Al.Florin ȚENE

Visând la România Dodoloață

Nu suntem pribegi, ne-am născut aici, de veacuri
în grădină de rai și țară împărătească,
Pădurile ne-au fost scut și leacuri
în Trasnsilvania, Moldova și Țara Românească.

Noi n-am cerut la nimeni din glia lor mănoasă
din munții lor, din ape, din falnicul senin,
Atât cât am moștenit în locul nost` de coasă
Ne-a fost de-ajuns, ne este, chiar dacă e puțin.

Trec anii   noștri, ne împlinim copile,
Un dor prin generații se strecoară încet în fire
Pe când din hrisoave  din îngălbenite vieții file
Mereu înmugurește cuvântul sfânt UNIRE.

Puținul nost` de țară, de rost și de avere
L-am apărat cu cinste atunci când ne-a cerut
Și, dacă a fost puțin, n-am semănat durere
Pe-ntinderile noatre de dincolo de Prut.

Ne este țara suflet și icoană în perete
Învățat-am ogorul ca brazda să rodească
Și pădurea să-nvețe doinele de dor și sete
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

Nici Dunărea albastră, nici Nistrul și nici Tisa
Nu ne-au văzut vreodată trecând prin unda lor
Cu gând de cuceriri din Moscova la Nissa
Ci am rămas statornici pe plaiul nost` de dor.

Noi n-am râvnit, ca alții, umbroasele păduri
din care cioplim mandoline și viori, și-nvață
generații să cânte dar să cioplească și secure
Visând mereu la România Dodoloaţă.

Ne este țara suflet și icoană în perete
Învățat-am ogorul ca brazda să rodească
Și pădurea să cânte doine de dor și sete
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

Noi n-am cerut nimic ce nu ne aparţine
Suntem stăpâni pe-o ţară şi nu pe zece ţări,
Iar noi cei ce-avem  simţ românesc în vine
Visăm la România Dodoloață de sub zări.