Amprentele lui Dumitru PETRAȘ

Axa privirii

Pivesc prin ceața petelor de apă
Zborul iubirii se mărește cât un râu
Rămâne axa privirii prin umbre uitată
Din hamuri, calul încearcă și scapă
Să pască din ogradă apa cu pete de apă.
Sub nări de cal, rădăcina ierbii se încălzește
Oare când învață străinul să plângă?
Oare când ajunge și el pe drumul meu?
Oare când sărută și el prin pete de apă pământul?
Oare când se închină și el la Dumnezeu?
Ecoul merge încet, alunecând cu sete,
Privirea mea se rotește în formă de axă,
Visele uitate în mine mă fac să vorbesc,
Când ridic trupul ceții pe umeri de vânt.
Străinul din poartă mă roagă să-i cumpăr un veac
Din zborul speranței curg aripi peste sat
Eu culeg așchii de dor să zidesc o fântână
Și torn ca să reziste beton și fier forjat.
Numai steaua mea plutește ca o frunză la capătul lumii
Mă uit la axa privirii cum naște iubire
Și glasul chemării îmi spune să tac
Și să cuprind în brațe axa privirii.
În cupe cu vin să torn mugurii de veac,
Veniți și voi să rotim axa iubirii,
Când munți de iubire se ridică, și-mi plac.