Baladă de iubire
Autor: George Ciprian BalanIstoria culturii
- Într-o verde poieniță, lâng-o margine de codru,
- Unde dând de o căsuță de mesteceni adumbrită
- Locuiau de multă vreme îngrijind de ale vieții
- Două suflete trecute cu copila lor iubită.
- .
- Și frumoasă era fata, iar bătrânii-aveau o grijă,
- Căci i se-mplini sorocul de a fi de-acum nubilă,
- Tare vrând ca să o vadă și pe ea cât sunt în viață
- La o casă așezată pe a lor scumpă copilă.
- .
- Și-ntr-o zi pe lângă casă, cu argații și ogarii,
- Un boier în mare larmă se afla la vânătoare
- Ș-o zări pe-această fată la fântâna din ogradă
- Împreună cu fecioru-i de aceeași vârstă-n floare.
- .
- Și trecând prin poieniță în a lor goană nebună,
- Fetei sincere cu dânsa nici prin gând n-avu să-i treacă,
- Când ea se pierdu o clipă, speriată-n al ei suflet,
- Că feciorului în minte fata-i va rămâne dragă.
- .
- Ci de altfel chiar nici fetei nu i-a displăcut feciorul,
- Dară cine-avu a crede ș-a-ndrăzni că-i cu putință
- Un fecior de ‘naltă stirpe să se potrivească astfel
- Cu-o acea considerată o nevrednică ființă.
- .
- Zile multe nu trecură și-ntr-o zi pe la căsuță
- Un flăcău strigând la poartă, răsărit în simple straie
- Ca să nu stârnească temeri căci era însuși feciorul,
- Întrebă bătrânii casei de copila lor bălaie.
- .
- Doar atât știa de dânsa, căci pe nume ca s-o știe
- Nu avu onoarea dată, însă stăruind la dânșii
- Reuși să afle-n fine cum ei o strigau pe fată.
- Iar mirarea nu-i fu mică când smerită-ndreptul ușii
- .
- Fata se ivi din casă și-ntrebându-l ce dorește
- Nu avu decât să-i zică că ar vrea să o cunoască.
- Ci când mai aproape fata se apropie de dânsul
- Vrând s-arate omenie începu să-l bănuiască.
- .
- Însă fata, și deșteaptă, și-a dat seama cine este
- Și la rându-i întrebându-l îi ceru să se prezinte,
- Chiar și cum se-ntâmplă tocmai că de ea se îngrijește
- A-ncerca să o cunoască și ce altele pretinde.
- .
- Tânărul de-ndată-și spuse numele cu drag: ,, — Mateiu !
- Ș-auzind că în poiană stă o fată cu părinții-i
- Am venit după rumoarea cum că dânsa e frumoasă
- Vrând a o cunoaște dară în virtutea rugăminții
- .
- Dac-ar fi întru putință să cobori în sat cu mine
- Să horim la sărbătoarea satului ce va să vină
- În curând — peste trei zile — petrecând-o cum se știe,
- De din ziuă până-n ziuă la a zorilor lumină !”
- .
- Fetei îi veni să râdă de ce îi spuse feciorul
- Și se abținu o clipă pe motiv să nu-l jignească,
- Însă înșiși ce dorește când părinții-l auziră
- Îi cerură doar o ziuă fata să o păsuiască.
- .
- Ș-auzind fecioru-aceste, bătrâneilor și fetei
- Le răspunse c-o să vină, mulțumind cu politețe,
- Astfel, ziua următoare ca să afle de o lasă
- Să petreacă sărbătoarea și-și luă temporar binețe.
- .
- După ce plecă băiatul și de-acum știindu-l cine-i
- Fata nu dezvălui nimica, însă ea ce o să facă ? —
- Se gândea puțin într-însa… și la sfatul mamei sale
- De aceasta-ncurajată fata se decise iacă.
- .
- ,, — Mă voi duce mamă dragă, după cum tu însăți stărui !”
- Căci bătrânei de pe lume să nu plece i-era teamă
- Și pe fată să n-apuce să o vadă măritată —
- Ăsta-i era oful dânsei și durerea ei de mamă.
- .
- Și de altfel chiar și tatăl era-ngrijorat de-acestea
- Cuvântându-i: ,, — Fata tatii ! Noi bătrâni suntem de-acuma !
- Ăst fecior îl văd cu ochii-mi, precum el se-nfățișase,
- Cu-o anume socoteală respectând cu drag cutuma.
- .
- Iar de-i vrea să mergi cu dânsul poate te-ar vrea și de soață !
- Cine știe poate Domnul și de tine se îndură !”
- Ș-astfel trecu ș-acea ziuă iar băiatul se întoarse
- Ca să afle ce bătrânii și cu fata hotărâră.
- .
- Ci băiatul la auzul celor spuse cum că fata
- Se lăsă încredințată, le răspunse cu ardoare
- Bucurându-se în dânsul: ,, — Muică, taică ! Dragi îmi sunteți !
- Mulțumescu-vă, eu fata voi griji-o ca pe-o floare !
- .
- Deci rămâne ca pe fată răspoimâine dimineață
- A veni s-o iau cu mine a petrece sărbătoarea
- Ce va ține-o zi ș-o noapte, iar în zorii dimineții
- Vom porni spre-această casă ce și-a dovedit onoarea
- .
- Și a voastră bunătate a-mi încredința pe fată !”
- Și luându-și ziua bună înspre sat urmă cărarea
- Mulțumit că bătrâneii și cu fata hotărâră
- Ce nădăjdui într-însul și de cum luă curs urmarea.
- .
- Însă fata pe băiatul fecioraș de boier mare
- Ce-l știa pe el că este, așteptă nerăbdătoare
- Ziua-n care-a vea să vină să o ia cum promisese
- Bănuind în sinea dânsei de cuvânt o încălcare.
- .
- Dar nu se-ntâmplă aceasta ci feciorul chiar venise
- Într-un port de sărbătoare dând binețe tuturora.
- Și încredințând părinții-i că îi va purta de grijă,
- Cum au hotărât plecară jos în sat să joace hora.
- .
- Cum decurse sărbătoarea și cum dânșii se distrară
- Nu vă pot reda în versuri, dar vă pot descrie starea
- Fericirii ăstor tineri ca fiind dintr-o poveste
- Încheindu-se în hohot nelipsind nici sărutarea.
- .
- Și de cum dădură zorii, îmbătați de-a serii jocuri
- Și voioși în al lor spirit, tinerii se hotărâră
- Să pornească înspre casa de mesteceni prejmuită
- La părinții fetei care o-așteptau în bătătură.
- .
- Însă drumul către casă ce-l aveau parcurge dânșii
- Se făcu cam lung când fata amintindu-și dintr-odată —
- Căci cu jocul ea uitase de părinții-i și de rangul
- Ce-l avea în sat feciorul — începu cu gura lată
- .
- A îi cere socoteală pentru că a înșelat-o
- Dându-se de fapt un tânăr oarecare — nu feciorul
- De boier pe care-l știe când trecu la vânătoare
- Prin poiana casei sale de o-nvălui fiorul.
- .
- La părinți ce-o să le spună și povestea cât va ține ?
- Că i-i milă de sărmanii ce-au crescut-o cu-a lor trudă !
- Și în hohote de plânset fata începu să fugă,
- Iar feciorul o ajunse sărutându-i fața udă.
- .
- ,,— Nu-i nimic ! Te duc acasă ș-om vedea noi ce vom face !
- Eu pe tine, Augustina ! Te iubesc și le vom spune
- Adevărul la momentul socotit însumi de mine !
- Grijă n-ai, ci te abține din a plânge ! Nu te-opune !”
- .
- Și băiatul având grijă îi mărturisi gândirea.
- C-o surpiză îi va scoate din buclucul ce intrară.
- Însă ține și de dânsa și nu trebuie să spună
- La părinți ce-avea să facă — și că e treabă ușoară.
- .
- Astfel fata-ncrezătoare se supuse învoirii
- Și știind ce-are să facă i se alină durerea
- Și-mpreună cu băiatul nu avu decât s-ajungă
- Neîntârziați în locul hărăzit cu-ntrevederea
- .
- Din momentul când aceștia cunoscură-se cu voia
- Domnului Atotputernic căruia îi datorează
- De acum toată cinstirea, căci se face întâmplarea
- Că-ntr-o zi de dimineață sub a Sa divină rază
- .
- Iaca un boier și-anunță din trăsura boierească
- Pe fecioru-i ce dorește a peți frumoasa fată
- Ce i-ar fi chiar potrivită feciorașului de soață
- După cum susține dânsul și c-ar vrea s-o vadă-ndată.
- .
- Și văzându-se la poartă cu trăsura boierească
- Bătrâneii nu avură decât să le iasă-n cale
- Și văzându-l pe feciorul ce din sat credeau că este
- Îmbrăcat în straie scumpe s-adresară dumisale:
- .
- ,, — Dumneata !? Ce se întâmplă ? Vrei să o pețești pe fată ?
- Noi credeam… !”, însă feciorul: ,, — Da ! Și de nu vă opuneți
- Aș dori să iasă fata !”…care aștepta din casă
- De părinți a fi chemată și chemată zise: ,, — Spuneți !”
- .
- Bătrâneii-n buimăcire și mirați o întrebară:
- ,, — Tu știai de toate-aceste?” ,, — Nicidecum, mamă și tată !
- Și pe mine mă surprinde!”, însă fata în prezența
- Bătrâneilor de-acuma juca rolul de curată.
- .
- Și intervenind boierul, spuse-o dată-n voce tare:
- ,, — Ei ! Ce spuneți ? Vreți pe fată să o dați din mâna voastră
- Cu fecioru-mi se mărite? Ori respingeți ce pretindem ?
- Căci de-ți vrea purta-vom grijă și de rostul dumneavoastră !”
- .
- Bătrâneii se simțiră și răspunseră cu grijă:
- ,, — Boier mare ! Noi nu suntem dintr-aceia să râvnească
- La averea dumitale, ci doar fata de decide
- O vom da cu bucurie cu feciorul să nuntească !
- .
- Iar de n-o fi supărare un răgaz de-i cu putință
- Noi vă cerem pentru fată ca să știm ce va alege,
- Că aceasta-i o uimire, și de unde-a ști n-avurăm
- Că băiatul e fecioru-ți, de domnia-ți înțelege !”
- .
- ,, — Bine ! răspunzând boierul, fie după cum se cere !
- Reveni-vom în trei zile, iar de va decide fata
- Ce s-aleagă, noi primi-vom cu respect a dânsei vorbă !”
- Și plecară pețitorii după ce sfatul fu gata.
- . *
- Iar de-atunci povestea umblă c-a lor fată acceptase —
- Augustina și Mateiu luându-se de soț și soață
- Făcând nuntă boierească cum nu s-a văzut vreodată
- Pe meleagul de acolo în familia măreață.
- .
- Iar bătrânii nici visară să se vadă cu-a lor fată
- Trăind restul lor de viață la o curte boierească
- Nici până nu își văzură nici nepoții dați de Domnul
- Ce avură le fi dragă până să se săvârșescă.
- .
- . — Sfârșit —
George Ciprian Bălan
Rubrica: Istoria culturiiAutor: George Ciprian Balan
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail

