Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Arena revistelor. Semnal editorial: EST-VASLUI, REVISTĂ DE CULTURĂ, DE MARE ACTUALITATE ŞI NECESITATE

Arena revistelor
SEMNAL EDITORIAL
EST-VASLUI, REVISTĂ DE CULTURĂ, DE MARE ACTUALITATE ŞI NECESITATE

            Câtva timp în urmă scriind despre Albumul colecţiilor etnografice particulare din reţeaua Colecţiilor şi Muzeelor Etnografice Săteşti Particulare din România, realizat la Editura Martor, de către echipa de muzeografi şi cercetători ai Muzeului Naţional al Ţăranului Român, coordonator şi cuvânt introductiv- Retrospectivă şi perspective – Ana Pascu si evidenţiind munca unor creatori şi răspânditori, prin muzee proprii, a etnografiei locale, cum sunt moldovenii Paul Buţa de la Galaţi (cu muzeul de la Şiviţa), Maria şi Eliza Chiriţă din zona Tecuci( cu muzeu personal la Soveja),  Didina şi Ioan Grămadă(cu a lor mare muzeu etnografic de la Capu-Satului, Câmpulung-Moldovenesc), îmi exprimam regretul că în judeţul Vaslui se face încă prea puţin în domeniu şi  chemam  Centrul judeţean local pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vaslui să ia exemplul colegilor lor bucureşteni.

            Spre placuta surpriza a mea şi a altor cititori iubitori ai artei etnografice, independent de alt gen de carti, am pe masa lecturilor revista de cultură mult aşteptată,care în spaţiul său găzduieşte pagini importante  de cultura naţională şi locală, dar şi folclorul românesc în general şi etnografia în special. Renăscută prin două cicluri anterioare, Est-Vaslui/ revista de cultură/ serie nouă, nr. 1 (9), iulie 2013,se precizeaza în „Argument”Domnul Dan Ravaru redactorul-şef, porneşte iarăşi la drum, pentru că precum altădată „Vasluiul a radiat lumină în toată ţara prin personalităţile sale”, poate oricând şi mai ales astăzi „să ţină fruntea sus”, el având „în municipii, oraşe şi comune tineri sau mai puţin tineri care scriu literatură, pictează, au preocupări de istoriografie, sunt membri ai Uniunilor Scriitorilor, ai celei a artiştilor plastici, ai societăţilor ştiinţifice” şi prezenţa lor în publicaţia editată „ar fi nu numai o reconfirmare a valorii” şi prezenţei lor, „dar pentru alţii – şi în viitor – un început de bun augur”.

Structurată pe cinci capitole – Istorie şi critică literară, Poezie, Istorie, Etnografie şi Umor, cu coperte încântător ilustrate, vestindu-ne Festivalul Internaţional de Folclor „Hora din străbuni”, ediţia a III-a, 19-22 septembrie 2013, revista îşi etalează nu doar conţinutul pe care îl aşteptam, cât actualitatea şi necesitatea prezenţei ei în teritoriu.

Semnând editorialul „Actualitatea lui Eminescu”, publicistul Dan Ravaru se întreabă pe bună dreptate, „cum să nu fie actual Eminescu prin opera sa, considerat o culme neatinsă a geniului românesc ?”, contrazicându-l pe reputatul critic şi istoric literar Nicolae Manolescu care îi neagă sub toate formele actualitatea şi deci valoarea, semnatarul susţinându-i părerile gazetarului care încă de la 1879 spunea despre programa de învăţământ ceea ce nu au făcut nici miniştrii învăţământului de după 1989: „Este supra încărcată, iar elevilor li se cer cunoştinţe care nu au nici o legătură cu viaţa de toate zilele, nu sunt deloc pregătiţi pentru societate”…

Ca să ajungă la o asemenea înţelegere a realităţilor, aflăm tot din relatările editorialistului că Mihai Eminescu ca revizor şcolar în 1875, în cele 11 luni a muncit foarte mult, a inspectat în condiţiile de transport de atunci peste 150 de şcoli, de fiecare dată întocmind rapoarte model cu măsuri dintre cele mai potrivite. El care nu a ştiut sau nu a reuşit să-şi rezolve problemele materiale personale, se implica şi reuşea pentru copiii satelor să obţină fonduri de la autorităţi, să repare localurile de şcoli, să obţină salarii şi catedre pentru cadrele didactice.

Evidenţiindu-i virtuţile profesionale şi pedagogice, sub cuvintele ca motto – “nu există libertate fără muncă, cultură fără învăţătură, reformă economică fără progres economic” – medicul  Valeriu  Lupu, doctor în ştiinţe medicale, semnează la aceeaşi rubrică – Istorie şi critică literară – documentarul „Munca – suprema valoare socială în gândirea eminesciană”, material deosebit de consistent. Mai citim la acelaşi  capitol, „Interviu cu un „scriitor”, semnat de scriitorul Ioan Baban, despre poeziile Simonei Radu,  părerile lui Dan Răvaru despre „Mâinile care miros a versuri”, „Poezia sacrului” lui Grigore Ilisei la 70  de ani – cu taifasul povestirilor sale din literatura română, comentate de criticul literar Theodor Codreanu, o recenzie de jurnalistul Ion N. Oprea a cărţii „Schitul Vovidenia. Reper de istorie şi tradiţie pe plaiurile Neamţului” de arhimandritul Timotei Aioanei în cartea în care ni-l aduce în actualitate pe prea repede uitatul Mihai Sadoveanu- Ceahlăul prozei româneşti, scriitorul şi poetul Petruş Andrei despre opera şi omul Simion Bogdănescu care cu o nouă carte de proză –„Toiagul magului”, Editura „Cronica”, Iaşi, 2012, prefaţă semnată de  scriitorul Valeriu Stancu, – îşi sărbătoreşte ziua de naştere, un informativ „Efim Tarlapan-Un vulcan în erupţie” – referitor şi la sărbătorirea familiei de cărturari Lina şi Theodor Codreanu pe 3 iunie la Biblioteca „B.P. Haşdeu” din Chişinău în prezenţa unor personalităţi proeminente ale vieţii literare contemporane.

Capitolul poezie este onorat şi animat de  condeie ale căror stihuri plac pentru că răspund actualităţilor: Petruş Andrei, Mihai Licu Ungureanu, Dorel Ichim, Mihai Apostu,  Lăcrămioara Ţintea, Luminiţa Scotnotis, Cosmin Preda, Adelina Enache, Mara Enache, Simona Radu, Elena Iuliana Constantinescu, Daniel Grosu, Ioan Mîcnea, Ioan Baban, Violeta Tudora Barbu.

Redau pentru o anumită clarificare de paginaţie a revistei câteva versuri de Petruş Andrei ca să se înţeleagă că domniei sale, presupun, îi aparţine şi proza “Efim Tarlapan-Un vulcan în erupţie”:

                            …Ai mult acid în vârful penei, barde,
                                Ca să erbicidezi cu el prostia
                                Ce invadează astăzi România
                                Dar creşte iarăşi chiar după ce arde…

   Capitolul Istorie găzduieşte cercetarea arheologică „Aşezarea de la sfârşitul epocii bronzului de la Rai-Gura Hulubăţ, comuna Murgeni, judeţul Vaslui” de arheologul Marin Rotaru, documentarele arhivistice „Starea bisericilor din ocoalele Târgului, Corodului şi a Similii, ţinutul Tutova, la 1852” şi „Documente inedite privind istoria schitului Hârşova” de profesorul Costin Clit şi „Bârladul  monumentelor. Cultul Eroilor-o pledoarie  pentru trecut şi istorie” de profesorul Marcel Proca.

În partea a patra revista Est este dedicată tratării a ceea ce face şi Albumul la care m-am referit – Recuperări, restituiri, restaurări din colecţiile etnografice – „Folclorul-oglindă fidelă a sufletului neamului românesc”, semnat de profesorul Cristinel Popa, pus în pagină după ce profesorul Miluţă Militaru ne-a edificat despre „Diversitate culturală şi integrarea europeană”, sinteză a ceea ce rezultă din citatele de început (motto): „Nu trebuie să fim singuri, ci trebuie să fim împreună!”: „A învăţa de la alţii care sunt altfel decât tine nu înseamnă decât să înveţi ca om, ca român, maghiar, rom, german!” În acelaşi capitol, după ce profesorul Ion Badea ne relatează despre „Viaţa locuitorilor comunei Poieneşti în a doua jumătate a secolului al XIX-lea” iar meşterul popular Dan Horgan despre „Izvor de apă vie Naşterea Sf. Ioan Botezătorul-noaptea de Sânziene”, cu referire la efectele tămăduitoare ale plantei cu acest nume, citim cu deosebit interes prelegerea profesoarei Daniela Adam despre o seamă de evenimente tradiţionale, de ordin folcloric şi etnografic din comuna Muntenii de Sus, unele adâncite de Dan Ravaru dintr-o incursiune făcută în muzeele din unele localităţi dintre Nistru şi Prut, în Basarabia, cu obiceiuri identice că şi acolo mai sunt încă foarte mulţi români.

Relatările de la Muntenii de Sus nu sunt de loc noutăţi pentru noi. Despre muzeul etnografic, precum şi „Rândurile”, dans tradiţional, noi am scris pagini destul de multe, relatând şi spusele lui Mihai Tufă în campania sa „RurALL”, cuprinse în volumul II, „Vaslui Itinerarii. Locuri – oameni – fapte (De la legende şi publicistică la istoria locurilor)” de Ion N. Oprea, Editura PIM, Iaşi, 2010, pp. 332-334 şi 389-396.

Din revista despre care vorbim cititorii află  de la profesoara Daniela Adam, fondatorul muzeului sătesc de la Muntenii de Sus, că unitatea  a luat fiinţă prin proiectul transfrontalier „Tradiţii în oglindă” finanţat de U.E. prin Programul de Vecinătate România-Republica Moldova Phare CBC 2004 şi se vrea a fi şi pe viitor  un punct de reper cultural în arealul vasluian.

Muzeele săteşti, spune Dan Ravaru, se remarcă mai întâi ca adevărate emanaţii ale dragostei de trecut în sensul perceperii sale ca un complex cultural care a călăuzit eforturile de cele mai multe ori dezinteresate ale unor localnici – cum am menţionat-o noi la locul potrivit în cartea pomenită pe inimoasa profesoară de istorie Gianina Chirilă, strângătoarea atâtor obiecte vechi – care au reuşit să concretizeze bunele lor intenţii. Pe aceştia, indiferent de timp şi loc îi reuneşte, ca un numitor comun, un efluviu sufletesc , izvorât din nobile stări de spirit identice.

Despre Daniela Adam, fiica adoptivă a Muntenilor de Sus, localitate situată la cam 8 kilometri depărtare de Vaslui, spune acelaşi împătimit şi competent etnograf şi harnic publicist, impresionată de caracterul tradiţional al acestei localităţi, beneficiară a unui remarcabil grad de civilizaţie şi de un nivel de trai superior, care şi-a păstrat integral datinile şi obiceiurile alături de tot ce ţine de arta populară şi etnografie, contactul cu elevii, legăturile de prietenie cu sătenii, au adâncit de-a lungul timpului admiraţia  ei pentru creaţia populară locală în multiplele sale forme de manifestare , fapt care s-a resimţit în profilul şi calitatea acţiunilor şcolare şi în extinderea acestora printr-o mai strânsă colaborare cu părinţii şi bunicii elevilor, aceştia reuşind să depisteze şi să ofere alte şi alte valoroase componente ale tradiţiilor locale. A urmat organizarea unor şezători la care s-au reunit copiii, părinţii, bunicii şi alţi bătrâni şi tineri din sat. Cu această ocazie s-au găsit şi colecţionat alte piese de costum popular, covoare, velinţe, prosoape ilustrative pentru arta populară şi întreg inventarul etnografic  pentru obţinerea ţesăturilor de interior ale muzeului, astfel s-a născut ideea muzeului întărită practic de publicarea cărţii “La vatra tradiţiilor”, de Daniela Adam, institutoare la Şcoala „Ioan Agarici” din Muntenii de Sus.

Însăşi localitatea, Muntenii de Sus, s-a dorit a fi  un exemplu concret de cunoaştere a creaţiei etno-folclorice locale, înscrisă în noul context foarte larg astăzi al unităţii româneşti prin cunoaşterea şi compararea cu unităţile similare din raioanele Hânceşti şi Leova cuprinse în parteneriat, explică autoarea cărţii “La vatra tradiţiilor”.

Clădirea în care se află muzeul în vatra veche a satului  este compusă din camera de locuit, tinda, camera de curat, prispa cu cerdac şi deregi de lemn şi un chiler. Casa este împrejmuită cu un gard împletit din nuiele. Casa construită din bârne a adăpostit de-a lungul timpului cele mai vechi tradiţii ale artei populare româneşti şi se doreşte ca şi muzeul nou înfiinţat să ofere şi vizitatorilor o viziune largă asupra felului cum era alcătuită o gospodărie ţărănească în care totul sau aproape totul făcea gospodarul, ca un meseriaş multi-calificat. A se vedea în acest sens şi informativul „Proiectul EUdream, meşteşugari, tradiţie, oameni”, din acelaşi capitol al publicaţiei.

Cum este organizat muzeul? Aproape la fel ca cele de la Năruja şi Şiviţa. În camera de locuit este amenajat patul cu capete, războiul de ţesut –necesar gospodinei de cum dădea frigul şi până în primăvară – , lada de zestre, masa rotundă cu scăunelele, soba cu vatră unde se pregăteau fierturile, culmea cu haine, pereţii fiind împodobiţi cu covoare, lăicere, carpete şi prosoape fel de fel.

În tindă îl întâmpină pe vizitator două manechine, un bărbat şi o femeie, costumate în portul lor popular, specific satului. Sunt păstrate până în zilele noastre de ani, şi ani, poate cam de pe timpul lui Ştefan cel Mare care la 1491 a hotărnicit moşia târgului Vaslui care se întindea până l marginea satului Grumăzeşti, cum se numea localitatea Muntenii de Sus atunci. Costumul popular bărbătesc este compus din bocanci care între timp au înlocuit opincile, iţari, cămaşă, curele bătute cu nasturi sau rozete,  flanelă de lână brumărie, brâu cu ciucuri,  iar pe cap căciulă de oaie brumărie sau neagră, împodobită cu flori, iar la picioare zurgălăi sau clopoţei care răsună când  omul execută bătăile dansului, „Rândurile” de Anul Nou, dansul tradiţional local, sau “Raţa de la Muntenii de Sus”, de exemplu. Costumului femeiesc nu-i lipsesc  barizul galben, fusta şi brâul cu ciucuri, mărgelele colorate, catrinţa cu motiv în trandafir, cămaşa cusută de mână, eventual baticul şi opincuţele.

Chilerul casei adăposteşte, etalează şi păstrează uneltele agricole trebuitoare în agricultura locală: carul pentru boi, butoaiele, zdrobitorul pentru struguri, sania mare de lemn, bancul pentru tâmplărie, covata pentru diferite întrebuinţări casnice, inclusiv la bucătărie la preparatul aluaturilor, lopeţi pentru pâine,  căuşele ,  cufărul, oale de lut pentru gătit sau păstratul laptelui, pregătitul borşului pentru mâncare, vase de lut, ulcioare, chiupuri,  putini, putinele, farfurii, străchini şi căni de lut, cofe şi cofiţe, măştile tradiţionale, unelte pentru realizarea în casă a obiectelor ţesute din in, cânepă sau lână – furci, vârtelniţe, răşchitoare, ragile, piepteni, fuse, suveici, mosoare, fofeze, letci, fiare de călcat.

Muzeul constituie o mândrie nu numai pentru cea care l-a organizat, ci şi pentru autorităţi, locuitorii comunei, dar şi o mare valoare educativă pentru şcolari, interesaţi de etnografie, mai ales după intrarea lui în circuitul turistic local,  naţional şi în conlucrare cu unităţi de acelaşi fel din Republica Moldova – deocamdată cu cele din raioanele Hânceşti şi Leova – , fără a exista deosebiri de substanţă dintre exponate.

Atelierul de dans popular pentru directorii de cămine culturale, case de cultură şi aşezăminte culturale, cursurile  de dansuri populare specifice judeţului Vaslui, organizate de Centrul judeţean pentru Conservarea şi Popularizarea Culturii Tradiţionale, cu coregrafi cu experienţă îndelungată în arta dansului, învăţându-i cu păstrarea nealterată a mişcărilor şi paşilor feriţi de stilizările care se resimt negativ uneori, reuşită popularizată şi în revista Est, îl vedem transpus şi în domeniul muzeisticii. Cum aici aflăm informaţii deosebit de interesante de la muzeele din Republica Moldova- mai mult decât soră – suntem convinşi – cunoscându-i impetuozitatea lui Dan Ravaru, că număr de număr revista de la Vaslui va fi şi rămâne o tribună de popularizare şi a altor unităţi muzeistice săteşti din judeţul Vaslui.

Lăudăm calitatea fotografiilor şi faptul că noua publicaţie în ultimul său capitol editorial oferă cu generozitate spaţiu umorului prin prezenţa  versului – epigramă şi poezie –  semnate de Val Andreescu, Ioan Todiraşcu, Ştefan Boboc-Pungeşteanu şi ceva proză-pamflet de Constantin Ţintea, chemându-ne zâmbetul şi voia bună, atât cât o mai avem, mulţumindu-le.

Ion N. Oprea

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 26 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5