Apariţii editoriale la Agata: Ovidiu Chelaru – ,,Sita vremii”

Autor, Ionel Bejenaru

Aşadar, o reîntâlnire cu Ovidiu Chelaru, tot pe calea poeziei. ,,Sita vremii” – actualul volum –  i-a fost favorabilă, dându-i voie să treacă mai departe şi iată-l octogenar. Aşa că, atât cât crede şi când poate, autorul scrie, sărind peste lacrima ochilor săi senini, chiar cu temeritate, conştient ,,Că acolo unde pleci / Veşnicia s-o petreci, / N-ai nevoie de nimic, / Doar un scut de borangic” (,,În viaţa mea e brumă iar”). Ca mai orice ,,tânăr” poet, Ovidiu Chelaru se lasă influenţat de lirica eminesciană, poate lectura sa fundamentală. În foarte multe dintre creaţiile acestui volum se resimte puternic o atare influenţă, precum în versurile, bunăoară – ,,Sărut parfumul mâinii tale, / Iubită cu adânc fior, / De câte ori flori şi petale / S-aştern în cale cu mult dor” (,,Sărut parfumul mâinii tale”). Deşi, la 80 de ani, încă poţi face multe, oricum, o coborâre în trecut este absolut necesară, întru definirea ta, ca o împăcare a vieţii, ca propria ta împăcare. Şi, nu este să fii musai poet pentru a o face. Dar, dacă eşti… – ,,În caseta cu memorii, / Peste arc de timp, în zbor, / Se strâng pagini de istorii / Pentru orice muritor” (,,Jurnalul vieţii”).

Din moment ce avem de-a face cu a 14-a carte, înseamnă că insomniile poetului Ovidiu Chelaru sunt insomnii roditoare şi, aşa cum pofta vine mâncând, ţine să continue, nu poate să-şi ştie pana odihnindu-se. Este o vrere, este un crez. Pe acest fond, o şi spune – ,,scrisul vine de la sine, chiar dacă uneori mai intervine şi oboseala dictată de vârstă”. Oricum, se vede treaba, nu este o oboseală cronică, alarmantă. Autoîncurajator, îşi urmează drumul, călăuzit de – ,,Cât ţi-e dat a vieţui / Doar povară să nu fii; / E mai bine-n astă lume / Să te pierzi ca valu-n spume” (Meditaţii”). Cum viaţa şi / ţi-a dezvăluit multiplele sale faţete, nu poţi, fie şi literar, să nu le mai treci, măcar o dată, în revistă, în poezie, punând în funcţiune ,,Sita vremii”. Încerci să ţii timpul în loc, faci din noapte zi şi faci orice pentru aceasta. Lumea este păcătoasă, ignorantă, deşartă, nedreaptă, nerecunoscă-toare, dar, şi aşa, este lumea noastră, cea de toate zilele, frumoasă. Treci şi mergi înainte. Cu un zâmbet, cu o lacrimă. Dumnezeu îţi luminează calea. Mai blestemi câteodată, ce să-i faci! – ,,Şi de straşnice ecouri / Într-o lume de belşug, / Vârcolacii dintre nouri / Aibă parte doar de rug” (,,Absolventa”).

Un grupaj de catrene cu tâlc-cum le numeşte autorul – finalizează cartea sa de faţă. Merită, la rându-le, atenţie – ,,Nu orice pocăinţă / Înseamnă şi căinţă; / De multe ori zdrobit / Pozezi ca mântuit” (,,Pocăinţa”); ,,Ferice că nu doare / Şi nici n-o poţi vedea, / Altminteri cu stupoare / Mulţi oameni ar urla” (,,Prostia”); ,,Bătrâneţea este grea / Şi de grabă te-nfioară, / Dacă-n loc de peruzea / Îi atârni pietre de moară” (,,Bătrâneţea”) ş.a. Şi, ca un punct pus cărţii, Ovidiu Chelaru concluzionează – ,,Timp ce anii pică într-o disperare, / Moara de himere macină mai tare, / Vise îndrăzneţe şi speranţe moarte / C-am putea învinge vaiere deşarte”.

Cele scrise aici şi acum sunt opinia noastră. Pe a cititorilor o aşteptăm, noi lansându-le o caldă invitaţie la lectură.