ARMONIE

ARMONIE

Lia RUSE

Rămân în armonia plantelor
Cu aromă veşnic crudă
S-adun din mine duioşia,
De sferele albastre,
Să-mi şterg privirea udă.
Sunt nemişcate gândurile mele…
Clipa parc-a-nţepenit!
Aş vrea să se oprească vremea
-Acum-, pe nucul ruginit…
Ce moale lumină, pe palmele lui cade!
Dar sunete moi pică…se răvăşesc domol!?
Umbre prelungite dansează şi tremură pe poale!
Dar frunzele se culcă…nucul rămâne gol!?
Înaintează gândul uitat într-o-ntrebare
Şi-aprinde ruga-n clipa cu irizaţii line…
În urmă-şi creşte un cristal de sare,
Dorul –în ochii blânzi- alunecând spre tine.