Amprentele lui Dumitru PETRAȘ

Amintiri

S-au stins luminile pe strada vieții mele,
Într-un cort de lacrimi noapte mă închin
Prin întuneric târziu… tu ce mai cauți, femeie?
Nu auzi ecou’ din clopot cum îngheață prelung,
Se vede și glasu’ rădăcinii prin fereastra subțire,
Nici forța gravitației n-o mai găsește nimeni.
Și glasul nopții curge prin fântâni de apă
Când toamna se îmbracă în muguri târzii
Și drumul vieții îmi vine mereu fără casă.
Se sparge speranța iubirii adânc în mine
Nici lemnul din cruce nu mai poate vorbi,
Gândul se răstoarnă în lacrimi de iarbă
Tu de ce plângi în cupe de vin, frumoasă toamnă?
Amurgul vrea să urce într-un munte… departe…
Inima timpului bate într-un bulgăre de gheață
Când forța apei se îmbracă în lacrimi de piatră,
Aș vrea să mut luna din cer… pentru o noapte.
Prea multe jurăminte s-au zidit sub clar de lună
Și astăzi… toate la un loc, încep să nască
Și alte amintiri scriu din nou gravide
Sub clar de lună, cine minte, mai târziu va recunoaște.
Ascultați clopotele lumii de ieri cum bat
În ritmul amintirilor ușoare, în noapte
De ce nu vreți ca să iubim iubirea?!
Mâine vă aduc luna, dacă iubiți, jurați
Cu amintiri în suflet să înflorim lumina
Și fără să mințim, putem iubi măcar un veac.