ANIVERSĂRI, IUNIE 2011 – N. IORGA, 140 DE ANI DE LA NAŞTERE

NICOLAE IORGA_, CA UN VÂRF DE MUNTE

Autor, Ionel Bejenaru

Născut la Botoşani, la 5/17 iunie 1871, Nicolae Iorga a devenit autodidact, înainte de a merge la şcoală -„Eu n-am învăţat a ceti şi a scrie: sunt lucruri care mi-au venit de la sine”. Şi, ne gândim la „devoratorul” cărţilor din biblioteca familiei, a rudelor, la influenţele mamei sale, Zulnia, femeie instruită, de aleasă cultură, traducătoare, culegătoare de „Flori literare” (1882, Imprimeria V.Buzzilă, Botoşani). Între lecturile sale, „Letopiseţele”, de vechi şi bun grai, ale lui Mihail Kogălniceanu.

Anii de şcoală, de la „Marchian”, până la cele mai înalte studii universitare, încununate cu doctoratul, luat la Leipzig, în 1883, îi vor marca formaţia istorică şi culturală, de o soliditate excepţională.

Răscoleşte arhivele, din ţară şi străinătate, cu noianul lor de documente, punct de pornire, absolut indispensabil, în cunoaşterea istoriei românilor, în scrierea ei. Nicolae Iorga se transformă el însuşi într-o vastă bibliotecă, din care aveau să rodească scrierile sale, marea sa operă istorică, referenţială, pentru toate timpurile. Să scrii peste 25.000 de cărţi, studii, articole înseamnă să baţi limitele creaţiei şi umanului! Şi, Nicolae Iorga a reuşit.

Marele nostru istoric a intrat, cu forţa sa de cuprindere, cu spiritul său viu, de receptare a legilor şi fenomenelor ce guvernează lumea, în multe alte domenii, fiind o prezenţă autoritară, o permanenţă. De aici trebuie judecată chemarea sa spre viaţa politică, departe de a fi un moft, un capriciu. Realităţile româneşti din anii interbelici au fost ele însele contradictorii. Admiţând că şi activitatea politică a lui Nicolae Iorga a fost aşijderea, explicaţia trebuie găsită tocmai în aceste realităţi.

Format la şcoala celui mai înalt şi curat patriotism, pe care-l putea genera cunoaşterea istoriei şi civilizaţiei româneşti, Nicolae Iorga a slujit ţara şi binele ei, cu toată fiinţa. Tot ce-i leza interesele, politic, teritorial, economic, devenea pentru el obiect al unei lupte înverşunate, transparente, deschise. De aceasta a devenit incomod, şi pentru mulţi din interior, şi pentru mulţi dinafară, demascaţi, puşi la stâlpul infamiei, discreditaţi, tocmai de aceea decişi
să-i astupe glasul. Sfârşitul său tragic, din 1940, pus la cale de furia legionară, este o reacţie la atitudinea sa, profund patriotică, la curajul cu care o afirma şi care deranja pe atâţia.

Personalitate extrem de complexă, Nicolae Iorga a cuprins, în activitatea sa, şi poezia, dramaturgia, istoria literară, a editat periodice, desfăşurând o activitate publicistică fecundă, prestând o remarcabilă muncă de profesorat, a fost un adevărat luminator al naţiei (vezi Universitatea de la Vălenii de Munte). A călătorit pe diverse meridiane, a conferenţiat în mari instituţii ştiinţifice din lume, a fost primit şi răsplătit cu onoruri peste tot, spre fala Neamului Românesc.

De Botoşani l-au legat atâtea – oamenii, locurile. Şi a scris atâtea despre asta. De câte ori a venit aici, de departe, Nicolae Iorga a fost mereu ca acasă. A fost acasă. Cât priveşte atitudinea botoşănenilor faţă de marele istoric, fiu al locurilor, iată cum i se adresau localnicii, la alt ceas aniversar, când N.Iorga împlinea 35 de ani, în 1906 – „În cercetări adânci şi rodnice, urmărind cu strădanie paginile trecutului, ai învăţat cu sfinţenie a cinsti neamul. Bătrânii de pe vremuri ne-au apărat cu sângele lor moşia strămoşească de cotropirea barbarilor. Noi suntem împreună cu tine, cu entuziasmul tău şi împreună cu toţi cei ce simt la fel se cuvine să ne apărăm cu preţul vieţii poezia şi graiul bătrânesc ameninţat să fie înăbuşit de buruiana rea, străină şi duşmană neamului nostru”. Între semnatari, Vasile Balica, J.J.Ciolac, Talpă Bolfos, Sârghevici, Bâznoşanu, Missir, Climescu, Antipa ş.a.