De stai atent privind în noapte
La sferele de sus din cer,
La cele din calea de lapte,
Sau cele dintr-un loc stingher,

Cum vraja lor pătrunzătoare,
În sufletu-ți contemplator,
Își face cuib premergătoare
Spre-a-ți desluși pilduitor

Cum dinspre depărtări lumina,
Pe cerul nopții înstelat,
A sferelor în fapt cu vina
Prezența lor le-a-ntruchipat,

Necuntenul nemărginirii
Al haosului necuprins
Dezleagă noima rânduirii
Întru repaosu-i nestins.

Priveliștea ce-ascunde-n zare
Nestrăbătute depărtări,
În viziune ne răsare
Călătorii spre-acele zări,

Și-atinși de latura tendinței
Ce ne apleacă spre mister
Ne soarbe-avântul năzuinței
Al propășirii în eter.

Și-oricâte s-ar vorbi în lume
Despre cuprinsul său dedus,
Crezând că viața-i o anume
Călătorie-n presupus,

Necredincios să scuipi în laturi
Crezarea ca pe un venin,
Oricât te-ar încerca cu sfaturi
S-accepți îndemnul lor străin.

Căci este-un plan al propășirii
Ce Dumnezeu l-a pregătit
Și stă-n adâncul nostru-al firii
Ca suflet îndumnezeit.

Și-atât să crezi!… spre veșnicie,
Ne-naripăm în al ei curs,
Plătind o simplă datorie –
A noastră viață ce-am parcurs.