Baladă de iubire

• Într-o verde poieniță, lâng-o margine de codru, 
• Unde dând de o căsuță de mesteceni adumbrită 
• Locuiau de multă vreme îngrijind de ale vieții 
• Două suflete trecute cu copila lor iubită.
• .
• Și frumoasă era fata, iar bătrânii-aveau o grijă,
• Căci i se-mplini sorocul de a fi de-acum nubilă,
• Tare vrând ca să o vadă și pe ea cât sunt în viață
• La o casă așezată pe a lor scumpă copilă.
• .
• Și-ntr-o zi pe lângă casă, cu argații și ogarii, 
• Un boier în mare larmă se afla la vânătoare
• Ș-o zări pe-această fată la fântâna din ogradă
• Împreună cu fecioru-i de aceeași vârstă-n floare.
• .
• Și trecând prin poieniță în a lor goană nebună,
• Fetei sincere cu dânsa nici prin gând n-avu să-i treacă,
• Când ea se pierdu o clipă, speriată-n al ei suflet,
• Că feciorului în minte fata-i va rămâne dragă.
• .
• Ci de altfel chiar nici fetei nu i-a displăcut feciorul,
• Dară cine-avu a crede ș-a-ndrăzni că-i cu putință
• Un fecior de ‘naltă stirpe să se potrivească astfel
• Cu-o acea considerată o nevrednică ființă.
• .
• Zile multe nu trecură și-ntr-o zi pe la căsuță
• Un flăcău strigând la poartă, răsărit în simple straie
• Ca să nu stârnească temeri căci era însuși feciorul,
• Întrebă bătrânii casei de copila lor bălaie.
• .
• Doar atât știa de dânsa, căci pe nume ca s-o știe
• Nu avu onoarea dată, însă stăruind la dânșii
• Reuși să afle-n fine cum ei o strigau pe fată.
• Iar mirarea nu-i fu mică când smerită-ndreptul ușii
• .
• Fata se ivi din casă și-ntrebându-l ce dorește
• Nu avu decât să-i zică că ar vrea să o cunoască.
• Ci când mai aproape fata se apropie de dânsul
• Vrând s-arate omenie începu să-l bănuiască.
• .
• Însă fata, și deșteaptă, și-a dat seama cine este
• Și la rându-i întrebându-l îi ceru să se prezinte,
• Chiar și cum se-ntâmplă tocmai că de ea se îngrijește
• A-ncerca să o cunoască și ce altele pretinde.
• .
• Tânărul de-ndată-și spuse numele cu drag: ,, — Mateiu !
• Ș-auzind că în poiană stă o fată cu părinții-i
• Am venit după rumoarea cum că dânsa e frumoasă
• Vrând a o cunoaște dară în virtutea rugăminții
• .
• Dac-ar fi întru putință să cobori în sat cu mine
• Să horim la sărbătoarea satului ce va să vină
• În curând — peste trei zile — petrecând-o cum se știe,
• De din ziuă până-n ziuă la a zorilor lumină !”
• .
• Fetei îi veni să râdă de ce îi spuse feciorul
• Și se abținu o clipă pe motiv să nu-l jignească,
• Însă înșiși ce dorește când părinții-l auziră 
• Îi cerură doar o ziuă fata să o păsuiască.
• .
• Ș-auzind fecioru-aceste, bătrâneilor și fetei
• Le răspunse c-o să vină, mulțumind cu politețe,
• Astfel, ziua următoare ca să afle de o lasă
• Să petreacă sărbătoarea și-și luă temporar binețe.
• .
• După ce plecă băiatul și de-acum știindu-l cine-i
• Fata nu dezvălui nimica, însă ea ce o să facă ? —
• Se gândea puțin într-însa… și la sfatul mamei sale
• De aceasta-ncurajată fata se decise iacă.
• .
• ,, — Mă voi duce mamă dragă, după cum tu însăți stărui !”
• Căci bătrânei de pe lume să nu plece i-era teamă 
• Și pe fată să n-apuce să o vadă măritată —
• Ăsta-i era oful dânsei și durerea ei de mamă.
• .
• Și de altfel chiar și tatăl era-ngrijorat de-acestea
• Cuvântându-i: ,, — Fata tatii ! Noi bătrâni suntem de-acuma !
• Ăst fecior îl văd cu ochii-mi, precum el se-nfățișase,
• Cu-o anume socoteală respectând cu drag cutuma.
• .
• Iar de-i vrea să mergi cu dânsul poate te-ar vrea și de soață !
• Cine știe poate Domnul și de tine se îndură !”
• Ș-astfel trecu ș-acea ziuă iar băiatul se întoarse
• Ca să afle ce bătrânii și cu fata hotărâră.
• .
• Ci băiatul la auzul celor spuse cum că fata
• Se lăsă încredințată, le răspunse cu ardoare
• Bucurându-se în dânsul: ,, — Muică, taică ! Dragi îmi sunteți !
• Mulțumescu-vă, eu fata voi griji-o ca pe-o floare !
• .
• Deci rămâne ca pe fată răspoimâine dimineață 
• A veni s-o iau cu mine a petrece sărbătoarea 
• Ce va ține-o zi ș-o noapte, iar în zorii dimineții
• Vom porni spre-această casă ce și-a dovedit onoarea
• .
• Și a voastră bunătate a-mi încredința pe fată !”
• Și luându-și ziua bună înspre sat urmă cărarea
• Mulțumit că bătrâneii și cu fata hotărâră
• Ce nădăjdui într-însul și de cum luă curs urmarea.
• .
• Însă fata pe băiatul fecioraș de boier mare 
• Ce-l știa pe el că este, așteptă nerăbdătoare
• Ziua-n care-a vea să vină să o ia cum promisese
• Bănuind în sinea dânsei de cuvânt o încălcare.
• .
• Dar nu se-ntâmplă aceasta ci feciorul chiar venise
• Într-un port de sărbătoare dând binețe tuturora.
• Și încredințând părinții-i că îi va purta de grijă,
• Cum au hotărât plecară jos în sat să joace hora.
• .
• Cum decurse sărbătoarea și cum dânșii se distrară 
• Nu vă pot reda în versuri, dar vă pot descrie starea
• Fericirii ăstor tineri ca fiind dintr-o poveste
• Încheindu-se în hohot nelipsind nici sărutarea.
• .
• Și de cum dădură zorii, îmbătați de-a serii jocuri
• Și voioși în al lor spirit, tinerii se hotărâră
• Să pornească înspre casa de mesteceni prejmuită
• La părinții fetei care o-așteptau în bătătură.
• .
• Însă drumul către casă ce-l aveau parcurge dânșii
• Se făcu cam lung când fata amintindu-și dintr-odată — 
• Căci cu jocul ea uitase de părinții-i și de rangul
• Ce-l avea în sat feciorul — începu cu gura lată
• .
• A îi cere socoteală pentru că a înșelat-o
• Dându-se de fapt un tânăr oarecare — nu feciorul
• De boier pe care-l știe când trecu la vânătoare
• Prin poiana casei sale de o-nvălui fiorul.
• .
• La părinți ce-o să le spună și povestea cât va ține ?
• Că i-i milă de sărmanii ce-au crescut-o cu-a lor trudă !
• Și în hohote de plânset fata începu să fugă,
• Iar feciorul o ajunse sărutându-i fața udă.
• .
• ,,— Nu-i nimic ! Te duc acasă ș-om vedea noi ce vom face !
• Eu pe tine, Augustina ! Te iubesc și le vom spune
• Adevărul la momentul socotit însumi de mine !
• Grijă n-ai, ci te abține din a plânge ! Nu te-opune !”
• .
• Și băiatul având grijă îi mărturisi gândirea.
• C-o surpiză îi va scoate din buclucul ce intrară.
• Însă ține și de dânsa și nu trebuie să spună 
• La părinți ce-avea să facă — și că e treabă ușoară.
• .
• Astfel fata-ncrezătoare se supuse învoirii
• Și știind ce-are să facă i se alină durerea
• Și-mpreună cu băiatul nu avu decât s-ajungă
• Neîntârziați în locul hărăzit cu-ntrevederea
• .
• Din momentul când aceștia cunoscură-se cu voia
• Domnului Atotputernic căruia îi datorează
• De acum toată cinstirea, căci se face întâmplarea
• Că-ntr-o zi de dimineață sub a Sa divină rază
• .
• Iaca un boier și-anunță din trăsura boierească
• Pe fecioru-i ce dorește a peți frumoasa fată 
• Ce i-ar fi chiar potrivită feciorașului de soață
• După cum susține dânsul și c-ar vrea s-o vadă-ndată.
• .
• Și văzându-se la poartă cu trăsura boierească
• Bătrâneii nu avură decât să le iasă-n cale
• Și văzându-l pe feciorul ce din sat credeau că este
• Îmbrăcat în straie scumpe s-adresară dumisale:
• .
• ,, — Dumneata !? Ce se întâmplă ? Vrei să o pețești pe fată ?
• Noi credeam… !”, însă feciorul: ,, — Da ! Și de nu vă opuneți
• Aș dori să iasă fata !”…care aștepta din casă
• De părinți a fi chemată și chemată zise: ,, — Spuneți !”
• .
• Bătrâneii-n buimăcire și mirați o întrebară:
• ,, — Tu știai de toate-aceste?” ,, — Nicidecum, mamă și tată !
• Și pe mine mă surprinde!”, însă fata în prezența
• Bătrâneilor de-acuma juca rolul de curată.
• .
• Și intervenind boierul, spuse-o dată-n voce tare:
• ,, — Ei ! Ce spuneți ? Vreți pe fată să o dați din mâna voastră
• Cu fecioru-mi se mărite? Ori respingeți ce pretindem ?
• Căci de-ți vrea purta-vom grijă și de rostul dumneavoastră !”
• .
• Bătrâneii se simțiră și răspunseră cu grijă:
• ,, — Boier mare ! Noi nu suntem dintr-aceia să râvnească
• La averea dumitale, ci doar fata de decide
• O vom da cu bucurie cu feciorul să nuntească !
• .
• Iar de n-o fi supărare un răgaz de-i cu putință
• Noi vă cerem pentru fată ca să știm ce va alege,
• Că aceasta-i o uimire, și de unde-a ști n-avurăm
• Că băiatul e fecioru-ți, de domnia-ți înțelege !”
• .
• ,, — Bine ! răspunzând boierul, fie după cum se cere !
• Reveni-vom în trei zile, iar de va decide fata
• Ce s-aleagă, noi primi-vom cu respect a dânsei vorbă !”
• Și plecară pețitorii după ce sfatul fu gata.
• .                                     *
• Iar de-atunci povestea umblă c-a lor fată acceptase — 
• Augustina și Mateiu luându-se de soț și soață
• Făcând nuntă boierească cum nu s-a văzut vreodată
• Pe meleagul de acolo în familia măreață.
• .
• Iar bătrânii nici visară să se vadă cu-a lor fată
• Trăind restul lor de viață la o curte boierească 
• Nici până nu își văzură nici nepoții dați de Domnul
• Ce avură le fi dragă până să se săvârșescă.
• .
• .                              — Sfârșit — 

                                                 George Ciprian Bălan