Alin DAROI

Minte-mă

A trebuit să-mi duc sufletu-n umbre,
Să ispășesc, să înțeleg, să știu,
Mai important ca faptul de-a fi viu
Să înțeleg ce-i dincolo de punte.

Pierduți mi-s frații, în mișelii mărunte
Surorile-mi, se vând pentru arginți,
Conduși mereu de-a materialului dorinți
Am și uitat ce mai înseamnă o iubire…

Și ne mințim, că știm să mai simțim,
Mințindu-ne, cu câte și mai câte
Minciuni ce izvorăsc pe buze slute
Purtând întruna, măștile de sfinți.

Dar minte-mă frumos ca o poveste,
Minciuna ta o sorb sinucigaș,
Din tot ce-ar fi fost și nu mai este
Bolborosind, ceaunul fierbe arpacaș,

Ceasul a sunat târziu în noapte
S-au dus, încet și vorbele de ieri
Doi amețiți, doi proști, stingheri
Ce n-au știut să scrie într-o carte;

Cine-ar putea să-mi dea tăcere,
Când mintea mea vuiește ca o mare,
Ce ar fi vrut să-ți mai îmbrățișeze
Trupul tău, cel mirosind a soare.