Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Andrei Oişteanu, tot despre Sexualitate şi societate, dar şi altceva, pudicitatea la români. (IV)

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 3 (123), Martie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Andrei Oişteanu, tot despre Sexualitate şi societate, dar şi altceva, pudicitatea la români. După discuţii-discuţii pe teme de atât interes, Emil Brumaru băgat în „horă” de Marin Ifrim, paşii i-s observaţi şi motivaţi nu numai de Şerban Codrin, ci şi de ieşeni care-l cunosc mai bine

Primit pentru publicare: 29 Mart. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 30 Mart. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


IV

Bardul Emil Brumaru n-a descoperit – cu poeziile sale erotice – apa caldă…, nici „amănuntele intime”, „încriminatul  Emil Brumaru abia culege surcele pe unde a tăiat dracul lemne”, explică metaforic Şeban Codrin lui Marin Ifrim, pentru noi cititorii, recurgând la alte metafore, ale humuleşteanului Ion Creangă, maestru în domeniu, Povestea poveştii – dar, precum alţii trage ponoasele…

Intrat în „horă”, cum spunem noi, „în moară!”, cum ştie mai bine convorbitorul lui Marin, ca „un obsesiv”, „un nesăţios”, „un erotoman”, „se crede…descoperitorul apei din baie”, dar este, şi rămâne credem şi noi, un poet impertinent”, poate obraznic, într-adevăr, cu femeile dar din timiditate, cum ni se pare nouă, „mai diafan”, da, un delicat cu cele întâlnite, chiar şi cu cele  pe care le-a avut, dar care, expres, făcând-o pe grozavul, „făcându-ne cu ochiul, complice, sau direct în faţă”, ceea ce exersa cu …puţintica lui pudicitate, care este tocmai smerenia lui faţă de fete…, încerc traducerea.

Atunci, de ce încrâncenarea prietenului Marin Ifrim faţă de autorul unor asemenea „porcării”, autor Emil Brumaru, când, nici nemulţumitul, după cât l-am citit, nu se prea ferea de anumite licenţe supărătoare?

Apoi, adaug, ca cel care am întârziat, uneori, în preajma doctorului, a poetului de la Dolhasca , „localnic” de a lui Arşinel,  am participat, în Pod, la Vasile Pogor, în sala unde Lucian Vasiliu, bârlădeanul de la Puieşti, ne invita la întâlnirile poetice, Emil Brumaru, prezent, ne recita tot felul de versuri, niciodată dintre cele cu „porcării”, în public erau şi destule doamne, faţă de care omul cu plete albe ar fi roşit, deşi îl ştiam, versurile-i erau publicate în multe cărţi, ca să ne rămână, ne încredinţa încrezutul descoperitor a ceea ce, poate, ascunsese …dracul din om.

         Ne-am convins de asta, de pudicitatea celui cu numeroase volume şi când, în 12-18 ianuarie 2019, la un moment trist, în Suplimentul de cultură Iaşi, citind  „Rămas bun Emil Brumaru”, paginile 8-13, cu continuare, alt cunoscător al Omului care trecuse prin viaţă Dincolo, scria in memoriam, ceea ce simţea, din ce ştia, Constantin Vică:

     „…Nu l-am văzut sau auzit niciodată vulgar, grosolan sau obscen. Nici nu rostea prea des  cuvintele astea cărnoase. Se juca cu ele, le reforma, deforma, informa până la ne/re/cunoaştere, în inflexiunile vocii lui şugubăţ-sfătoase, dar niciodată nu le-a utilizat oral. Erau semne, menţionări în reţeaua  sensurilor, erau semnale ale pulsului vital. Căci din tot ce respira şi scria, scriind şi citind – la fel-cum respira, triumfa cu naturaleţe, viaţa. Livresc până la încărunţire şi naturalist bonom pân-la Dumnezeu, el căuta ales prilej de cuvinte spre a te invita în reveriile sale, reveria singurul  lui comunism pe care ni-l dorim cu toţii, cel a erosului. Diotima lui a fost un bărbat.

Emil Brumaru  nu a fost niciodată argotic, nici măcar în infernala comedie. Este poetul marilor  şi micilor regnuri, al sensibilităţii, qua esteto-anatomice (prin aceasta, atât de modern), desfidând-desfirând distincţia natural-artificial în favoarea primului termen şi cea dintre inanimat şi  animat în favoarea celui din urmă, este profesorul de botanică care predă cu ajutorul gândirii hermafrodite orele de educaţie sexuală pentru primate, este egalitarist şi extrem de atent. La multa suferinţă a lui. La toate femeile ei. Este poetul  puternic care nu vine să domine şi să prefacă, niciodată bântuit de întrebarea dacă la început a fost cuvântul sau fapta, el este belaliu şi îndărătnic ca un copil, dar nu poate fi agentul puterii. El a fost contra-puterea, imponderabilul arc de rezistenţă, atât de fragil, atât de tandru că puterea nu l-a răpus. Erotic, adică mistic, pentru că din totdeauna a fost cel mai frumos panteist al culturii noastre. Brumaru a învins şi astfel a confirmat puterea psihiatrică cu singura sa armă –dragostea. Când l-am  vizitat odată la „balamuc”, cum îi plăcea să zică, în oribilul spital al Socolei, sus în Bucium, trăgea de zor să dizolve depresia cu ce ştia el mai bine: blândeţea melancoliei. Şi a dizolvat-o.”

Cum? Precedându-l pe Marin Ifrim, zic eu, Ion N. Oprea,  Brumaru în ianuarie, Marin în martie 2019, Dumnezeu să-i ierte, că aşa cum au fost, au scris despre El.

Şi cam atât, despre  sexualitate şi societate, literatură şi pudicitate, despre poezia vieţii, putem povesti toată viaţa, daţi jos, din raft cartea lui Andrei Oişteanu ca şi pe cele ale autorilor, comentatorilor  care ne-au însoţit în acest prelipiu şi o să vedeţi, toţi au dreptatea lor. Dar şi noi, care, deocamdată, punem punctul aici!



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.586 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5