Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Amprentele noastre

 Irina_Lucia_MihalcaPublicat de Irina Lucia Mihalca, ian.2014

 

 

Amprentele noastre

 O inimă plânge în cuvinte,
 o amară constatare sau un dulce avertisment
 ameţitor ca şi un lucru amânat  de teama riscului
 de a te risipi, din prea multă plăcere.
 Ai grijă de visele tale
 şi nu uita de frumuseţea nopţii!
 
 Pe unde treci îţi laşi amprenta, 
 un timp trăit împreună, perle sub valuri,
 un semn, nufărul deschis în palme,
 un talisman ascuns în suflet,
 o hoya albă care-mi vorbeşte în locul tău,
 roua de pe flori înşirată pe lanţul de la gât
 şi dulcele emoţiei rodiului  înflorit.
 O lume de poveste risipită în ochi cu mare dăruire!
 Ce mult contează să rămâi cu un semn,
 vibraţia dispare abia atunci când se vindecă
 locul marcat de emoţie! 
 
 Chiar dacă nu eşti aici, poţi schimba ceva în bine,
 cu siguranţă vei purta şi un nume,
 ca un copac în anotimp de toamnă, 
 multe frunze, multe crengi, 
 fără un nume,
 fără o destinaţie, fără cuvinte,
 doar trunchiul rămâne bine înfipt în pământ.
 Îi dai un nume trunchiului şi-aştepţi iar primavara…
 Chiar dacă peste toate vine toamna,
 vântul va scoate la lumină urmele noastre! 
 
 Doar trecerea timpului şi noi,
 noi fără vârstă, sărutul cerului şi-al pământului…
 Dragostea mea pentru tine nu se va stinge,
 înconjurată de-această strălucitoare lumină.
 Dacă întinzi mâna mă vei atinge, 
 după lumina ta te voi găsi! 
 Rezonezi în mine, în sufletul meu, 
 în paşii mei, în trecut, prezent şi viitor! 
 Sunt aici, îţi ating sufletul, 
 îţi sărut inima înainte de a ma topi toată în tine,
 mii de voaluri se desprind,
 unul câte unul, în timp ce totul se ridică.
 
 Există şase râuri care separă
 tărâmul lui Hades de lumea viilor,
 dacă ne trezim, suntem vii,
 dacă ne căutăm, mereu, suntem vii,
 iar când ne pierdem tot vii suntem,
 firul care ne leagă este subţire,
 visul care ne uneşte este străveziu.
 Există frânturi de vis
 şi existăm noi, cei care încercăm
 să unim piesele de puzzle,
 există o singură lacrimă şi aceea este
 Hinc illae lacrimae…
 
 Nu ştii cât sânge, câte lacrimi, cât pustiu
 şi câtă suferinţă însoţesc o călătorie.
 Să urci sau să cobori după ce ai urcat,
 este, oare, aspra enigmă a vieţii? 


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Dorina Petre spune:

    Felicitari,cu multe frumuseti umpleti sufletul meu! <3 Dragostea si admiratia mea!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania