Teodor EPURE

Ceasornicul casei alunecă-n nisipuri,
În curte peste tot mişună fluturi,
Furnicile duc-n gură saci cu ceară,
Să hrănească albinuţele de afară.

Timpul mă pândeşte cu ochi de sticlă
Şi-atât de-ncet pe drumuri alunecă,
Aerul este foarte indiferent,
Ca şi cum n-ar fi trecut prin el niciun curent.

Prin geam aud melancolic plopii glăsuind,
Aburii grei se plimbă printre ei blând,
Ploaia mi se agaţă-n gene dar nu clipesc,
Chipul tău înmiresmat mi-l amintesc.

Peste mine un alt văzduh coboară,
Sângele printre vene se strecoară,
Pe umerii solizi-mi lucesc luceferi blând,
Trăiesc o adâncă dragoste numai-n gând.

În privirea ta aş fi vrut să mă odihnesc,
În sufletul tău aş fi vrut să mă liniştesc,
Căci zâmbetul tău plin de bunătate
A deschis izvorul iubirii mai departe.