Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.12 (144), Decembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Avocatul botoșănean Ion I. Apăteanu și Amintirile sale (1887 – 1920)

Primit pentru publicare: 29 Dec. 2020
Autor: Prof. Dr. Dan PRODAN, redactor la Rev. Luceafărul     
Publicat: 30 Dec.  2020
© Dan Prodan, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Avocatul botoșănean Ion I. Apăteanu și Amintirile sale (1887 – 1920)

Un avocat botoșănean, Ion I. Apăteanu (n. 1884 – d. 1981), aproape centenar, a scris, la vârsta senioriatului, curajos, pagini memorialistice interesante, atractive, savuroase, uneori vesele, alteori triste, cu multiplu scop: să imortalizeze pe hârtie filmul vieții sale de tinerețe și a lumii în care a trăit, în ani fie patriarhali, monotoni și liniștiți, fie agitați, primejdioși, confuzi, letali. Să lase, conform principiului Historia – Magistra Vitae, o carte de Învățături de viață ale autorului / bunicului către urmașii săi Apăteni. Să ofere, pe baza unui alt principiu latin, Historia – Rerum Gestarum, informații, mai mult sau mai puțin cunoscute, despre acțiuni, evenimente, oameni, trăiri, idei, sentimente, concepții etc. din lumea în care a trăit și a profesat. În acest sens, I.I. Apăteanu a notat la 23 martie 1975: ”Am scris aceste amintiri târziu, la peste 85 de ani, în dorința exclusivă de a sta de vorbă postum, cu nepoții și strănepoții din familie. Pe parcurs însă, această dorință și-a extins obiectivul și asupra unor eventuali cititori străini de familie. Banalul, pitorescul și caracteristicul de pe aceste meleaguri botoșănene, cât și cel din țară, le-am expus cu preocuparea constantă de a nu mă depărta de realitățile timpului, nici de la adevărul istoric. Dacă în acesta din urmă, cititorii vor descoperi unele inadvertențe, îi rog să nu uite că vârsta înaintată estompează unele aduceri aminte. Se vor perinda prin fața cititorilor, personaje de toate gradele, de la cele mai eminente pe plan local sau național, până la acelea a căror comportare în viață, a fost criticabilă sau chiar ridicolă. Sper că această lectură va interesa pe cititorii de orice vârstă, prin aceea că vor găsi în ea un termen de comparație concret cu viața ce trăiesc astăzi în continuu progres social, economic, științific, tehnic și artistic”.

            Urmare a acestui crez, memorialistul a depus manuscrisul dactilografiat al Amintirilor sale, organizat în 5 dosare / părți, la Direcția Județeană Botoșani a Arhivelor Statului din România, în 1975, pentru informarea tuturor celor interesați. Amintirile sale au fost scrise sau rescrise și pentru a fi publicate. Faptul că personajul principal apare cu  nume – pseudonim (Petrică Movileanu), că analiza și judecata faptelor, evenimentelor, oamenilor, concepțiilor, ideilor, sentimentelor etc. sunt echilibrate, realiste, obiective, majoritatea nepărtinitoare, converg către concluzia exprimată anterior. Dar vremurile au fost neprielnice, prin 1975 – 1980, unei astfel de inițiative și oferte editoriale, benefice în sine, concretizarea realizându-se abia peste 4 decenii de la moartea autorului, într-un alt timp politic, cultural și editorial, cu alte concepții, idei și inițiative livrești, benefice comunității și memoriei colective locale, și nu numai. A fost astfel tipărită: Ion I. Apăteanu, Din cele mai vechi amintiri (1887 – 1920), Ediție postumă completată și îngrijită de Corneliu Filip, în memoria Autorului, Editura Agata, Botoșani, 2020, 317 p., cu Prefață – interviu I.I. Apăteanu – C. Filip, cu Introducere de I.I. Apăteanu, cu o Postfață – interviu de Dan Silviu Apăteanu, cu 10 fotografii din Albumul de familie Apăteanu.

Materialul memorialistic a fost grupat grupat de autor în 5 părți / dosare: I. Anii 1887 – 1904 (pp. 12 – 68), cu 33 de subcapitole; II. Anii 1905 – 1910 (pp. 69 – 145), cu 32 de subcapitole; III. Anii 1911 – 1914 (pp. 146 – 202), cu 21 de subcapitole; IV. Anii 1915 – 1916 (pp. 203 – 250), cu 11 de subcapitole; V. Anii 1916 – 1920 (pp. 251 – 308), cu 15 de subcapitole. Cu sprijinul direct al nepotului memorialistului, Dan Silviu Apăteanu, editorii Corneliu Filip și Ion Istrate, director al Editurii Agata și al revistei Luceafărul din Botoșani, arhicunoscut în orizontul editorial botoșănean, și nu numai, au atașat în Anexă 10 fotografii din Arhiva fotografică a familiei, cu diferiți membri, începând cu bunicul memorialist și terminând cu nepotul amintit anterior: 3 generații!

Fiu de intelectuali, tatăl: magistrat iar mama institutoare la școală de fete, licențiat în Drept, dezvoltând un anumit talent literar, cu exprimări personale, nord – moldovenești, Ion I. Apăteanu și-a desenat în cuvinte copilăria, adolescența și studenția, școlaritatea la instituția gimnazială de cartier, la Liceul ”A.T. Laurian” din Botoșani, apoi facultatea departe în sudul țării, la București, unde avea, de altfel, rude, unele dintre ele cu funcții înalte în instituții centrale sau în armată, precum generalul Constantin Hârjeu, ajuns ministru, unchi matern. Licențiat în Drept în 1910, a devenit tânăr avocat și notar în Botoșani, orașul natal, începând o carieră promițătoare în domeniu, amestecată cu o activitate politică și cu ocuparea unor funcții locale și centrale administrative – politice, încheiată într-un alt timp politic, de culoare roșie, peste trei decenii.

Ofițer de rezervă, a participat cu Regimentul nr. 8 Vânători Botoșani la al II-lea Război Balcanic în sudul Dunării, în nordul Bulgariei, unde s-a îmbolnăvit de holeră și de care s-a vindecat, cu noroc. Revenit în România, și-a povestit experiența militară sud-dunăreană, bulgară, în paginile ziarului Universul, în 8 numere consecutive, căpătând o anumită celebritate locală. Între 1916 – 1918 a fost mobilizat ca ofițer al Regimentului nr. 77 Infanterie Botoșani, cu care a luptat împotriva germanilor la Oituz și la Mărășești – Nămoloasa, fiind avansat căpitan. Demobilizat după pacea dezastruoasă de la Buftea – București (martie – aprilie 1918), a revenit la Botoșani, unde a fost numit ajutor de primar (vice-primar) al orașului, ulterior avocatul statului în Botoșani, funcție pentru care era mai potrivit și mai bine pregătit profesional. După Marea Unire din martie – 1 decembrie 1918 și formarea României Întregite, avocatul Ion I. Apăteanu a hotărât să-și încerce în 1919 norocul profesional la Cernăuți, capitala Bucovinei recent unite cu Regatul României. Dar jurist vertical, cu coloană vertebrală profesională, Apăteanu a refuzat compromisul dubios și implicarea în mașinațiuni avocățești semi-legale, s-a înapoiat la Botoșani și și-a consolidat cariera de avocat și notar profesionist și onest, formându-și o clientelă numeroasă și constantă (1919 – 1920).

Stabilizat profesional și material, auto-recuperat psihic după moartea primei soții (Ileana) și a primului copil (fiica Ioana), consolidat sentimental, I.I. Apăteanu și-a refăcut viața de familie și s-a recăsătorit, la 30 mai 1920, cu d-ra Maria Cristina Mesrobeanu, cu care a avut o căsnicie reușită, îndelungată. Astfel, într-o notă optimistă, încurajatoare, constructivă, s-au încheiat consemnările memorialistice ale lui I.I. Apăteanu. Afirmația ritoasă: ”Sfârșitul memoriilor mele!” generează întrebări. În primul rând, de ce această precizare tranșantă, aproape ultimativă? Când și-a scris avocatul Apăteanu memoriile? Coroborarea informațiilor din volumul de Amintiri conduce la răspunsul: în perioada 1969 – 1975, după criza de comă hepatică, potențial letală, și depunerea manuscrisului dactilografiat la DJ BT a ANR, când autorul pensionar avea deja între 85 – 91 de ani! Cred că vârsta octogenară, aproape nonagenară, și provocările ei specifice, continui, l-au convins, chiar obligat pe autor să oprească elaborarea memoriilor în anul 1920, după relatarea, aproape telegrafică, a celei de-a doua căsătorii, care i-a relansat și redimensionat viața personală și cariera profesională.

A avut I.I. Apăteanu intenția de a-și scrie memoriile și pentru perioada interbelică, 1920 – 1938, când a desfășurat activitate politică țărănistră și a fost și parlamentar? Deși avea încă mintea sănătoasă și activă și spiritul viu și treaz, starea de sănătate nu i-ar fi permis materializarea acestui proiect. Cred că un răspuns în sensul amintit anterior este și predarea manuscrisului dactilografiat la DJ BT a ANR în 1975.

Mi-am permis să conturez traseul vieții și activității avocatului I.I. Apăteanu, în prima treime a vieții, doar pentru a-l face curios pe cititor, oricare ar fi el. Ulterior, textul cărții trebuie să facă restul: să evoce cititorului mesajele directe și subliminale transmise de autor; căci în evocarea unei vieți, sau a unei părți ale ei, semnalele au fost multiple și diverse! Binomul I.I. Apăteanu – Amintirile sale poate fi interpretat și în următoarea cheie: avocatul de provincie, cu abilități și preocupări peste media masei anonime de licențiați pledanți, martor al curgerii timpului său și al evoluției localității natale, și-a scris memoriile la vremea senectuții, cu varii motive și obiective, pentru a împărtăși propriile-i experiențe și altora, dintr-un altruism de familie – comunitar, care are legătură și cu fixarea istoriei unei așezări, chiar pentru perioada vieții unei persoane, în acest caz cu noroc nonagenară, în trecutul și în mentalul unei comunități locale. Multe sunt de discutat, și un dialog, un schimb de idei, opinii, experiențe personale benefice poate continua după citirea cărții de Amintiri de cât mai mulți botoșăneni, și nu numai, de la adolescenți la seniori.

Cartea, în format mare, câteodată incomod de utilizat, ar fi trebuit completată cu un set de fotografii de epocă despre străzi, ulițe, clădiri, personaje, activități punctuale etc. etc., care există în colecții și sunt accesibile cercetătorilor, cu un index antroponimic, toponimic, hidronimic, oronimic etc., care să faciliteze orientarea rapidă în cuprinsul volumului, cu un arbore genealogic al familiei Apăteanu, pentru 5 generații. I.I. Apăteanu și frații / surorile sale formând generația de mijloc, un grupaj de informații despre viața și activitatea autorului în perioada 1920 – 1981, în 6 decenii, într-o (altă!) viață de om, așa cum a fost (expresia, deja celebră, cu Drept de Cetate, a lui N. Iorga!). Abia atunci I.I. Apăteanu, cu viața de familie / comunitară, activitățile profesionale și memoriile sale, chiar parțiale, ar fi fost recuperat pentru societatea civilă. O eventuală ediție a II-a a Amintirilor lui I.I. Apăteanu va trebui să cuprindă și aceste materiale – propuneri de completare.

O istorie a localității Botoșani la sfârșitul modernității și la începutul contemporaneității nu poate face abstracție, la categoria: izvoare istorice memorialistice, de cartea și amintirile avocatului nonagenar Ion I. Apăteanu. Felicitări tuturor persoanelor care, investind timp, muncă, bani, răbdare, curiozitate, respect, dragoste față de trecutul urbei Botoșani și față de locuitorii ei reprezentativi, au făcut posibilă apariția acestei interesante cărți de memorii.