Alin DAROI

Cimitir

Privesc coșciugul cu iubirea noastră
Și plânsul lumii este nefiresc,
Ce știu ei de iubirea noastră moartă?
Ce știu ei despre chin dumnezeiesc?

Privesc sicriul cum se-avântă-n groapă,
Cu ochii răi spre cer privesc,
De ce mi-ai dat iubirea decedată?
Eu să cunosc doar viciul omenesc?

Privesc țărâna cum îl îmbrățișează
Și cum acoperă un ultim gând,
Să reînvie iubirea decedată,
Să se cațere afară din mormânt.

Tăcere doar în cimitirul nostru,
Doar bălți de lacrimi, fără nici un gând
Și am depus coroana blestemată,
Și am înfipt o cruce la mormânt…

Pășesc tacut spre poarta ruginita,
Ce-n vânt își scârțâie tristețea
Și de-ar fi o altă filă mâzgâlită,
Cu vorbe dulci i-aș colora esența.

În urmă las un cimitir al vieții,
Și un mormânt în care zacem noi,
Ca doi iubiți ce n-au știut aievea,
Să se iubească-aicea pe pământ.