Suflet înflorit
Glasul iubirii se face amurg înflorit
Zorii trag luna ca pe o perdea din fereastră
Se vede și schitul în munte zidit
Și zborul cum se dezbracă în petale de vânt
Iarba prinde rădăcini cu ecou în ograda luminii
Glasul iubirii vrea să intre pe poartă
În cămașa de vânt stau norii să nu cadă
Peste trupul iubirii cu suflet înflorit
Vâscul din casă încă poartă sărutarea gândului plecat
Privirea izvorăște într-un șipot lung de apă.
Să nu scuturi vâscul, femeie, niciodată
El poartă sevă în cântec și vise de dat
Iar din privire, umbra vâscului ne vede și plânge
Drumul nins cu lacrimi sub vâsc se sărută
Sfeșnicul luminii se aprinde în bucăți de umbră
Și cerul ticăiește ca un ceas prin veac
Ce noroc de Steaua Polară că ne intră în casă
Cu crengi de vâsc, femeie, înflorit.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania