Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 10 (130), Octombrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

ALEGORIE, ÎN MIEZ DE TOAMNĂ

Primit pentru publicare: 02 Oct. 2019
Autor: Costică BÂGU
Cenaclul DinOgor
Publicat: 03 Oct. 2019
Editor: Ion ISTRATE
© Costică Bâgu, © Revista Luceafărul
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Omenirea e imensă, multe nații sunt sub soare
Cum cred ei că e mai bine, crucea-și duce fiecare.
Mulți săraci, alții bogați ce nu știu ce să mai facă,
Cum să-și apere avutul de mulțimea cea săracă.
Pământul pe toți ne ține sub cupola cea albastră;
Împărțiți în țări enorme, țări mai mici sau potrivite cum e România noastră.
Sunt și oameni răi și hoți, ce fură de la vecini;
Fiind mai domoli din fire, noi n-am fost deloc haini.
La răscrucea dintre vânturi, unde Domnul ne-a lăsat,
Au pierit mulți pentru țară și mult sânge s-a vărsat.
S-au jertfit de-a lungul vremii rânduri – rânduri de străbuni,
Ca să-și apere moșia de muscali, de turci, de huni…
Dar adesea ne-am ales cu moșia hărtănită.
Chiar în vremurile noastre mulți bătură-n porți străine,
De ajunse biata țară ca un staul fără câine.

Nu de mult pe aceste plauri se-oploșiră niște câini
Răi, turbați din cale-afară, mușcau mâna la stăpâni.
Pe unii i-am împușcat, ne mâncau de pe picioare,
Pe alții i-au prins hingherii și i-au proptit la răcoare.
Nu le-aș plânge lor de milă, poate aș le fuse-  soarta:
Unii să zacă-n țărână, alții legați după poartă.

Și încearcă biet-românul să pună orice jivină
Ca să-și apere avutul de orice liftă haină.
A -ncercat cu o potaie, câine criptocomunist,
A ieșit rău pentru dânsul și a fost destul de trist.
Născoci altă metodă și a pus un țap de pază,
N-a făcut nici ăla brânză, behăia mai mult la varză!
A adus și o cotarlă fără păr, un pic mai chioară
Dar lătra șa de tare, mai că te scotea afară;
Și să vezi, cotarla naibii, s-a-nhăitat cu o cățea
Și-un pudel ce-l tot belea… iar mai pe urmă
Nu-ți vine să crezi, măi frate, haita tot rupea din turmă.
Dacă mai dura mandatul, nu cu mult, doar ceva vreme,
Rămânea românul nostru în maieu, fără izmene.
Și atunci schimbă el foaia, căci găsi un dog german,
Dulău falnic, doar că latră de patru-cinci ori pe an;
Dar, în rest aleargă mutul prin păduri, pe la vecini,
Și-a rămas românul nostru tot cu stâna fără câini.
Lupii, vulpea dau târcoale, chiar și vulturii din cer,
Tot se învârt și belesc ochii, poate prind și ei vreun mel.
Ba un urs ceva mai mare chemă dogul la raport,
Ca să-i dea ceva din turmă, dacă nu, o ia de tot.
Ce să facă biet românul, să-l mai țină pe dulău?

Dete iarăși sfoară în țară, chiar cu părere de rău,
Să găsească altă javră ca să-i apere ograda
De atâtea orătănii ce satu să apuce prada.
S-au înscris câini și cățele și tot latră fiecare,
Că unu-i mai bun ca altul, că-i mai iute de picioare;
Știe cum să pască turma și cam ce mănâncă oaia,
Are cea mai multă școală și e mai deștept ca Daia.
Dar dacă te uiți mai bine, cu ceva discernământ
Constați că sunt toți la fel, toți o apă și-un pământ.
Stă românul și se întreabă, căci al naibii e beleau,
Nu știe ce să-aleagă: ori dulăul sau cățeaua!
Au cam aceeași meteahnă, răi de treabă, buni de gură,
Toți promit marea cu sarea, dar o iau pe arătură
După ce apucă osul, uită tot ce au promis,
Din mândrețea turmei tale, rămâne un simplu vis;
Te superi dar tot de degeaba, ei se cred fără cusur,
Îți vine să-i iei la goană, să le dai un șut în cur,
Să-ți vinzi turma și avutul sau le dai pe o veresie,
Și să-ți iei bocceaua-n spate și să pleci în pribegie;
Încotro te-or duce ochii, poate dai de-un pic de bine
Unde poți să=ți trăiești viața să-ți câștigi un colț de pâine.