Boris Marian

Am visat că eram Dumnezeu

Doamne, iartă-mă, am visat că eram Tu,
Mi s-a spus, vai, ce bătrân ești,
Avem un loc în azil, avem și pamperși
Pe potrivă, nu este nimic că nu prea judeci,
Primim și proști, doar să fie cuminți,
Să nu sară la femei cu fund mic,
Nici la  marii noștri creatori,
Citesc versurile unei poete sexiste,
Sex, sex,  plex plesnise,
Coapse, sinapse, gândește prin
centrii  nervoși și prin vagin,
Pentru iubire  e bine, e bună,
E brună,   o însoțește un guard
Ceva între brad și  bulevard,
Între un  vierme gigant, genuin,
Mult sânge rău îmi  făcură, din plin,
Cântă , zeiță , mânia ce-aprinse
pe-Ahil Peleianul , mânia mă prinse,
Un an flămând, un râu Cocor,
Pasiunile adânc mă dor,
un om se naște, alții mor,
De mine însumi îmi e dor,
teamă prea tulbure spumând,
Castanii galbeni mor pe rând,
castanele-sâni de negresă,
Valuri, tandrețe, o, contesă,
Apoi ghețarii vin greoi ,
împing  un milenar noroi,
Iar noi nu vrem, nici nu-ncercăm
de ură să ne depărtăm,
m-au înjurat cât au putut,
neghiobul slut, frumos rebut.
Deșertul prinde viață iar,
un vis, speranță ori coșmar?
Tu crezi că nici nu m-a durut?
Oho, dar nu e greu să uit,
Apar și marii zburători,
poeții – sfinți nemuritori,
Doar decedatul   n-a cedat,
în galaxii va fi lăudat,
Citesc orice și  e moral
să caut pe unde sunt corali,
Acesta este rostul meu,
să scriu, iubind pe Dumnezeu.
Naivitate? Onestitate?
Din amândouă o cantitate.
Ai fost la birt, ai fost la brith,
Paznic de noapte la circ,
Cărai locomotive-n spate
De se mira și conul Tache,
Acum intrași în scenă, vai,
Un saltimbanc din Uruguay,
Nu arătai a fi profet și nici proclet și nici puiet,
De îți băgași gheara în gât, urât.
Și mă-njurai și mă-njurai
La fel ca pe hoții de cai,
Ce-a fost cu tine, ce frumos
Erai  când mai umblai pe jos,
Acum, călare pe Pegas ți-e teamă să nu cazi.
Din turnul tău nu vezi nimic,
De ești bogat ori ești calic,
Bogat în rime, suflet gol, alcool.
De-i poezia drog, accept, nu poți muri fiind poet,
Mă cheamă gândul înlăuntru, e neagră luna, o să urlu,
Îmi vor răspunde ușii albi, ajunși în Alpi.
Peste-un milion de ani, atomi, ne-om saluta ca niște domni.
******************************
Întâmplător , o bilă de foc  s-a rostogolit de pe acoperiș
pe capul meu, a străpuns cutia craniană,
a coborât spre piciorul drept,
apoi s-a transformat într-o impitoyable terre,
o planetă minusculă, născută din cuvinte,
o junglă a încercat s-o sufoce, dar cuvintele au îmblânzit-o,
nu era pentru cei ce nu iubesc Poesia, nu-u-u-u,
canalele de scurgere cântau simfonii,
copiii se nășteau pe bandă rulantă,
toți erau prinți, dar dacă este un vis?
M-a întrebat nevasta. Am adormit la loc,
definitiv.