucura de multe exemple similare, raportat la numărul mare de personalități ale culturii și științei născute aici. Valoarea memorialistică a colecției a fost percepută corespunzător de specialiștii muzeului, activitățile desfășurate privind evidența, inventarierea și clasarea bunurilor culturale impunându-se mai mult decât o necesitate profesională. Perspectiva reabilită- rii clădirii Muzeului Județean Botoșani și, implicit, reorganizarea expoziției de bază ne oferă speranța că bunurile culturale ale colecției „Octav Onicescu” vor fi valorificate corespunzător valorii culturale a acestora”.

Medeea – Cătălina HALICI și Tania MIHĂIESCU au realizat Evaluarea impactului antropic asupra apei în cadrul ecosistemului urban Botoșani – (pp. 270 – 280). Rezultatele? Poluarea apei se realizează din cauze antropice, cât și naturale. Sursele de poluare sunt diverse, se împart în două categorii: directe și indirecte. Poluanții apelor pot fi clasificați în următoarele categorii: poluanți organici; agenți patogeni; nutrienți și scurgeri agricole; solide în suspensie și sedimente; poluanți anorganici (săruri și metale); poluare termică; poluanți radioactivi; nanopoluanți. Toți acești contaminanți afectează diverse specii de plante, pești, amfibieni, păsări, provocând chiar afecțiuni grave asupra sănătății oamenilor, precum boli gastro-intestinale severe. În urma analizelor efectuate, s-a observat că există valori crescute pentru turbiditate, conductivitate, nitriți și nitrați în punctele de studiu, indicându-se că traficul intens exercită o poluare semnificativă a orașului. Mai mult, pentru regimul nutrienților (nitriți, nitrați, amoniu) au existat valori crescute în punctele de studiu – apă de suprafață, indicându-se faptul că zonele respective prezintă surse de poluare. Cauzele posibile sunt deversările neautorizate de ape uzate neepurate, rețeaua de canalizare cu scurgeri, funcționarea ineficientă a stației de epurare, deşeurile menajere și industriale aruncate ilegal etc.

SECȚIUNEA următoare, a IV-a: ARTĂ – COLECȚII, include două articole. În primul, Emil Nicu CARANICA îl evocă pe Nicolae Dobrin – ”un geniu al fotbalului românesc la Botoșani” – (pp. 283 – 292). Concluziile sunt evidente: ”A fost un geniu al fotbalului, fără doar și poate, un geniu cu toate hibele inerente geniului. S-a vorbit despre viața sa boemă, despre prietenia uneori prea strânsă cu paharul, însă a avut și motive bine întemeiate. (…) A avut, după cum s-a văzut, o carieră lungă de jucător și de antrenor, cu rezultate de excepție. Pe lângă geniul fotbalistic, Dobrin a fost un mare caracter, înzestrat cu calități umane de necontestat. A iubit fotbalul, a iubit oamenii, a iubit familia și li s-a dăruit total. A fost și a rămas un exemplu din multe puncte de vedere.

Venirea sa la Botoșani a însemnat un mare câștig pentru C.S. Botoșani, pentru urbea aceasta dătătoare de genii, pentru județ, pentru statornicii iubitori ai fotbalului de aici. Foștii săi elevi nu l-au uitat și nici nu îl vor uita, cât vor trăi pe acest pământ. Momentul cel mai important din viața lor, cu siguranță, a fost atunci când au fost coechipieri, dar și antrenați de unul dintre cei mai mari fotbaliști români din toate timpurile. Au învățat enorm de la el: despre fotbal, despre conduita din afara terenului de joc, despre viață. Dobrin a impulsionat fotbalul botoșănean, i-a dat un imbold care mai târziu a făcut ca această echipă să acceadă în primul eșalon fotbalistic al țării, sub altă denumire: F.C. Botoșani. Venirea lui Nicolae Dobrin la cârma echipei C.S. Botoșani a fost o clipă „astrală” în istoria sportului, și nu numai, din Botoșani. Iată că, după ce acest județ atins de „aripa” lui Dumnezeu a dat țării și lumii atâtea genii de uriașă și incontestabilă valoare, mișcarea astrelor a făcut ca pe aceste meleaguri, vremelnic, însă de neșters în memorie, să poposească și un geniu al sportului rege, fotbalul: Nicolae Dobrin (…)”. 

În a doua contribuție, Laura – Codrina IONIȚĂ prezintă ”Galeria de maeștri” – Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”, Botoșani, 18 – 30 mai 2022 – (pp. 293 – 297). În concluzie, ”Through a synoptic overview of the most important works displayed at the prestigious The Gallery of Masters exhibition, which was available to the public at the „Ștefan Luchian” Art Gallery in Botoșani between the 18th and the 30th of May 2022, the present article briefly covers several decades of development and growth in the course of a flourishing age of Romanian art, spanning between the end of the 19th and the beginning of the 20th century. The concise analysis touches upon several of the most renowned figures of the national artistic milieus of their time, while simultaneously registering the convoluted course of various artistic currents either superposed, intertwined or mutually reinforced throughout a dynamic autochthonous late modernity”.

Ultima SECȚIUNE a anuarului Muzeului Județean Botoșani, a V-a: NOTE BIBLIOGRAFICE, reunește patru contribuții a trei autori: Dan PRODAN (Recenzii și note bibliografice – XI) – (pp. 301 – 333), Bogdan CARANFILOF (O nouă istorie a omenirii. Noi interpretări, concluzii, învățăminte) – (pp. 334 – 341), Răzvan CIOBANU (Biografia istorică autohtonă între vandabilitate și veridicitate; Genealogia intelectuală a unei conspirații arhetipale) – (pp. 342 – 350). Autorii au recenzat peste zece cărți și periodice de referință apărute în ultimii ani. 

Pentru volumul următor al AMS, nr. XXIII, 2023, Botoșani, reamintesc pentru colaboratori câteva detalii tehnice – cronologice, care, înțelese și respectate, vor facilita constructiv colaborarea acestora cu colegiile științific și de redacție și apariția numărului amintit: 

Acta Moldavie Septentrionalis, anuarul Muzeului Judeţean Botoşani, publică studii (20 p.), articole (15 p.), recenzii (2 p.), note bibliografice (1 p.), rapoarte şi dări de seamă privind activităţi ştiinţifice zonale, naţionale şi internaţionale. Tematica contribuţiilor publicate este diversă: istorie locală, istoria românilor, istoria relaţiilor internaţionale la nivel continental /mondial, memorialistică, cultură, artă, civilizaţie, muzeografie, restaurare, conservare, etnografie, folclor, structurată în diverse secţiuni. Autorii vor trimite contribuţiile lor tehnoredactate cu caractere Times New Roman la un rând (Single), cu marginile foii de 1 inch (Normal), cu text corp 12, note la subsol corp 10, numerotate de la 1 la n, cu hărţi, tabele, desene, planşe, fotografii etc. incluse în text sau la sfârşitul acestuia, cu explicațiile respective. Fiecare contribuţie va avea următoarea structură internă: 

• Prenume, nume autor(i);
• titlul original în limba română/străină;
• 6-10 cuvinte-cheie în limba română;
• textul propriu-zis în limba română/străină; 
• 6-10 cuvinte-cheie în limba străină; 
• titlu-rezumat în limba străină;
• rezumat într-o limbă de circulaţie internaţională. 

Orice contribuţie tematică care NU va avea structura internă precizată anterior va fi RESPINSĂ iniţial de la publicare!

Titlurile periodicelor vor fi abreviate conform listei tematice din Anuarul Istoriografic al României, vol. V, 2015, Edititura Argonaut, Cluj-Napoca, 2018 şi din AMS, XXII, 2022, Editura Quadrat, Botoşani, 2022. Contribuţiile vor fi trimise pe adresa de e-mail a redactorilor coordonatori: prodandan@yahoo.com, razvan55ciobanu@yahoo.com, istorie@muzeubt.ro până la 30 iunie a fiecărui an calendaristic, pentru a putea fi incluse în sumar şi publicate în tomul pe anul respectiv. Publicarea se va face pe baza referatelor de evaluare ştiinţifică întocmite de specialiştii din Colegiul ştiinţific şi Colegiul de redacţie ale AMS. Paternitatea şi responsabilitatea ipotezelor, afirmaţiilor, concluziilor, tabelelor, fotografiilor, hărților, statisticilor, chestionarelor etc. din contribuţiile incluse în AMS, XXIII, 2023 aparţin exclusiv autorilor acestora, conform Codului Penal.

Colegiul de redacţie îşi rezervă dreptul motivat de a planifica apariţia contribuţiilor primite conform propriilor exigenţe, priorităţi și calendar, de a amâna publicarea sau chiar de a respinge unele materiale primite, dacă nu îndeplinesc criteriile ştiinţifice, de tehnoredactare şi de structură internă precizate anterior. De asemenea, solicită colaboratorilor să informeze în timp util colegiul de redacţie despre orice modificare a textului şi a intenţiilor de publicare în alt periodic sau în paginile unui eventual volum tematic.

Dan PRODAN
Botoșani, 28.12.2022