Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

 Interviu cu Ionuţ Caragea
Poezia va ajunge mereu acolo unde trebuie să ajungă

Primit pentru publicare: 07 Febr. 2020
Interviu realizat de Amalia ACHARD
© Ionuț Caragea, ©Amalia Achard,  © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

---

Amalia Achard – Interviu cu Ionuţ Caragea
Poezia va ajunge mereu acolo unde trebuie să ajungă

 Amalia Achard: Cum şi când aţi realizat că aveţi un talent deosebit pentru poezie (şi pentru scris, în general, căci opera dv. cuprinde şi proză)?

Ionuţ Caragea : Am început să cochetez cu poezia încă din adolescenţă, dăruindu-le versuri fetelor de care mă îndrăgosteam. Abia aşteptam un moment prielnic pentru a le strecura un bileţel în palmă sau în buzunarul uniformei, după care le urmăream reacţiile de la distanţă. Nu de puţine ori le-am făcut pe fete să plângă la citirea poemelor mele. Eram curajos în scris, dar foarte timid ca băiat. Am ţinut legătura cu scrisul de-a lungul anilor, scriind scrisori de dragoste şi poeme, iar atunci când a venit la putere internetul, am început să-mi folosesc aptitudinile pe diverse site-uri de literatură, debutând, astfel, în 2002, pe atelierul de creaţie poezie.ro, locul unde mi-am petrecut ucenicia poetică. Totuşi, adevărata poezie am început să o scriu în Canada, ţara în care am emigrat în 2003. Acolo am trecut prin întâmplări care m-au marcat profund şi care m-au făcut să mă descopăr, prin scris, ca fiinţă spirituală.

2. A.: Poate că nu v-am citit în întregime, nu ştiu suma totală a poemelor, a paginilor de proză şi a tuturor articolelor care vă poartă semnătura. Şi poate că dv. înşivă nu v-aţi amuzat a le număra, dar aveţi, cert, o operă deja impresionantă. Astfel încât ne putem întreba: din totalul unei zile, cât timp acordaţi scrisului?

I.C.: Nu am niciodată un plan de scris, nu-mi dedic timp scrisului, aşteptând să prind poezia în plasa pentru fluturi. Am perioade când pot scrie zeci de poeme sau zeci de pagini de proză şi aforisme pe zi, am perioade când nu pot scrie nimic. Totul depinde de moment, de conjunctură. Iar când vine inspiraţia, scriu pe orice suport pe care-l am la îndemână. Uneori mă înregistrez pe telefon, ca să nu uit ce mi-a trecut prin cap. Dacă ratez momentul, e ca un vis de care nu-mi mai aduc aminte după ce mă trezesc, cu toate că l-am trăit foarte intens.

3. A.: Care sunt temele dv. de predilecţie? Aveţi vreo preferinţă sau abordaţi, în funcţie de inspiraţie şi de starea afectivă de moment, orice temă?

I.C.: Nu am teme favorite, totul depinde, după cum aţi şi spus, de starea afectivă, dar şi de locul unde mă găsesc. Dacă am scris că m-am născut pe Google, se datorează faptului că am petrecut mult timp în spaţiul virtual. Când am fost Donator universal, m-a inspirat un mesaj publicitar în care Iisus dona sânge. Toate creaţiile mele au o strânsă legătură cu realitatea, numai că, deseori, mesajul este camuflat, oferind cititorilor mai multe sensuri. Este drept că, uneori, plecând de la un element real, mintea mă poate purta, pe aripi de gând, pe falezele unor continente interioare sau chiar ale unei mirifice eternităţi.

4. A.: Aveţi şi alte hobby-uri?

I.C.: Iubesc sportul, calculatoarele, natura. Încerc să le îmbin pe toate, în măsura în care timpul îmi permite. Şi nu-mi place, când vine vorba de literatură, să mă gândesc doar la mine. Un motiv pentru care promovez creaţiile altora şi încerc să-i ajut, prin activităţile cenaclului literar Prietenii Poeziei, şi pe alţii care vor să afle tainele scrisului.

5. A.: Dacă ar fi să vă calificaţi poeziile printr-un singur adjectiv, care ar fi acela?

I.C.: Miraculoase.

6. A.: Câtă importanţă are sau ar trebui să aibă poezia în viaţa cititorului? Poate poezia influenţa sau schimba viaţa? Dacă da, în ce fel?

I.C.: Poezia este un miracol, atât pentru poet, cât şi pentru cititor. Miracolele ne schimbă viaţa în măsura în care credem în ele…

7. A.: Într-o lume parvenită, axată pe capital, aşa cum e lumea în care trăim azi, ce reprezintă pentru dv. Arta poetică?

I.C.: Arta poetică este şi va fi pentru mine un modus vivendi spiritual, calea pe care trebuie să o urmez.

8. A.: Despre grupurile mafiote care monopolizează presa literară, concursurile şi premiile din România, aţi scris în mai multe rânduri. Credeţi că ecoul semnalelor dv. de alarmă (cât şi ale altor autori) va avea un efect tămăduitor şi va reuşi vreodată să stopeze această cangrenă? Ce alte măsuri vi s-ar părea adecvate în acest scop?

I.C.: Nimic nu ţine o veşnicie, nici veşnicia însăşi. Orice imperiu se va destrăma, orice gaşcă va fi aneantizată. Sunt câţiva oameni care luptă şi vor lupta împotriva acestei cangrene, în timp ce alţii îşi vor vinde sufletele pentru un dram de celebritate, devenind mai urâţi decât erau înainte. Dar nu pot fi toţi geniali, nu-i aşa? Mi-ar plăcea ca scriitorii să fie mai uniţi prin verticalitate, nu prin interese meschine. Măsuri? Totul pleacă de la alegerile noastre. Trebuie să fim mai înţelepţi, mai curajoşi.

9. A.: Cu privire la tot ce aţi publicat până în acest moment, aveţi vreun regret?

I.C.: Poate că trebuia să fiu mai selectiv la începutul carierei mele literare. Dar chiar şi acest lucru, nu ar trebui privit ca un regret. Probabil că, dacă aş fi plagiat o pagină sau două din opera unui alt scriitor, n-aş mai fi avut curajul să merg pe stradă. Ori, chiar şi prin inegalităţile mele, am fost original, lucru observat de cei care au avut ochi să observe.

10. A.: Care sunt sentimentele dv. vizavi de poezia actuală? Aveţi o preferinţă pentru un poet (sau mai mulţi)?

I.C. Am repetat de nenumărate ori că Daniel Corbu este poetul meu contemporan român favorit. Am citit mii de cărţi şi nu mi-am schimbat părerea. Are forţă, claritate, mesaj, profunzime, sensibilitate, orfism, tot ce vrei. El şi Blandiana sunt adevăraţii lideri ai poeziei noastre contemporane. Două modele exemplare pentru mine.

11. A.: Ne puteţi caracteriza în câteva cuvinte ego-ul poetului care aţi devenit?

I.C.: Ego-ul meu s-a ridicat la pătrat. Aşa cum zicea Theodor Codreanu, eul narcisist a devenit eu hiperionic.

12. A.: În ce măsură viaţa dv. personală se regăseşte (dacă este cazul) în poemele dv.?

I.C.: După cum am spus mai sus, arta mea poetică este un modus vivendi. Tot ce trăiesc, tot ce ating, tot ce văd, devine poezie. Ca în legenda regelui Midas. Schimb o lume cu alta, transform efemerul în veşnicie.

A.A.: Dintre toate întrebările care vi s-au pus de-a lungul anilor, există una care să vă fi incitat în mod deosebit interesul? Dacă nu, care-ar putea fi aceea?

I.C.: Întrebări au fost mai multe. Chiar şi în astfel de interviuri. Cea mai complexă şi chinuitoare întrebare, la care mă gândesc mereu : De ce a creat Dumnezeu omul? O întrebare care pare foarte simplă la prima vedere, dar…

13. A.: Aţi publicat mult şi în străinătate şi aţi câştigat şi premii foarte importante. Cât de greu sau cât de uşor a fost?

I.C.: Mi-aduc aminte de întrebarea pe care mi-a pus-o o scriitoare cunoscută : care-i șmecheria? Apoi am început să-i povestesc etapele pe care le-am urmat, etape pe care dumneavoastră, ca traducător al cărţii mele premiate, le-aţi cunoscut şi le-aţi trăit pe viu, aducându-vă, ca şi pe mine, în pragul disperării. Zeci de edituri contactate, zeci de refuzuri. Atâta timp investit, atâta efort. Apoi, bucuria nemărginită când editorul de la Stellamaris, Michel Chevalier, mi-a răspuns printr-un e-mail foarte lung, că doreşte să mă publice. Iar după publicare, alte zeci de căutări despre concursuri… O altă scriitoare româncă, stabilită în Franţa, nu credea deloc în mine, spunându-mi că francezii au şi ei găştile lor, preferaţii lor… Dar eu am refuzat să o cred, spunându-i că voi reuşi, că am o presimţire.  Şi iată că nu m-am înșelat… Francezii sunt ca mentalitate şi ca verticalitate, cu mult peste noi.

14. A.: Renumele de mare poet pe care-l aveaţi în ţară, pagina dv. de pe Wikipedia, v-au influenţat succesul de peste hotare?

I.C.: Totul contează, iar unul dintre motivele pentru care am plecat din filiala U.S.R. Dobrogea a fost că timp de 3 ani, cei de acolo nu au fost capabili nici măcar să-mi pună numele pe lista membrilor. Şi le-am zis că intenţionez să public în Franţa, că am nevoie de o imagine cât mai bună, cât mai clară…

15. A.: Ce rol, în cariera de autor, a avut intuiţia dv.? Cât la sută a fost «noroc chior» şi cât a fost asiduitate şi cerbicie (pe lângă talentul cu care aţi fost înzestrat)?

I.C.: Norocul ţi-l faci cu mâna ta. Trebuie să crezi în tine, în Dumnezeu, şi să mergi până în pânzele albe, dar fără să-ţi pierzi moralitatea pe drum.

16. A.: Mari critici v-au comparat cu Eminescu, Cioran, Sorescu sau alţi autori renumiţi. Ce-aţi simţit: stupefacţie, mândrie, frică, poate o oarecare responsabilitate privind operele ce-aveau să urmeze?

I.C. : La început o oarecare teamă. Teama că voi fi executat public de cei care mă urau. Ştiam însă că orice apreciere şi orice premiu îmi vor aduce nenumăraţi duşmani. Noi nu suntem un popor care îşi apreciază valorile, ci unul care caută să le distrugă, fiindcă la originea tuturor acţiunilor noastre negative stă sentimentul frustrării. Responsabilitate? Evident! Eşti responsabil, ca scriitor, pentru orice cuvânt pe care-l aşterni pe hârtie.

17. A.: Ce înseamnă pentru dv. «divin»?

I.C.: A fi una cu Dumnezeu.

18. A.: Aţi trăit opt ani în Canada (unde v-aţi şi născut ca poet). Ce v-a făcut să vă întoarceţi în România?

I.C.: Boala tatălui meu (a murit la scurt timp după ce m-am întors), dorul de ţară, sentimentele pentru femeia care, ulterior, a devenit muza, partenera mea de viaţă şi mama copilului meu. O îmbinare ciudată de sentimente diferite, dar aşa e viaţa, cu bune şi rele.

19. A.: Ce schimbări a generat ziua în care aţi devenit tată, în sufletul poetului?

I.C.: Am devenit creator întru totul. Totul a căpătat un alt sens. O dragoste nemărginită, dar şi un sentiment de tristeţe. Fiindcă am dat viaţă unui om care va cunoaşte, pe lângă bucuriile vieţii, şi durerea, şi supărarea, şi moartea.

20. A.: Ştiu că vă iubiţi soţia şi poezia cu aceeaşi intensitate. Ar avea ele vreun motiv să fie geloase una pe alta? Cum se împacă împărţindu-vă, amândouă?

I.C.: În marea majoritate a timpului, nu sunt poet. Iar atunci când sunt, soţia este înţeleaptă şi ştie că arta necesită mici sacrificii. De fapt, şi eu am încurajat-o pe ea să îşi dedice timp cântatului, fiindcă arta vindecă acolo unde numai ea poate să vindece.

21. A.: Cum vedeţi dv. viitorul poeziei (şi al literaturii, în general)? Ce rol vor mai avea cărţile tipărite, mâine?

I.C.: Nu ştiu cât va rezista cartea de hârtie, dar sper ca tradiţia să dăinuiască. Senzaţia pe care ţi-o oferă cititul pe suport de hârtie este inegalabilă. Totuşi, dacă mesajul este puternic, dacă poezia poate să emoţioneze, suportul poate fi şi virtual. Poate, cine ştie, peste zeci sau sute de ani, poezia va fi doar în creierele noastre, înmagazinată în neuroni, şi se va transmite telepatic…

22. A.: Ce înseamnă «să fii un om fericit»? Cum se poate ajunge la o stare de bien-être în plin mijloc de lume nebună şi-n continuă efervescenţă?

I.C.: Eşti fericit când ai un scop în viaţă. Când te simţi un om ales, care are o misiune specială. De exemplu, să-ţi ajuţi semenii. Eu sunt fericit şi fiindcă simt şi conştientizez ceea ce simt. Fiindcă înţeleg că durerile mă pot ridica, dacă ştiu să le transform în artă.

23. A.: După opinia dv., a citi poezie înseamnă evadare sau, dimpotrivă, conştientizare?

I.C.: Acceptare, înainte de toate. Dacă nu accepţi să intre poezia în tine, nu ai ce conştientiza.

24. A.: Ce planuri de viitor aveţi?

I.C.: Să merg pe drumul pe care mi l-am ales. Restul va veni de la sine.

25. A.: Având în vedere că succesul dv. în Franţa a fost fulgerător (premiul pentru poezie François-Victor Hugo 2018, pe care l-aţi obţinut încă de la prima carte publicată la editura Stellamaris din Brest, iar apoi premiul Mompezat, ambele acordate de către Societatea Poeţilor Francezi), intenţionaţi să publicaţi mai multe volume în Franţa?

I.C.: Greu de spus. Depinde şi de cărţile pe care le voi scoate în limba română. Momentan, nu am materiale pentru o nouă carte inedită şi public doar antologii. Dar lucrurile se pot schimba cu rapiditate.

26. A.: În câteva cuvinte, ce ne-aţi spune pentru a ne convinge să citim (mai multă) poezie?

I.C.: Îmi cereţi să spun în câteva cuvinte ceea ce am încercat în peste 40 de volume? Pe dumneavoastră ce v-a îndemnat să-mi citiţi mai multe poezii, ba chiar să le traduceţi? Poezia va ajunge mereu acolo unde trebuie să ajungă… Ea ne caută pe noi, fie că suntem poeţi, fie că suntem cititori.

Interviu consemnat de Amalia Achard,
8 februarie 2020

Notă :
Ionuț Caragea (n. 12 aprilie 1975, Constanța, România) este un scriitor de limbă română și limbă franceză. Este considerat de mai mulți critici și oameni de litere unul dintre liderii generației de scriitori douămiiști, unii critici considerându-l chiar liderul de necontestat al acestei generații. Totodată, este apreciat ca unul dintre cei mai atipici și originali scriitori de care dispune în prezent România. Este cunoscut și în Franța, unde i-au fost publicate mai multe cărți traduse sau scrise direct în franceză, devenind astfel membru al Societății Poeților Francezi și membru al Societății Poeților și Artiștilor din Franța. Academicianul Giovanni Dotoli, una dintre personalitățile marcante ale Francofoniei, analizând volumul de poeme “Mon amour abyssal”, consideră că Ionuț Caragea este un poet care onorează România și literatura europeană. Ionuț Caragea a fost premiat de două ori de Societatea Poeților Francezi, cea mai veche și cea mai prestigioasă societate de poezie din Franța. „Mon amour abyssal” a fost distins cu premiul „François‑Victor Hugo”, iar „J’habite la maison aux fenêtres fermées” a obținut premiul „Mompezat”. (Sursa: Wikipedia)