• Pe-alei, în parc, castanele-au căzut
  Și ziua-i limpede, de soare plină,
  Pe-o banc-aici șezând eu te-am văzut,
  Anul trecut, cuminte și senină.
  .
  Era o vreme blândă ca și-acum,
  O zi de toamnă-ntocmai de-nsorită,
  Și să îmi treacă-n minte ? Nicidecum !
  Că acea zi ne-a fost orânduită.
• .
• De-o frumusețe rară, te priveam
  În mersul meu agale pe alee
  Și-n sinea mea, surprins, eu te vedeam
  O stea regină-n Calea-ne Lactee.
• .
• M-apropiam de tine-n drumul meu
  Și nu doream degeaba, eu, prin dreptu-ți
  Să trec ne-ndeplinind curajul meu,
  Acela de-a îți auzi și glasu-ți.
• .
• Și-apropiindu-mă de tine-ncet,
  Te-am întrebat senin cât este ceasul,
  Mi-ai spus că-i doisprezece și un sfert,
  Și ce-nduioșător îți a fost glasul…
• .
• Și cum se cade, eu, ți-am mulțumit
  Cu-n compliment ce ți-a stârnit zâmbirea
  Și indiscret fiind te-am iscodit
  De-mpărtășești cu-altcineva iubirea.
• .
• Și astfel, sinceră, mi-ai spus că nu,
  Și-adevărat era că n-ai pe nimeni,
  Căci mi-ai răspuns așa timidă, tu,
  Încât obrajii-ți se făcură rumeni.
• .
• „– Nici eu !” îți am răspuns, de-ți amintești,
  Și-așa îți am propus să-mi fii iubită
  Spunându-ți c-ai tăi ochi îți sunt celești,
  C-a ta ființă-n nimb e-nvăluită…
• .
• Și ce-ntâmplare că ai acceptat
  A mea propunere neprevăzută;
  C-a fost miracolul neașteptat
  Prin care-ai devenit a mea iubită.
• .
• Și să îmi treacă-n minte ? Nicidecum !
  Că acea zi ne-a fost orânduită
  Pe-o acea vreme blândă ca și-acum –
  O zi de toamnă-ntocmai de-nsorită.

Sept. 2025