Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

…Alte întrebări şi mărturisiri între jurnaliştii mai vechi sau mai noi…

Primit pentru publicare: 09 Febr. 2020
Autor: Ion N. OPREA, membru Fondator de Onoare al Revistei Luceafărul
Publicat: 10 Febr. 2020
© Ion N. OPREA, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

…Alte întrebări şi mărturisiri între jurnaliştii mai vechi sau mai noi…

Cu activiate pe la diferite ziare şi reviste înainte de 89, cu peste 4o de ani în serviciu numai la ele, „împărţiţi egal între  „Scânteia tineretului” şi „România liberă”, cu „câte 15-20 de zile de teren pe lună”, la comune, din cele 4-5000, cel puţin  într-o mie, ”găzduit măcar o noapte la primării, pe mese, cu registrul agricol sub cap”, Ion Andreiţă, răspunde sincer mai tinerii sale colege, Rodica Lăzărescu de la Saeculum, (7-8- 2019), „cum să nu te dedulceşti la.. o carafă cu vin?!” când, după ce dăduse de gustul scrisului, deosebit, numai de la „Viaţa studenţească”, pentru două-trei ştiri încasa bani bunişori.

Într-adevăr, munca la jurnal nu era deloc uşoară, ci încărcată de mari răspunderi, nici salariile nu erau grozave, dar tinerii din ce .încasau pe statul de plată, mai puneau în buzunar şi plata articolelor de la gazetele la care colaborau, başca munca în acord la propriul loc de muncă, iar indemnizaţia de deplasare, atunci 26 lei pe zi, acoperea, cu prisosinţă, cheltuielile cu mâncarea. Îmi reamintesc, şi am mai scris despre asta, militar fiind, din plata articolelor scrise la ziarele militare, împrumutam şi comandantul care nu avea salar mic, iar când m-am eliberat, de la „puşculiţa”, cu lichidităţi, am avut cu ce-mi cumpăra cele trebuitoare, am ieşit din cazarma de la Someşeni,  înzestat ca un…ginerică

Acum?, după 1989, după ce ne-am tot democratizat, ne-am obţinut independenţa de tot felul? La o discuţie tot între foşti şi actuali gazetari, Dumitru Velea, autorul unui recent volum de paezie, Odette, coordonatorul revistei Banchetul din Petroşani, este chestionat despre finanţarea răspânditorului de cultură în Valea Jiului, la care primeşte răspunsul propriu oricărui lucrător din publicistica actuală: „Din pensia proprie apare Banchetul”, cu adăugirea –„mai vine, pentru revistă, „banul văduvei”, adică al cătorva colaboratori.

Şi comentariul conducătorului publicaţiei sau al celei care îl ischiteşte, Dora Lazăr, acelaşi Saeculum, p. 237, „în rest, nimic. Şi nici nu mă aştept din partea celor cu pâinea şi cuţitul. Într-o ţară în care ni se fură tot de politruci şi clanurile lor, în care ni se răpesc până şi bieţii copilaşi şi nevinovatele  copile pentru trafic  de carne vie, cultura se face pe cont propriu”.

În cazul acesta de unde bani pentru plata lucrărilor colaboratorilor, cum se făcea atunci, înainte de 89, nu numai la Viaţa studenţească, folosiţi şi pentru paharul cu vin al colaboratorilor şi propriilor jurnalişti?!

Iaşi, 9 februarie 2020