Dat fiind că trăim într-o societate în care consumul pare să fi devenit principala tendință a naturii umane, parcă este din ce în ce mai greu sa găsim acele izvoare care să ne potolească setea de cunoaştere.
Cu toate acestea, încă există inițiative individuale lăudabile, discrete dar în egală măsură ferme, ale căror voci strigă pentru o alternativă educațională, menită să formeze noi conştiințe, transmițându-le curajul necesar de a-şi descoperi un anumit potențial valoric pe care nu-l cunosc.
Printre astfel de inițiative, se numără cea a Doamnei Profesor Raluca Văleanu, specialist în filologie şi coordonator al unui proiect inedit şi ingenios, Atelierul de Litere. Evident, acest proiect, foarte frumos structurat şi prelucrat ca urmare a măiestriei imaginare şi pedagogice a Doamnei Profesor Văleanu, atrage prin oferta largă şi variată de cursuri lingvistice pe care o propune dar şi prin accentul pe care îl pune pe implementarea unei autenticități a comunicării.
Îmi permit să fac această afirmație, întrucât, studiind cu atenție conținutul proiectului, am realizat faptul că orice demers educațional trebuie să aibă ca punct de plecare o construcție comunicațională reală care să-i inspire şi încurajeze pe ceilalți, oferindu-le posibilitatea de a se descoperi pe ei înşişi într-o nouă lumină, frumoasă şi surprinzătoare.
Cu alte cuvinte, prin Atelierul de Litere nu înțeleg doar o serie de cursuri de limbi străine sau alte discipline care să corespundă „sublimelor” standarde ale markenting-ului, ci în primul rând dorința sinceră de a oferi o petală de fericire intelectuală şi emoțională celor care doresc să-şi lase conştiințele pătrunse de o asemenea alternativă educațională.
Personal, o felicit sincer pe Doamna Profesor Raluca Văleanu pentru discreția curajului său de a oferi această hrană ideatică într-un context al stagnării intelectuale şi morale, dorindu-i totodată succes în toate demersurile sale şi fiind ferm convins că frumosul său proiect, Atelierul de Litere”, va pătrunde pe cele mai înalte culmi ale comunicării sociale.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania