Amprentele lui Dumitru PETRAȘ

Muguri de dor

Abia mai pășește monumental iubirii pe stradă
Poate a obosit și metalul din formă topit
Se vede și gârla cum mustește prin lacrimi de iarbă
Pe colacul fântânii și luna s-a răstignit
Și noaptea s-a culcat în căruța unui țăran bătrân.
Eu păstoresc lumina timpului să nu doarmă
Învăț ecoul să meargă pe schiuri de apă
Și privesc Carul mare cum vine cu stele acasă,
Eu extrag rădăcinile iubirii crescute adânc
Adun zborul privirii în mâinile mele să doarmă
Și ascult cum respire apa prin foșnet de apă
Se vede și gândul cum pășește ca un copil
Numai mama șterge fereastra cu o bucată de pânză neagră
Ce zbuciun curat trimite în etern pădurea
Când ochii durerii prind muguri de viață
Se văd pașii mei cum trec prin răscruce de drumuri
Aștept lumină și cântec prin muguri de dor.