Al. Florin ȚENE

VISUL ALB  

Câinele, singurul prieten care-i mai rămăsese, îl lingea pe faţă cu un devotement rar întâlnit. Nenea Călin, aşa cum îl strigau mai toţi copiii din cartier, se ghemuise sub un teanc de cartoane acoperite cu o folie din plastic în ghena de gunoi care răspândea un miros pătrunzător de varză acră.”Ce miros plăcut de sarmale “, îşi zise în gând, trăgând peste cap cartonul să nu-l ningă. Patrocle se întinse lângă el, băgându-şi botul sub labele din faţă, veghind cu ochii întredeschişi.
De câteva zile cerul îşi revărsa sacul cu fulgi mari de zăpadă peste oraş. Se înnoptase şi lumina lampadarului din apropiere prelungea umbrele copacilor până în colţul unde îşi făcuseră adăpost cei doi. Câinele ciulii urechile la auzul paşilor care se apropiau. Un bărbat venea spre ghenă aruncând punga cu gunoi în pubelă.
-Iarăşi v-aţi aciuiat pe aci !? Mama voastră de derbedei!
Nu îi răspunse nimeni. Doar Patrocle mârâii, umbra omului dispăru, iar paşii afundaţi în zăpadă se îndepărtară până nu se mai auziră.  -Lasă-l în pace! Culcă-te lângă mine să ne încălzim.
Câinele se întinse în spatele lui, cât era de lung. Simţea căldura prietenului şi nu-i mai păsa de fulgii mari ce se aşterneau peste ei. Simţea o siguranţă ştiind că Patrocle veghează. O moleşeală plăcută îl cuprinse ca un vis frumos.  

“- Şi acum, dragi iubitori de poezie, invităm în scenă pe marele poet Călin Matei…, Oamenii aplaudară cu entuziasm. Distinse Poet vă rugăm să ne citiţi câteva poezii din volumele dumneavoastră.“
Ne-a Călin adăpostit sub cartoanele umezite, încă, mai auzea aplauzele furtunoase ale spectatorilor.
“- Dragii mei cititori, mă bucur că aţi venit în număr atât de mare la întâlnirea cu Poezia. Aşa cum Blaga spunea, în unul din eseurile sale, că: “Poetul este un donator de sânge la spitalul cuvintelor “, eu nu fac altceva decât să aduc la lumină conştiinţa mea care se comport, de multe ori, ca şi cum ar avea un tratat de alianţă cu adversarii mei. În acest context eu am făcut din Poezie o armă, din succesul meu o înfrângere şi din bucurie o suferinţă… Şi acum daţi-mi voie să vă citesc câteva poezii din volumul, de curând apărut, intitulat “Germinaţia cuvântului de sub zăpadă“.
Nu îşi mai aducea aminte ce poeme a citit, dar niciodată nu are să uite poezia “Poetul “, pe care a spus-o pe de rost şi pe care acum o murmura cu buzele arse de frig în urechile câinelui:
 Poetul  

 S-a întors poetul în satul natal
Cu toate păsările lui zburătoare
Acelaşi râu îi aduce la mal
Amintiri din clipe arzătoare.
S-a întors poetul pe strada copilăriei
Şi e o altă adresă pe casa lui
Bronzul toamnei sună în frunza viei
Şi galbenul scrisorilor a trecut în gutui.
…Ceaţa timpului,val după val,
peste nuci încet se lasă,  
prin inimile oamenilor din satul natal
trece poetul, amintire, spre casă…  

 „- Domnule Călin Matei, vă mulţumim pentru faptul că aţi răspuns la solicitarea noastră. Vă mulţumim în numele conducerii Bibliotecii Judeţene şi al cititorilor noştri. Vă rugăm să mai veniţi în mijlocul nostru.
-Dacă mă invitaţi, am să vin cu mare plăcere.”
Ningea intens şi cartoanele se înmuiaseră de tot. Mirosul de varză acră parcă dispăruse, sau se obişnuise de mai bine de doi ani cu el. Chiar îi plăcea. Îi aducea aminte de Mioara când îi gătea varză calită cu cârnaţii aduşi de la ţară, de la socri.”Ce vremuri! Toate sfintele sărbători le petreceam acolo, în inima Ardealului, la socri. Dar…, toate s-au dus. Mioara, bibliotecara care m-a prezentat aşa de frumos publicului, după doi ani de căsătorie, a plecat cu altul. Fără nici-o explicaţie. Socrii au murit şi pe mine m-a luat valul…“
Se întoarse cu faţa spre Patrocle şi-l cuprinse cu braţele.
„Dansam într-un vals ameţitor pe parchetul bine lustruit într-o sală din Bucureşti după ce am luat premiul Academiei. Totul se învârtea în jurul nostru ca într-un film tridimensional. Era alb peste tot, până şi în visele noastre acompaniate de orchestră. Rochile femeilor, costumele bărbaţilor, până şi pantofii. Mioara mă strângea în braţe, zâmbind gânditoare. Era în jur numai alb precum în tablourile lui Bimbea, prietenul plecat de mult…“  

 Zăpada se aşternuse peste tot cartierul. Albul ştersese toată mizeria oamenilor. Ningea din belşug şi plapuma albă acoperise pe cei doi.