Alin DAROI

Lumea veche, lumea nouă…

Lumea veche-i în perfuzii, stă să-și dea sfârșitul,
Lumea nouă se dezvoltă, căutând infinitul…
Mă întreb, oare din ce lume fac parte și care
O să-mi impună ritmul, o să-mi impună schimbare?

Nebun, filosof, cerșetor sau poate prinț,
Pășesc prin vâltoare, veșnic strângând din dinți.
O contradicție ciudată, între calm și coleric
Cu privirea-n zare, mestecând gândul profetic.

Uite ziua, uite noaptea, cum se întrec pe sine
Și cum timpul nemilos, mușcă hulpav din mine
Rânjesc ca o fiară, ca dacii în pragul morții,
Hai timpule, arată-mi, scoate-ți și tu colții.

E o luptă de care pe care, știind că o să pierd,
Dar voi lupta cu tine, cât inima-mi bate-n piept
Nu mă las învins, am să-i râd morții în față,
Eu știu că mă iubește și vrea rănile să-mi coasă.

Dar încă am viață-n mine, încă nu mi-a sunat ceasul
Ai răbdare iubito, vine și ziua să fac pasul,
Lasă coasa în cui, poftim așează-te comod
O cafea să-ți ofer, mai mult nu pot!