Primit pentru publicare: 16 dec. 2016
Autor: Lucia PĂRVAN
Publicat: 17 dec. 2016
Actualizat: 18 dec. 2016
Editor: Ion ISTRATE

Acuarela sau transparența crezului în culoare

„ Acuarelistul este singurul capabil de a vedea lumea prin cristalul unui bob de rouă”
Henri Michaux

Expoziția deschisă zilele acestea la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” din Botoșani: „Acuarela sau transparența crezului în culoare” reunește un număr de 41 de lucrări semnate de acuareliști consacrați (doi dintre ei născuți în județul Botoșani) la care se adaugă un alt botoșănean care a îmbrățișat încă de la primele sale creații această tehnică dar care, din păcate, a părăsit această lume la numai 53 de ani.
Artiștii selectați să facă parte din această expoziție au dovedit în lungul sau mai scurtul lor parcurs artistic (în cazul lui Mihai Bejenaru) o perfectă stăpânire a mijloacelor de expresie plastică, o varietate compozițională, un desen pictural elegant și o sobrietate cromatică remarcabilă,într-un cuvânt: maturitate artistică. Consacrați ca acuareliști: Iulia Hălăucescu, Ion (Nică) Murariu, Constantin Radinschi sau Ștefan Hotnog nu s-au sfiit să confere acuarelei consistența picturii. La ei acuarela nu este doar o tehnică, a devenit limbaj articulat, diferențiat. Metoda aleasă le-a permis o mare libertate în conturarea formelor, suplețea liniei servind lirismul atmosferei iar ritmica petelor accentuând jocurile de umbre și lumini.
Acuarela este, fără îndoială, o tehnică care se situează în zona frumosului, a binelui și adevărului, o artă a transparenței. Ea, acuarela, întruchipează acele calități care presupun vibrația imediată și totală a artistului în fața motivului. Delicate și armonioase acuarelele au o muzicalitate a tonurilor desprinsă parcă dintr-o partitură de menuet. Expozițiile de acuarelă au întotdeauna un farmec aparte. Este poate și motivul pentru care artiști plastici din toate generațiile (pictori, graficieni) au cultivat constant acuarela, conferindu-i forța de sugestie a întregului lor talent. Unii au practicat-o ca gen autonom, stabil și definitiv, alții doar ca pe un exercițiu, acuarela constituind un pasaj, o acțiune premergătoare în vederea elaborării unor compoziții grafice sau picturale ulterioare. Și într-un caz și în celălalt putem afirma că acuarela oferă ochiului și minții bucurii unice și că în mapa oricărui pictor descoperi lucrări executate în tehnica acuarelei pentru că în acuarelă pictorul își „face mâna” asemenea unui pianist înaintea unui recital, a unui concert. Cred că aşa putem explica prezenţa în expoziţia de la Botoşani a unor lucrări semnate de Ştefan Constantinescu, Max Arnold Wexler, Paul Verona Dem Iordache, Aurel Mocanu( Agrippa), Teodor Valenciuc, chiar Marcel Mănăstireanu.
Revenind la pictorii aleși să configureze expoziția deschisă la Botoșani să precizăm înainte de toate că ei sunt reprezentanții școlii ieșene de pictură și că au demonstrat în timp că acuarela (tehnica pe care au ales-o ) nu este doar jocul fantezist sau capricios al hazardului ci mânuită cu abilitate, poate fi supusă unui gând organizator coerent, fără a diminua în vreun fel atmosfera de vrajă colorată a tehnicii culorilor de apă.
Călători în peisajul moldav, lucrările lor sunt inspirate din inepuizabila și miraculoasa prospețime a naturii emanând o magie care-l emoționează pe privitor, practic prelungind emoția pe care însuși artistul a simțit-o în timpul actului de creație. Atât Iulia Hălăucescu cât și Ion Murariu, Contantin Radinschi sau Ștefan Hotnog și-au configurat datorită acuarelei personalități artistice inconfundabile.
Iulia Hălăucescu, cunoscută de public și de critica de specialitate ca „Doamna acuarelei românești”, a oscilat, ca și ceilalți autori prezenți în expoziție, la începuturile carierei între ulei și acuarelă o perioadă de timp cultivându- le pe amândouă și optând pentru cea din urmă „pasiunea mea rămâne acuarela” mărturisește artista.
A învățat să stăpânească secretul artei culorilor la Belle Arte la Iași și București dar și în particular cu profesorul Rudolf Schweitzer Cumpăna, prezența ei în expoziția de la Botoșani nefiind întâmplătoare, legăturile Iuliei Hălăucescu cu Școala ieșeană de acuarelă reprezentată și de Mihai Cămăruț sau Adrian Podoleanu pe lângă cei amintiți deja Constantin Radinchi sau Stefan Hotnog, fiind cât se poate de puternice și de naturale.
În acuarelă Iulia Hălăucescu și- a pus în valoare dominantele personalității sale reușind să-și găsească expresia proprie, să demonstreze că acuarela poate exprima cele mai subtile stări sufletești. A înzestrat tehnica acuarelei cu virtuți picturale făcând-o capabilă să exprime marile tensiuni existente între liniile de forță ale imaginii: „pentru mine acuarela este aidoma valului mării, care te cupride ca o mângâiere. Este o ploaie după arșița unei zile toride. Este unduire într-un spațiu fără margini”mărturisea artista
Ion Murariu, pictorul – poet, este fără îndoială unul dintre cele mai pitorești personaje din plastica românească. Predestinat acuarelei deși s-a orientat inițial către pictură, botoșăneanul nostru a creat, într-un subtil joc al transparențelor și accentelor de lumină și umbră, peisaje pline de melancolie și exuberanță. Artistul nu flatează natura, miracolele acesteia i se par firești. Itinerarele eminesciene, prezente în expoziție, au valoarea unor rememorări nostalgice, acuarelele lui Ion Murariu, în transparențe și degradeuri, sunt lirice, întotdeauna tandre și rafinate. Culoarea e ca suflată, nu pictată cu penelul, picturile pe hârtie având indiscutabil ceva din intensitatea sufletului său.
Constantin Radinschi este un peisagist de primă mână care s-a abătut de la consistența culorilor de ulei, optând pentru inefabilul acuarelei. A surprins în acuarelele sale peisajul urban și industrial al Iașului, orașul în care a trăit începând cu 1962, fără a neglija peisajul montan, văile râurilor, ostroavele Deltei sau locurile natale, precum și transformarea naturii la trecerea de la un anotimp la altul. A rămas pentru totdeauna legat sufletește de lumea satului din ținutul Dorohoi, un spațiu „bântuit” de geniul eminescian. Critica de specialitate îl consideră pe Radinschi un artist care a asigurat trecerea de la generația lui Tonitza, Briese, Dimitrescu, la generația sa din care mai fac parte și cei ale căror lucrări au fost expuse recent la Galeriile din Botoșani. Chiar dacă acuarela, , genul preferat al lui Radinschi, era socotită de unii sub nivelul picturii, el și-a asumat această „vocație” trăind intens bucuria creației și rămânând fidel acestui tip de artă – acuarela: „ acuarelele lui Radinschi sunt pitorești fără a fi dulceag sentimentale, lirice fără accente de melodramă, accesibile fără a fi facile”( V. Ciucă Vernisaje elective, 2000). Maestru al acuarelei românești, unul din fondatorii școlii ieșene de acuarelă Constantin Radinschi „a fost un liric, un artist împătimit de natură, care transpune realul în elemente care ne duc cu găndul la imaginar, printr-o cromatică savant orchestrată”( Aurel Istrate – Evenimentul Regional al Moldovei, aprilie 2003).
Produs al Școlii ieșene, elev al profesorilor Otto Briesse, Petru Remus Troteanu și Corneliu Baba, Ștefan Hotnog, s-a format în respectul pentru desen și rigoarea desăvârșită a construcțiilor plastice. Pentru el acuarela trebuie să aibă gravitatea picturii. Imaginea poate fi fulgurantă, dar sentimentul ce o animă trebuie să fie întotdeauna profund. Lucrările sale cu tematică diversă: peisaje, portrete, compoziții de evocare istorică, dovedesc faptul că artistul își selectează cu grijă motivele, preocupat fiind în egală măsură de simbolistica imaginii și de efectele ei tehnice. Lucrările sale au o anumită gravitate, susținută într-o dominantă cromatică sobră, întemeiată pe subtile tonuri de griuri, violeturi, ocruri, roșuri și verzuri. A preferat ca genuri artistice peisajul și natura statică, iar ca tehnică, pe cea a acuarelei despre care spunea: „Acuarela nu se lasă doar admirată, te solicită să participi la dialog”.
O mențiune specială pentru Mihai Bejenaru, pictorul care s-a grăbit să părăsească această lume la doar 53 de ani. Înzestrat, fără îndoială, cu har Mihai Bejenaru a urmat mai întâi Școala populară de artă combinată cu studiul în aer liber pentru că în 1975 să fie admis la Facultate de Arte Plastice din Iași. După absolvire a ales cariera didactică fiind profesor la Școala Cătămărăști și la Școala nr. 16 Botoșani. Nu întâmplător lucrările lui Mihai Bejenaru, adunate pentru această expoziție prin grija prietenului său Adi Pietraru, se află alături de cele semnate Iulia Hălăucescu, Constantin Radinschi, Ion Murariu , Ștefan Hotnog. Preocupat de problemele propriei deveniri artistice, pictorul a încercat mai multe tehnici acuarela fiind cea care a atras atenția criticii de specialitate asupra sa, cea care l-a consacrat. O paletă dominată de griuri calde, sinteze dintre alb și negru, dintre întuneric și lumină. Ulterior artistul a asociat în substanța griurilor culori calde sau reci care se înnobilează cu sentiment devenind astfel dominante cromatice. Nimeni nu poate şti ce drum ar fi ales la apogeul carierei sale artistice Mihai Bejenaru, știm doar că părea să fie printre performerii genului. Personal văd expoziţia de la Botoşani ca o reuşită a organizatorilor, ca un cadou de Crăciun oferit botoănenilor iubitori de artă.