Priveşti bizar la clipe,-n scrumiere,
Zvâcniri de bronz sculptează pe obraz.
În somn îţi mângâi visul, ştiu că-i treaz
Purtând cortegiul verii care piere…
Dar timpul nu adoarme nicidecum
Sub troiţe de frunze, ci-n cădere
Trezeşte siluete efemere,
Chiar dacă simţi că toamna-i nu-ştiu–cum,
Prin vise, fum si foi ai dezertat…
Ţi-am spus că înc-o frunză-a mai căzut
Pe-acelaşi drum ce calea ţi-a-nchinat?
Mereu în toamna-aceea am crezut!
Iar azi, prin ochii tăi am revăzut
Cum anii trec prin noi, treptat-treptat.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
Frumoase versuri.
Felicitări, Liz, poetă frumoasă!
Mult succes şi multă inspirație ani de-a rândul!
Te îmbrățişez cu drag,
Cuvinte automnale, ca frunzele iluzii, visul metaforei…
Mulţumesc pentru generozitatea cuvintelor!