Adio, Domnule colonel…
Autor, Paul-Mircea Iordache

Un aforism spune că „fiecare se naşte şi moare singur”, desigur, în sensul figurativ.
Se-ntâmplă însă ca, viaţa să ofere ultima ei clipă, clipa supremă, în împrejurări în care, cel ce părăseşte acest tărâm este departe de rude, de prieteni, deci singurătatea din clipa morţii este concretă. Aşa s-a întâmplat şi cu cel despre care voiesc să rememorez câteva gânduri.
Pe colonelul Ion Fetcu aveam să-l cunosc , cu mulţi ani în urmă, la una din activităţile culturale desfăşurate în sala Muzeului Judeţean Botoşani. Mă impresionase elocvenţa, rigoarea ştiinţifică şi patriotismul ce au caracterizat expunerea domniei sale, cantonată, firesc, în sfera ştiinţei istorice. Faptul mi-a inspirat gândul că, dânsul ar putea să reprezinte, cu competenţă, filiala Botoşani a Uniunii Vatra Românească, la o consfătuire ce urma să se desfăşoare la Deva. Aşa a început activitatea în cadrul filiale botoşănene , domnul colonel Ion Fetcu. A fost ales preşedinte şi, de aproape două decenii, colonelul Ion Fetcu şi-a împletit destinul cu activitatea filialei Uniunii Vatra Românească. Era principalul vector al vieţii organizatorice şi culturale ce ne-o desfăşuram, în acest cadru. Periodicul „Vatra Noastră Românească” , ce apare la Botoşani cu frecvenţă semestrială, a fost elaborat mai întotdeauna, în proporţie covârşitoare , cu contribuţia domniei sale. Deşi, uneori, vârsta înaintată şi suferinţa cardiacă îl stânjeneau, avea voinţa de a participa la mai toate manifestările culturale organizate, inclusiv la cele care presupuneau deplasarea în ţară – Tîrgu Mureş, Ţebea, Satu-Mare, Putna etc. sau în provinciile româneşti mărginaşe – Bucovina şi Basarabia . Ultima excursie , organizată în Bugeag şi Odesa, s-a desfăşurat în primavara acestui an. Fire exigentă, uneori cu nuanţe de asprime cazonă, colonelul avea o bunătate născută din sufletul său generos şi o voioşie mereu prezente. Cu o glumă, reuşea să estompeze dificultăţile de moment ale discuţiilor. Meticulos şi tenace, ducea continuu la liman planurile elaborate. Mă căuta adesea la birou, pentru a ne consulta asupra activităţii filialei. Aşa se întâmplase şi cu câteva zile înainte de tristul eveniment. Vestea m-a surprins departe, în ţară, la o conferinţă profesională. Speram să-l pot conduce, măcar, pe ultimul său drum, dar n-a fost să fie. Îmi revine în minte nuanţa ironică pe care, uneori, cel dispărut o afişa , la începutul sau la finele activităţilor, prin expresia : „No, hai !” – ordinul dat de Avram Iancu când a pornit armatele revoluţionare transilvănene de la 1848.
Se pare că, în clipa solemnă, la rându-i a primit aceeaşi chemare de la Divinitate.
Dar, Domnule Colonel, înainte de a pleca, aruncaţi o privire în urmă, să vedeţi colegii de activitate, aliniaţi pentru a vă adresa un ultim onor. Şi, în timp ce Pământul rămâne în urmă, tot mai mic, ca un bob de lut albastru, particula de lumină, care este Spiritul Dumneavoastră, parcurge drumul invers spre izvorul Universului.
Adio, Domnule Colonel Ion Fetcu !

17 octombrie -2010