Am fost  frate cu românu,
Ştefan Silva

–       Codrule, codruţule,
Unde eşti drăguţule,
Că de când ne-am despărţit,
Te caut necontenit,
Nicăieri nu te-am găsit.

-Nu mă căuta prin ţară !
Au venit să mă omoară,
Cu drujbe şi cu topoară
M-au făcut bucăţi şi pară ,
Şi m-au scos din ţar-afară.

Acum doina n-o ascult ,
Cum o ascultam demult ,
Şi Pădurea de Argint,
A fost pusă la pământ
De ciocoiul cel flămând.
Nu-mi mai cântă mierla vara,
Şi nici cucul primăvara,
A pierit şi căprioara.
Haiducii nu mai au casă,
Cum aveau la umbra-mi deasă,
Şi nici Iancu drept la masă.

–       Codrule , codruţule ,
Ce-ai păţit drăguţule ,
Că de când ne-am despărţit ,
Multe rele-ai pătimit,
Frică mi-e că ai pierit.

-Am fost frate cu românu,
Care m-a vândut la spânu,
Fără cuget, fără samă,
Au făcut în ţar-o rană,
Şi pe mine orfan de mamă.

Chiar şi Codri de Aramă,
Au pierit luaţi ca vamă
De străjerii de hotar,
Care ne-au vândut la ţar.
Ducem viață de amar!

Nu-mi mai bate vântul ramul,
Mi-e duşman acum şi neamul,
Mii de ani l-am ocrotit,
Ca un frate l-am iubit,
Iar acum m-a osândit.

–       Codrule apele tale ,
Au secat şi-n deal şi-n vale,
Ale tale râuri line,
Au rămas în vis la mine,
Vremea bună nu mai vine.

Al nostru urs carpatin,
Doborât de un străin,
Nu-şi mai vede chipu-n umbră,
Nu mai vin copoi la sâmbră,
Mioriţa plânge-n strungă.

Iar ai noştri vrednici baci,
Viţă pură de la daci,
Bat la porţile străine,
Cerşind un codru de pâine.
Am ajuns rău, de ruşine!

–       Codrule, codruţule,
Te-au tăiat drăguţule,
Şi te-au dus în ţări străine,
Tare-mi este dor de tine,
Dor de umbra ta cea deasă,
Ce mi-a fost altar şi casă,
Dor de cânt de păsărele,
Ce cântau în rămurele,
Toate cântecele mele,
Alinându-mi dorurile.
Codrule! Carpaţii tăi,
Au rămas pustii şi goi,
Pustie mi-e inima,
Că te-au dus din ţara mea,
Plec şi nu te-oi mai vedea.

–       Ţine minte frate meu,
Ţi-am fost scut când ţi-a fost greu,
Dacă piere frunza mea,
Va pieri şi ţara ta.
Nimeni n-o va apăra!