Primit pentru publicare: 24 sept. 2017
Autor: Al. Fl. ȚENE
Publicat: 25 sept. 2017
Editor: Ion ISTRATE

Lazăr Lădariu meditând în “cumințenia ierbii “

Dacă în 1985 Lazăr Lădariu publica la editura “Dacia“ volumul de versuri ”Câmpuri cosite de ceață“, acum este prezent în librării cu placheta de poeme “Tranșeele ierbii“ apărută la Editura “Vatra Veche“ (2017), volume care, încă, din titlu ne descoperă un poet al perenității, obsedat de “anotimpul înserării dar și al optimismului, că un “Al răsărit darnic s-arată“. Poetul ajuns la vârsta înțelepților ardeleni meditează asupra efemerității existenței umane în locuri unde “ziua toarnă crini/ peste caii ei, toți azurii/ prin cimitirul uitaților/ se naște un înger; “(Se uită dimineața la mine), speranța.

Coarda lirică înfierbântată tradițional vibrează sub o sensibilitate naturistă, fiindcă eul poetului conștientizează că este un izvor al conștiinței, atunci când “tristețea bâjbâie/ prin filosofia tăcerii/ cu timpul în aripi“, constatând că”aici,/ doar un singur izvor / mai cântă. “(Al răsărit darnic s-arată).

Poetul observă natura și trăiește clipa prin exploziile de verslibrism,de altfel remarcabil, ca o mișcare de caleidoscop, fiind conștient de venirea clipei eternității, dar, până atunci “dimineața mea/ ochi va face.“ (Când dimineața mea ochi va face). Din nou revine speranța. Fiorul provine din trăirea clipei unde mișcarea lent elegiacă în vers liber canalizează cititorul spre sonoritatea specific genului.

Viziunea se construiește ca într-un tablou cu trupuri elastice, de Marc Chagal, însă fără culori aprinse, e profund transilvană, ca niște memorii cioplite în metafore:”aproape liber mă simt/aici/ unde nu-i pană de înger// aici/ unde încet, s-aude apropiindu-se umbra. “(Aproape liber mă simt).

Precum Lucian Blaga, Lazăr Lădariu schițează un colimator liric în a cărui rază lungă intră vremea și biografia lirică, unde “în ochiul cerului/ nimic nu tresare,/ iar iar clopotul mare/ are o limbă de mort,/ când umbra după umbră/ aleargă prin anotimp de-nserare.(În ochiul cerului nimic nu tresare ) “. Aici speranța se estompează.

Două mișcări lirice descoperim în acest volum. Prima consistă în despletirea lirică sub presiunea realității, iar a doua constă într-o relativ complicată poezie în bază filosofică, având un halou plastic. O mitologie întocmește poetul și din lumile transilvane, umple un spațiu gol, unde “revărsări de închipuite ape/ răsună.“ Universul liric e alcătuit mai întâi din poezia formelor germinative și ale cumințeniei ierbii.

Fiind un Poet al ideii esențiale, șlefuită precum opera lui Brâncuși, poetul se apleacă asupra ideilor în sine, descoperind esența vieții în “Tranșeele ierbii “ pentru a da carnație clipei ”cuvintelor “ ce  “acoperă golul/ prin grase ierbi argintii.“ O sensibilitate primigenă de mare interpretare filosofică a ființei umane,  lărgită culturalicește – iată spiritul lui Lazăr Lădariu în a cărui poezie regăsim esența naturii umane și a cosmosului, într-o suflare vitală care trage după sine pământul, duminica împărțelilor, catedrala adormită, fântâna din care vise țâșnesc întru veșnicia cuvântului scris.