Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Aş vrea… de Mihaela Răileanu

Dat pentru publicare , febr 2014, de către autor:
Raileanu,M [320x200]     Mihaela Raileanu,
studentă la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine,
Universitatea de Stat din Chișinău
Editor: Olivian Ivaniciuc, 19 febr.2014

Aş vrea…

Aş vrea să respir particule din tine până când vei deveni aerul vital al existenţei mele şi până când te voi simţi curgându-mi prin vene. Să te inspir fără a te mai expira până când vei deveni surplusul energizant al acţiunilor mele.

Aş vrea să te cânt cu arcuşul pe strunele subţiri ale unei vioare până când vei deveni destin şi te vei transforma în eternitate.

Aş vrea să te tac, pentru a-ţi putea spune toate cuvintele care vibrează în mine şi să te strig până când numele tău se va transforma în sens, în explicaţie şi în absolut.

Aş vrea să te simt colorându-mi umbra şi conturându-mi paşii pe care îi las pe nisipul rece de pe plaja alb-negru a dragostei noastre.

Aş vrea să te întâlnesc într-o zi în acelaşi troleu, care mă poartă cu aceeaşi viteză, pe acelaşi drum, spre aceeaşi destinaţie pentru a simţi cum îmi schimbi rutina în inedit şi cum inevitabilul se întâmplă.

Aş vrea să te pot cunoaşte, pierzându-mă încet în necunoscutul sufletului tău, până când vei rămâne gol în faţa mea – fără măşti şi fără costumele care te obligă să joci rolul tragic al actorului fără cabină în culisele teatrului.

Aş vrea să te scriu cu un creion pe paginile jurnalului de altădată, între copertele care au fost început şi sfârşit, pe ritmurile aceleiaşi piese care ne-a dat aripi pentru a ni le tăia.

Aş vrea să fii tu ploaia de vară prin care alerg pentru a-mi aminti cine sunt şi unde merg, pe care o las să mă atace fără a riposta şi să mă doară fără a mă plânge, pentru a mă curăţi…

Aş vrea să fii tu stânca de pe plajă, pe care obişnuiesc să uit de toate şi să mă uit; banca de la capătul aleii din parc, unde îmi trăiesc singurătatea; scrânciobul din mijlocul câmpului în care îmi simt libertatea…

Aş vrea să fii tu bagajul pe care mi-l fac de fiecare dată când vreau să plec… biletul pe care nu am curaj să îl cumpăr… trenul în care îmi este frică să mă urc…

Aş vrea să fii tu răspunsul la întrebarea „Cine sunt eu?” pentru a-mi opri goana nebună şi tristă după adevăr şi după regăsire.

Aş vrea să-mi fii tu lacrimă şi zâmbet, nebunie şi raţiune, greşeală şi realizare, abisul în care voi cădea pentru a mă pierde şi culmea pentru care mă voi ridica şi voi lupta.

Aş vrea să fii tu durerea care mă va distruge şi fericirea care mă va reconstrui mai puternică şi mai „EU”.

Aş vrea…

Aş vrea să ne rătăcim într-o zi în acelaşi parc, purtând în suflet aceeaşi suferinţă şi plângând cu aceleaşi lacrimi de dor. Să mergem în neştire până când ne vom întâlni sub lumina slabă a aceluiaşi felinar. Să mai avem nevoie de o singură privire pentru a înţelege…

Aş vrea să nu mai fim iluzie sau depărtare sau speranţă, ci destin, fericire şi întâmplare.

Aş vrea să ne salvăm. De banalitate. De uitare. De confuzie.

Aş vrea să-mi prinzi uşor mâna, pentru a ne pune lumea între palme şi pentru a o proteja cu dragostea noastră.

Aş vrea…

Aş vrea să fim doar noi doi şi ceaşca de cafea de pe masa rotundă din cafeneaua de la colţ. Doar noi doi şi o singură şoaptă, un singur ecou, un singur început…



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Ciobanu Zinaida spune:

    SUPERB!!!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania