Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 1 (121), ianuarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Alexandru Ioan Cuza – un nume pentru eternitate

Primit pentru publicare: 20 Ian. 2019
Autor: Mircea DAROȘI, Bistrița
Publicat: 21 Ian. 2019
© Mircea Daroși, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

,,Timpul, acest judecător inexorabil şi drept l-a aşezat pe Alexandru Ioan Cuza în locul care i se cuvine, nu în raport cu pretenţiile şi larma pe care unii au stârnit-o, ci cu opera pe care a creat-o şi cu iubirea şi înţelegerea pe care a avut-o faţă de semenii săi’’ (Constantin C. Giurescu).

Nimic n-a putut fi mai înălţător pentru ceea ce avea să facă în timpul domniei sale, decât îndemnul pe care prietenul şi colaboratorul său apropiat, Mihail Kogălniceanu i l-a făcut cu prilejul urcării sale pe tron: ,,Alegându-te pre tine Domn în ţara noastră, noi am voit să arătăm lumii aceea ce ţara doreşte: la legi nouă, om nou. O, doamne!  Mare şi frumoasă-ţi este misiunea!… Fii dar omul epocei; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul, fă ca legea să fie tare; iar Tu Măria ta, ca Domn, fii bun şi blând, fii bun, mai ales pentru aceia pentru care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi’’.

Chipul marelui ,,făcător de bine’’ a crescut în memoria poporului nostru. S-a intitulat ,,domn’’, dar a condus ţara ca un adevărat preşedinte de republică, ales de popor, aşa cum facem şi noi în perioada postdecembristă. El a încercat să facă un pic de dreptate în lume şi să picure un strop de alinare, acolo unde durerea ardea cel mai tare. S-a ridicat deasupra lăcomiei, ambiţiei şi prostiei politicienilor, s-a sfădit cu toţi ,,fonfii şi flecarii vremii’’ pentru a-şi pune în aplicare istoricele sale reforme. Şi nu i-a fost uşor să înfăptuiască atâtea, numai în şapte ani, când i se împotriveau toţi cei care nu voiau să renunţe la privilegiile lor, considerându-le veşnice, năpustindu-se asupra lui ca nişte păsări ,,răpitoare’’ cu ,,ultragii şi calomnii’’.

Fără să se sperie, Cuza şi-a continuat cu tact şi răbdare drumul marilor înfăptuiri epocale. N-a scos sabia, dar a lovit prin politica sa îndrăzneţă pe toţi cei care se împotriveau. Avea poporul de partea lui pe care îl simţea atât de aproape şi pentru care s-a bătut vitejeşte în toţi anii săi de domnie.

Domnul poporului s-a învăluit în legende şi cântece care i-au eternizat faptele. Printre reformele sale cele mai importante se numără ,,Legea rurală’’ şi ,,Legea instrucţiunii publice’’, dar istorica sa înfăptuire rămâne Unirea Principatelor Române de la 24 Ianuarie 1859. Într-o scrisoare a lui Cuza din 20 aprilie 1867, trimisă principelui Carol, spunea: ,,Cel puţin am avut mulţumirea de a realiza Unirea Principatelor, a face din trei milioane de clăcaşi, trei milioane de proprietari, iar învăţământul primar să devină şi obligatoriu’’.

Istoria a fost însă destul de aspră cu el, căci la 10 februarie 1866, pe Cuza l-au doborât duşmanii, silindu-l să abdice, să părăsească o demnitate pe care a păstrat-o ca pe un ,,depozit sacru’’, pus mereu în slujba naţiunii.

În 1873, cu ocazia înmormântării sale, acelaşi om de suflet care a fost Mihail Kogălniceanu ţinea să sublinieze că ,,nu greşalele lui l-au răsturnat, ci faptele lui cele mari’’ şi că ,,atâta vreme cât va avea ţara asta istorie, cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan Cuza’’ În acelaşi sens spunea şi Vasile Alecsandri în versurile sale :,,Cât or fi români pe lume,/ Cât va fi pe cer un soare/ A lui Cuza mare nume,/ Să fiţi siguri că nu moare’’.

Marea recunoştinţă a poporului s-a concretizat şi prin dorinţa ca multe localităţi de pe cuprinsul ţării să-i poarte numele. Documentele atestă că până în perioada interbelică, 16 localităţi rurale au adoptat numele marelui domn. Astăzi în diferite oraşe din România, străzile şi bulevardele se numesc Cuza Vodă. Cele mai mari pieţe au primit botezul acestui eveniment istoric. La Iaşi, la Bucureşti, Cluj şi în alte oraşe, ,,Piaţa Unirii este locul marilor întâlniri unde se joacă vestita Horă a lui Vasile Alecsandri. Bustul domnitorului, realizat de cei mai mari sculptori este aşezat la loc de cinste, manualele de istorie au în conţinutul lor chipul unui domnitor al poporului.

Viaţa şi opera lui nu poate fi privită cu ,,ură şi părtinire’’, cum s-a întâmplat uneori. A pierit ura şi s-au potolit patimile celor loviţi de legislaţia modernă şi europeană a lui Cuza. Faptele sale măreţe i-au consacrat intrarea în istorie, dar i-au grăbit ieşirea de pe arena politică. El rămâne însă un simbol al renaşterii naţionale