Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Arena cărților. Corneliu Filip, omul de radio din două perioade istorice și recenta sa carte ,,Decembrie 1989 la Botoșani – Rememorări”

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 20 Apr. 2018
Autor: Ion ISTRATE
Publicat: 21 Apr. 2018
Redactor: Dorina RODU

 

Arena cărților

Corneliu Filip, omul de radio din două perioade istorice și recenta sa carte Decembrie 1989 la Botoșani – Rememorări

 

Recent, Corneliu Filip a publicat cartea Decembrie 1989 la Botoșani – Rememorări, Botoșani: Agata, 2018; editor, Ion Istrate; redactor de carte și coperta, Dorina Rodu; tehnoredactarea, Dana Mihaela Lupu; corectura, prof. Dumitru Lavric.

Cartea cuprinde 160 de pagini, în format 14,8/21 cm, cu un conținut structurat în 6 capitole, precedate de cuvântul autorului: I. 1989- în pragul revoltei; II. Între valul schimbărilor din Est şi ştirile radiourilor din Vest; III. Decembrie ’89 – zile şi nopţi non-stop; IV. Din 22 decembrie 1989 – Revoluţia botoşănenilor; V. Ore, zile, nopţi, pentru ca viaţa oamenilor să revină la normal, dar mai bună; VI. Acţiuni pentru ordine şi revenirea la viaţa normală în pragul Marilor Sărbători ale iernii: Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Sf. Ioan şi Ziua lui Eminescu și VII. Cum s-au format noile structuri de conducere la Botoşani?.

Pe coperta a 4-a, am inserat un scurt text ce conturează profilul omului de cultură, Corneliu Filip.
N. 19 Mart. 1948, la Botoşani. Prozator, istoric, ziarist, licențiat în Filosofie, doctor în istorie. OPERA: Secvenţe botoşănene (reportaje, Bucureşti: Sport-Turism, 1983), Oameni şi pasiuni (Bucureşti: Sport-Turism, 1985), Bun găsit, Japonie! (note de călătorie; Bucureşti: Haiku, 1994) – Premiul rev. Haiku în 1997, Omul de la soare răsare (roman; Bucureşti: Haiku, 2000), Pelerinaj 2000 – Întâlniri în Israel (note de călătorie; Bucureşti: Haiku, 2000), Pasiuni şi afaceri (reportaje; Bucureşti: Haiku, 2000), Singuri în tranziţie (povestiri; Bucureşti: Orion, 2000), America sub spectrul terorismului: consemnări de călătorie în S.U.A., Canada şi Mexic (Botoşani: Axa, 2002; reed. 2004), Mesaje vesele de pe Corabia nebunilor (pov. umoristice; Botoşani: Axa, 2004), Tratatul de la Varşovia: organizaţie politico-militară sub egida Moscovei (Târgovişte: Cetatea de Scaun, [2006]), Tratatul de la Varşovia şi relaţiile internaţionale ale epocii (1955-1991) (Târgovişte: Cetatea de Scaun, 2007), Marea schimbare (roman; Botoşani: Agata, 2011), Dosarul Transnistria – istoria unui „conflict îngheţat” (Bucureşti: Ed. Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, 2011; Iaşi: Timpul, 2012), Mărturii de la românii din jurul României (Sibiu: Ed. Asociaţiunii Astra, 2011), Ion Ghiţulescu – Omul de la microfonul Radio (Bucureşti: Rao, 2013); în colab.: O maşină străbate lumea (cu I. Chingaru; Bucureşti: Sport-Turism, 1987), Un român prin Israel (cu Zvi Barbiro; Ierusalim: Carta, 1997), Aproape un veac printre prieteni (cu F.S. Egner; Botoșani: Mediator, 2014), Asociațiunea ASTRA și românii din jurul României (Iași: Ed. Studis, 2016)

Cuvântul înainte aparține autorului:
Peste ani au apărut şi vor mai fi discuţii, dispute în ceea ce priveşte evenimentele care s-au produs în ţară, dar şi în fiecare localitate, familie, începând cu acel decembrie tumultuos, însângerat din anul 1989, când, coincidenţă, cu două veacuri în urmă, s-a produs o mare zguduire istorică, dar în altă parte a Europei, în Franţa cea sătulă de absolutismul monarhic.
De data aceasta, în centrul şi estul bătrânului continent, oamenii erau sătui de totalitarismul modelului socialist, importat de la sovietici.
Fiecare dintre noi, ca individ, familie, colectivitate, am trăit acele momente, avem propriile amintiri şi concluzii, idei. Fireşte, subiective! Care pot fi acceptate sau contrazise.
Am fost atunci şi am rămas, ca profesie, jurnalist, adică observator mai avizat şi un fel de cronicar plasat mai în miezul evenimentelor la nivelul oraşului, al judeţului în care m-am născut şi trăiesc.
Au trecut suficienţi ani de atunci ca amintirile, gândurile, ideile să se cristalizeze mai bine, să prindă contururi în alte perspective. Memoria ne ajută, dar o dată cu trecerea timpului ne poate fi de folos, sau din contra. De aceea am considerat că a sosit momentul de a mă confesa în scris, rememorând acea perioadă, depunând şi aceste mărturii, fireşte subiective, despre acele evenimente oricum le-am spune: revoltă, revoluţie, lovitură de stat, amestec străin, neo-cripto-comunism, înşelătorie…?!
Un imbold l-a reprezentat parcurgerea celor scrise de cel care, poate caz unic în România acelui timp, a fost liderul necontestat al valului nou produs şi în Botoşani, adică profesorul Petrea Curcă. Volumul simplu intitulat „Revoluţia la Botoşani”, apărut la editura locală „Litera”, în 2016, redactat împreună cu soţia sa, profesoară, tot de filosofie, Georgeta Curcă, reprezintă reflecţiile lor, mai mult ideatice, despre acele dramatice zile şi luni, cât şi ceea ce a urmat.
Mi-am propus în paginile ce urmează să surprind mai mult, ca istoric şi reporter de profesie, mai mult fapte, oameni pe care i-am întâlnit în acea perioadă, gândurile şi contribuţia lor, propriile mărturii.
 *
La sfârșitul cărții,  cititorul va lua cunoștință de o remarcă importantă:
Ce-a fost, a fost, viața merge înainte, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să privim și în urmă, să tragem și concluzii?!
Atunci, în decembrie 1989, am fost cu toții optimiști. Am răsuflat ușurați că am scăpat de Ceaușescu și oamenii săi docili care au „strâns șurubul”, ne-au făcut traiul tot mai greu.
Am sperat să fim liberi, să trăim mai bine, să călătorim, să cunoaștem lumea. Și ea pe noi! Să dăm la o parte ce ne frâna și să mergem mai repede spre mai bine. Cum? Asta era întrebarea fundamentală?! Așa cum au recunoscut specialiști, politologi, ideologi, încă nu avem un model practic de trecere inversă, de la socialism la capitalism.
Unii au făcut începutul, cotitura, mai simplu, zisă de „catifea”, apoi prin „terapie șoc”, ca în Polonia sau „unificare, privatizare pe-o marcă”, dar numai vest-germană, ca între cele două Germanii. Au fost și cele din Asia, din Vietnam, dar în special din marea Chină, dar erau abia la început.
La noi, în România, a trebuit să fie o ruptură bruscă, să se deschidă larg granițele, să ne apară tot felul de sfaturi, lupte interne dure, cu mineriade, distrugerea întregii economii, privatizări frauduloase, sprijinirea doar a capitalului străin în dauna celui autohton. Au fost decizii luate, nu la noi la Botoșani, ci de cei aflați în Capitală, în Guvern sau Parlament. Din câte știu eu, nu am avut vreu ministru, chiar din Guvern, iar parlamentarii votați de noi, botoșănenii, când nu erau trimiși de la Centru, n-au avut poziții vizibile, nici de la tribuna Parlamentului, nici prin partide?!
Și la noi s-au privatizat fabrici și uzine, majoritatea și-au oprit activitatea sau au intrat în anonimat. Au rămas doar acele fabrici de confecții care lucrau în lohn, adică forță de muncă prost plătită pentru export.
Țesătoriile s-au închis, cu excepția celei de la Textila, preluată de francezi, retehnologizată, cu doar țesătorie și finisaj, plus propria fabrică de costume, cu câteva sute de angajate. Fabricile de prelucrare a sfeclei de zahăr de la Bucecea și Trușești au rămas doar în amintire.
La fel și complexul de sticlărie și porțelan de la Dorohoi. Întreprinderea de utilaj greu din Dorohoi a murit prima. Apoi, la Botoșani, Integrata de in, țesătoria „Armonia”, cea de Articole din cauciuc și Mecanică pentru agricultură, complet demolată; au murit și Izolatorii, I.U.P.S., Electrocontact, Mobila. A rezistat însă Melana, privatizată inteligent cu italienii, Jatex, cu un director, Aroșoaie, care a privatizat-o cu salariații, dar a dus o politică înțeleaptă ca să nu cadă în plasa unui singur beneficiar, care să-l forțeze să-i vândă pachetul majoritar și suprime când dorește.
Câți oameni de afaceri din Botoșani au reușit să investească cu succes în industria județului, în afară de cei de la Electro Alfa, Voronskaia, Five Continents, Abatorul de la Roma, fabrici de brânzeturi din zonele Săveni, Darabani sau Dorohoi?
E greu să facem un inventar al celor care produc, dau de muncă la botoșăneni, pentru că lucrează în anonimat. Mass-media de acum le dă atenție doar dacă e vorba de vreo grevă, revoltă contra patronilor, incendiu și alte fapte „spectaculoase, de senzație, negative”!
Dar, ca și atunci, în acel totuși de neuitat, chiar dacă a fost și mai este contestat, decembrie 1989, spunem că aveam speranțe de mai bine. Dar, nu-i așa, Speranța moare ultima.
Deci, să sperăm în continuare. Și să nu uităm ce a fost!
*
Bibliografie folosită la acest articol:
1.FILIP, CORNELIU: ,,Decembrie 1989 la Botoșani – Rememorări”, Botoșani: Agata, 2018;
2.LAZAROVICI, SILVIA: Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic. Ed. a 3-a, Rev. și Ad, Botoșani: Agata, 2017.

Citare:
ISTRATE, ION: Arena cărților. Corneliu Filip, omul de radio din două perioade istorice și recenta sa carte Decembrie 1989 la Botoșani – Rememorări, Botoșani: Agata, 2018 publicat în Revista Luceafărul, 21 Apr. 2018 (online: www.luceafărul.net).

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5