Din adâncimi ce sufletu-mi dezleagă
Iubirea ca un foc impetuos,
Esența-i din ființa mea întreagă
E sâmburele-mi vieții prețios.

Și l-am lăsat a încolți în tine
Cu o speranță numai să devii
Aceea ce-am crezut că-n a ta sine
Te-ai acceptat iubita mea a fi.

Dar totul fost-a doar o amăgire
Prin care visul mi l-ai spulberat
Crezându-te curata mea iubire
Și venerându-te cu-adevărat.

Iar cum că totul e neîndoielnic
Ce ține de fățărnicia ta
Consider că eu pot a fi și vrednic
Rușine ție-acum a-ți reproșa.

De la obraz căzându-se a-ți spune
C-această dragoste s-a isprăvit
Și-n suflet un stigmat îmi vei rămâne
Ca semn concret unui amor rănit.