Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

AL. FLORIN ȚENE: „…VIAȚA POETULUI TRAIAN DORZ ÎNTRE REALITATE ȘI POVESTE ”

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.3 (147), Martie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


AL. FLORIN ȚENE: „…VIAȚA POETULUI TRAIAN DORZ ÎNTRE REALITATE ȘI POVESTE”

Primit pentru publicare: 22 Mart. 2021
Autor: Petre CICHIRDAN, RâmnucuVâlcea
Publicat: 23 Mart. 2021
© Petre Cichirdan, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

AL. FLORIN ȚENE: „…VIAȚA POETULUI TRAIAN DORZ ÎNTRE REALITATE ȘI POVESTE ”

 

     La Editura „Casa Cărții de Știință”, Cluj Napoca, 2021, a apărut această carte de 360 de pagini, iată, deosebit de caldă (proaspătă) ca apariție, și, uneori, atât de rece în conținut (se simte când o deschizi  și începi să citești, criminala răcoare a spațiilor de siluire a deținuților politici, adevărați sfinți!). O carte semnată de Al. Florin Țene, autor, care, de-a lungul timpului a tipărit volum după volum, unul mai interesant decât celălalt, demonstrându-și talentul de scriitor, romancier, dublat de un mare enciclopedist.  Cărțile domniei sale sunt cu atât mai interesante cu cât autorul le îmbogățește cu date istorice și din domenii conexe, și, care satisfac cititorii cu o cultură avansată, dar, nu numai… Acestea  sunt  accesibile și celorlalți cititori, mai puțin avizați, dar care au permanent o reală sete de cunoaștere…

     « Al. Florin Țene, scriitor remarcabil, foarte cunoscut și apreciat în viața literară românească, născut la Drăgășani, județul Vâlcea, în anul 1942, ne-a încântat în 2010 cu volumul său intitulat Cărticica de dat în leagăn gândul. Scriam, chiar atunci, că „cine o citeşte se îmbogăţeşte, devine mai cultivat, acesta fiind chiar rostul unei cărți; în câteva pagini, una, două, format mic, în câteva fraze, Al. Florin Ţene ne pune în contact cu cele mai importante figuri ale culturii universale și ale culturii române, pe aceasta din urmă fixând-o  în rândul marilor culturi ale lumii…”. La fel spunem și acum despre acest volum închinat lui Radu Gyr, „Întoarcerea din cruciadă. Viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste”, mai mult, Al. Florin Țene ne zugrăvește o Românie interbelică, impecabil, punând cum era și firesc, accent pe Mișcarea Legionară în care au  activat unii dintre fiii acestei țări, dintre cei mai destoinici; mari oameni de cultură, în primul rând! » (Povestea vorbii 21, nr 3, 2020)  O serie de biografii între „realitate și poveste” care, deja, au cucerit piața literară românescă și care fac deliciul românilor din diaspora, care și-au părăsit patria din cauza regimului totalitarist…lucru atât de firesc astăzi. 

   Iată, am ajuns astfel la personajul Traian Dorz, eroul romanului pe care ni l-am propus ca  dezbatere, cel care a fost alături de mentorul și creatorul acestei mișcări religioase, „Oastea Domnului”, Iosif Trifa, preot în Sibiu, pentru ca după 1946, când este scoasă din legalitate, el, Traian Dorz,  să-i preia conducerea și să o mențină vie, ca mișcare ortodoxă, în primul rând, pănă în 1990, când intră din nou în legalitate. 

   « Oastea Domnului este o mișcare din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, care a luat ființă în anul 1923, la inițiativa preotului ardelean Iosif Trifa. După definiția pe care i-a dat-o părintele Iosif Trifa, Oastea Domnului este „Aflarea și vestirea lui Iisus Hristos cel răstignit”. După 1948 mișcarea a fost declarată ilegală de regimul comunist. În această perioadă, „Oastea Domnului”, condusă în anii grei ai stalinismului de Traian Dorz, care a totalizat 17 ani de pușcărie pentru acest motiv[1], a făcut parte din „biserica tăcerii”, ansamblu informal de credincioși creștini din diferite confesiuni, care refuzau să se supună autorităților comuniste, fiind, din acest motiv, socotiți ca „tipărind și răspândind literatură interzisă”, „uneltind împotriva orînduirii sociale” și „dușmani ai poporului”[2].

În 1990 „Oastea Domnului” a fost reabilitată de statul român și de Sinodul Bisericii Ortodoxe, care a ridicat caterisirea lui Iosif Trifa. În zilele noastre, Oastea Domnului are sediul administrativ la Sibiu, unde dispune de editură, librărie și tipografie proprie. Aici se tipărește, cu binecuvîntarea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, săptămânalul „Iisus Biruitorul”si ziarul „Oastea Domnului” având ca supliment revista pentru tineri „Timotheos”.  » (Wikipedia 18 02 21) 

     Citind cartea, cunoștințele cititorilor despre această grupare religioasă, laică, se vor îmbunătății, Al Florin Țene, reușind  să o zugrăvească cu ajutorul cuvântului în toate aspectele ei, urmărind cu lux de amănunte atât istoria, cât și poetica autorului (conținutul versurilor dorziene redate succesiv și voluminos în fiecare capitol). La fel ca în romanul precedent, „Întoarcerea din cruciadă…” Ionuț Țene, care a scris prefața la  volum, aducându-l pe Radu Gyr în contemporaneitate, „Radu Gyr-poetul secolului XX”; același om de cultură clujean, critic literar, ni-l traduce literar pe Traian Dorz în prefața romanului de față:  „Traian Dorz sau poezia noastră cea de toate zilele”: « În presa literară din perioada comunistă nu a apărut absolut nici o poezie a „acestui ” Traian Dorz, despre care spunea Nichita Stănescu că îi este prieten. (…) Să ne bucurăm de poeziile sale și să citim și la alții. Traian Dorz a înțeles că poezia este trăirea dusă până la capăt a simțirii frumoase în adevăr. »

     Să mai amintim în această lungă introducere că redactor de carte este Marius Mureșean,  iar coperta a fost realizată de Gabriel Hutera…un tom foarte bine realizat tipografic.

   După ce parcurgem o parte, citim, tragem o primă concluzie: acest roman este în același timp meritat (de cititori) și meritoriu (pentru autor), urmărind viața eroului Traian Dorz între 1914, când se naște, și 1989, când moare. 

   Urmărește viața poetului prin prisma evenimentelor sociale și politice, dar și pe cele de familie, în mod cronologic, dar și creația acestuia, literară, scrisă și tipărită, adiacentă acestor evenimente…De la distanță, se vede că romanul închinat eroului postbelic, deținut politic, Traian Dorz, este scris de un maestru al narațiunii și dialogului, lectorul pasionat, urmărindu-i cu atenție și interesantele versuri care i se pun în față ca exemplificare, și, care, așa cum spunea și  prefațatorul, cu alte cuvinte, adună în ele esențele unei adevărate creații lirice, poetice „care l-au înălțat spre cerul unei poezii mai bune, mai frumoase, aș spune chiar geniale.”…  „Treci, Doamne, peste toate lumină și balsam,/ Ștergând amara urmă a feței și-amintirii,/ Pe-ntreaga mea ființă de-a pururea să n-am/ Decât întipărirea iertării și-a iubirii!”

    Am notat la pagina 27, Capitolul I, o însemnare pe care am scris-o la lectură, determinat de text dar și îndemnat de o poezie a lui Eugenio Montale care-și descrie tristețea la vederea lacrimilor copilului vinovat de comiterea vreunui neajus, desigur, judecat de alții… „Nulla paga il pianto del bambino/ a cui fugge il pallone tra le case.” („Felicita’ raggiunta, si cammina”): păcatul neștiut, inocent, al copilului, de a fi al părinților și, care refuză de multe ori, chiar, paternitatea. Să vedem textul: „Mai întotdeauna, băiatul aștepta cu groază întâlnirea cu Constantin și chiar cu mama. Nu știa niciodată cu ce a greșit, dar, întotdeauna era certat, înjurat și bătut de către amândoi părinții. După o astfel de ceartă, Traian nu avea voie nici să plângă, chiar dacă era lovit cu nuiaua sau biciul peste picioarele goale.” 

     „În această școală a învățat până în clasa a șaptea” pag. 31, Capitolul II, observăm: propoziția… care exprimă o anume liniște a omului sigur pe el, de ce nu, ardelean. Scurt și profund.  Și care șterge cât de cât imaginea unei copilării grele, dar cu o școală bazată pe credință, în care «nu de puține ori dascălul le spunea la școală, ce spusese Seneca în antichitate: „Adevărata fericire presupune să te bucuri de clipa prezentă fără să fii nerăbdător cu privire la viitor și fără să fii afectat de speranță sau frică.” » …iată, latura filosofică! Mai tragem de-aici o concluzie: citind o carte, nu trebuie numai să trăim o experiență, ci, și să învățăm ceva! …Iată o triadă a lumii apuse, plină de adevăr, și care astăzi este negată, dar o citim în însemnările lui Traian Dorz, când acesta era copil (noi i-am descoperit conținutul abia la bătrânețe confruntați cu mizeria ce se întâmplă astăzi): Biserica, Fabrica și Familia – Strada, desigur în cazul lui Traian Dorz înlocuim Fabrica cu Munca pământului pentru sine sau pentru alții. „Era perioada când Traian citea cu nesaț Biblia și își nota unele versete pe un caiet cu coperți verzi. În sufletul său se întipărise trei frumuseți: •Rugăciunea de evlavie și de credință pe care o înălța în fiecare zi dimineața spre Cer, la masă și la cină. • Bucuria și cântarea muncii • Dragostea și înțelegerea frumoasă dintre vecini, prietenia” (pag. 37)… Și tăria care îl pregătește, rezistența, pentru viitorul sovietic: „Atât de la bunic, dar și de la tată, Traian a învățat să nu se plângă de nimic.”

    La 15 ani Traian Dorz primește în față realitatea, are loc întâlnirea cu  Iosif Trifa, și, prin acesta, cu Mântuitorul:  „După Liturghie, preotul Istrate, aflat în fața altarului, l-a felicitat pe absolventul Traian Dorz, premiindu-l pentru frumoasele răspunsuri la religie la examenul de absolvire, cu cartea „Corabia lui Noe”, scrisă de părintele Iosif Trifa din Sibiu” (pag. 39).

   Iisus, Domnul, este în noi, în fiecare, mai mult decât în altă parte.  Domnul din noi are puteri la fel de mari precum Cel de deasupra, Unic, putând face și bine și rău! Depinde de cât de curat ne este creierul, mintea: „Odată, privindu-se în apă, a avut o vedenie:  Un băiat culcat într-un pat alb. Sunt eu, précis sunt eu! Dar ce caută Iisus al meu la capătul patului? Își spunea el.” (pag. 40) …„Întotdeauna  l-am avut pe Hristos în mine, dar nu știam că-l am” (pag. 41).

   Întotdeauna, școala, învățătura  și coronița la sfârșit de an presupunea în prealabil, cel puțin la școala noastră din anii ′60, model Spiru Haret: tortul, găina sau curcanul… „Uite și acum în clasă, văd cum profesorul se face că nu-l vede pe colegul Marin care copiază la extemporal. Păi …știu de ce.  Duminica trecută înainte de slujba de la biserică i-a adus un curcan viu.” (pag.70) Iată alte pagini pe care trebuie să le citească orice patron de ziar, orice conducător de oraș în care se tipăresc ziare: „Să fie bucuria mai mare trimite acasă soției și părinților volumul de versuri și 450 de lei, din cei 500 de lei, sumă reprezentând Premiul pentru carte. Erau, practic, primii lui bani primiți de la Redacția publicațiilor Oastea Domnului din Sibiu” (pag.81)…Așa am vrut și noi să facem, să dăm bani elevilor și studenților care publică articole legate de cultură în ziarele noastre! Dar ți-ai găsit!…cu cine să se aplice Legea 186/ 2003… Cerusem bani la Primărie și la C.J. din 2014 până astăzi, și, doar promisiuni! mai mult sau mai puțin prietenoase.

   Ca întotdeauna Al Florin Țene nu-și dezminte talentul și știința în descrierea lucrărilor de artă, mai ales a monumentelor, oferind date pe care nici un album foto,  de reclamă, monografie de lux, nu le prezintă, autorii, critici sau renumiți istorici, arătându-și  crasa incompetență! În transmiterea informației… La pagina 89, Al. Florin Țene ne prezintă monumentul din centrul Clujului, operă colosală, statuia ecvestră a lui Mateiaș Corvinul și a căpitanilor săi, care a fost realizată de Janos Fadrusz în 1902, după ce macheta fusese realizată în 1894 și a fost premiată în 1900 la Expoziția Universală de la Paris!!! …informații, și mai mult decât atât, aflate din minunata carte a celebrului scriitor clujean născut la Drăgășanii de Vâlcea! Bravo maestre, așa să te ții, arta, marea cultură, nu are naționalitate!  

   În viață, permanent ne poticnim de ceva, așa e viața, acolo unde avem prieteni, avem și dușmani. Da, chiar și așa, de acolo de unde te aștepți mai puțin, de acolo îți vine necazul. Personal, unde am lucrat, ca un făcut, dacă directorul îmi era prieten, inginerul șef mi-a fost dușman, și invers. Așa și Traian Dorz, de unde se aștepta mai puțin, de la apărătorii lui Iisus, Mitropolia Sibiului, de acolo l-au lovit toate intrigile Mitropolitului, care îi purta sâmbetele mai ales lui Iosif Trifa, creatorul Oastei Domnului, și care pentru Traian era un sfânt! „Intrigile Mitropolitului nu se opriseră. (…) Procesul măsluit de oamenii Mitropolitului îl catadicsise pe Preotul Iosif” (pag.98).

   Întregul roman scris de Al Florin Țene este o povestire măreață însoțită de trăiri care dau viață unui roman biografic între „poveste și realitate”, la 25 de ani, Traian Dorz fixându-și linia vieții, aceasta convergând total către Oastea Domnului, și, înduioșător, în fiecare clipă de trezire din munca sa, poetul dând fuga să-și vadă familia, s-o revadă pe „draga lui Maria”. Pentru protecția acestei familii comportamentul poetului era destul de reținut, dar de la această linie definitivă, el, neabdicând niciodată. Iată, aproape o tentă romantică, aproape o tentă habotnică pentru  credința în Mântuitor.  Însăși raportul dintre bine și rău schimbându-se, între boală și sănătate, când acest raport este în defavoarea personajului… „Și bolile sunt necesare uneori…” (pag.115) îi spune fratele Marini, când Traian îl înștiințează că a fost reformat și nu mai trebuie să meargă în armată! Așa se întâmplă și cu Traian Dorz, datorită poeticii sale, credinței, prietenilor din Oastea Domnului, nu este trimis în linia întâi. Parcă am spune că viața urmează geniul, soarta – cum se mai spune – această viață urmând a se supune planului prestabilit în gena fiecăruia, datului! O carte ardelenească în care nimeni nu vrea să meargă la război!… Patria fiindu-le familia și strada cu Dumnezeu în inimă. Atâția și atâția ardeleni au fost luați prizonieri de Armata Roșie, în 1944, și duși să muncească în minele din Dombas!

   Notele de la subsol sunt uneori cutremurătoare, sunt citite cu pasiune, dovedindu-se că cititorul român are o imensă foame de aflare a adevărului!…de 30 de ani, cei mai mulți, încercând, mai rău decât în timpul comunismului, să-l ascundă! La paginile 117, 118 și 119 suntem încântați de aceste informații pe care noi le-am completat cu cele culese din arhivele vâlcene! La Ocnele Mari din județul Vâlcea a fost încartiruit guvernul polonez în 1939. O parte în Ungaria, o parte în România. În al Doilea Război Mondial, Polonia a pierdut o cincime din populație…informații care ridică la rang de erou însuși poporul polonez aspru pedepsit de istorie, și nemeritat!

    Pe manșeta unei pagini din carte găsim notat: Al Florin Țene, scriitorul care produce bijuterii literare (ne-am referit la cele trei cărți pe care, în timp, le-am prezentat), scriitor care ne-a onorat cu raportul pozitiv, deosebit de apropiat, față de domnia sa. Da, un scriitor care produce bijuterii! De-a dreptul, nemaivăzute!

 10 februarie 2021    

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5