Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 6 (126), Iun. 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Barocul sătesc în volumul de nuvele “Blestemele iubirii “ de Toader T. Ungureanu

Primit pentru publicare: 03 Iun. 2019
Autor: Al. Florin ȚENE, Președintele National al Ligii Scriitorilor Români,Membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință
Publicat: 03 Iun. 2019
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Despre scriitorul Toader T. Ungureanu, membru al Ligii Scriitorilor din România, am mai scris, inclusiv despre poeziile sale publicate în volumul “Mi-e dor “, apărut la editura Dokia, 2001.Însă, mi-a atras atenția proza sa, despre care spuneam că este continuatoarea  nuvelisticii și a romanelor lui Liviu Rebreanu. Am publicat în diferite reviste literare cronici despre trilogia “Rătăcitoriul “, care ne-a convins că autorul de care vorbim este un scriitor viguros, având o mare artă de a învia amintiri sau visuri ce le îndreaptă către un sens, care nu e niciodată același pe măsura complexității nesfârșite a vieții și a oamenilor mai ales din mediu sătesc.E la el o adevărată obsesie a totalității românești. Romanele și nuvelele sale sunt adevărate tablouri al unei trude, așezată în dorința de a exprima oamenii din mediul rural cu complicațiile lor, părțile nevăzute ale istoriei, mentalitățile și tradițiile acestora. De la iluzie, poezia mediului la luciditate, de la stabilitate le cele mai complicate stări de conștiință-acesta e drumul lui Toader T. Ungureanu urmând mersul unor vremi ale căror cărări sporesc indefinibil, făcând omul și mai complicat.

Pentru a justifica titlul acestei cronici, voi spune  câteva cuvinte despre baroc. Literatura barocă reprezintă un stil literar european, care s-a dezvoltat în secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Ea este caracterizată printr-o ornamentație stilistică bogată, prin jocuri de cuvinte, prin căutarea emoției și a plăcerii estetice. Spre deosebire de literatura renascentistă, literatura barocă pune accentul pe dezamăgire și pesimism. Printre tematicile frecvente ale acestei literaturi sunt viața ca o luptă, ca un vis sau ca o minciună și caracterul efemer al acțiunilor omenești, prezentate într-un stil somptuos și încărcat. Literatura barocă folosește în mod disproporționat adjectivele, hiperbolele, elipsele, metaforele, perifrazele, antitezele și aluziile mitologice.

Autor a 29  volume de poezie, proză și monografie, Toader T Ungureanu, urmare a operei sale și a dragostei de literatură, face parte din multe cenacluri, recompensat cu diplome și Medalia jubiliară 2016, iar trei volume ale sale au fost premiate de diferite organizații de cultură..

Volumul „Blestemele iubirii„ apărut anul acesta la Editura Napoca Star, se deschide cu un “Cuvânt al autorului” în care își caracterizează personajele ca având un comportament ce depășește limita unei morale creștine și sociale. Amplu studiu introductiv semnat de Jenica Romanică și  prezentarea criticului literar Lazarius Panac sub titlul “Moralitate, credință, caracter “ întregesc aprecierea favorabilă despre acest volum ce cuprinde opt povestiri, și care se încheie cu „Date despre autor „.

Pentru a înțelege mai bine ideile transmise de povestirile publicate în acest volum, să începem să descifrăm sensul transmis de titlul cărții: :”Blestemul iubirii “.Blestemul mai  este  numit imprecație, maledicție, afurisenie sau anatemă. Acesta este o invocare a unei nenorociri sau a unui ghinion asupra unei alte entități: una sau mai multe persoane, un loc sau un obiect. În particular, „blestemul” se poate referi la o astfel de dorință prin invocarea unor puteri supranaturale sau spirituale, cum ar fi Dumnezeu sau zeii, un spirit sau o forță naturală, sau ca un fel de magie sau vrăjitorie. În multe sisteme religioase blestemul, sau ritualul însoțitor, este considerat a avea un efect asupra celui împotriva căruia este plasat. Inversarea sau înlăturarea unui blestem este numită uneori „rupere” și necesită adesea ritualuri elaborate sau rugăciuni.

Acum să vedem ce înseamnă iubire: ”Să dărui totul, să sacrifici totul fără speranță de răsplată; asta inseamna iubire”, spunea Albert Camus. Iar iubirea în viziunea lui Einstein:” Este o forță extrem de puternică pentru care, cel puțin până în prezent, știința nu a găsit o explicație formală. Este forța care include și guverneaza totul, este chiar în spatele oricărui fenomen care are loc în univers și încă nu a fost identificată de noi. Această forță universală este IUBIREA”.

Deci, titlu spune totul, povestirile evocă unele nenorociri prin blestem contrazicând sentimentul universal al sacrificiului fără speranță, care este iubirea. Pornind de aici plonjăm în subiectele narațiunilor din această carte.

În ansamblu povestirile:“Blestemele iubirii”, ”Iartă-mă” ,”La săniuș”,” Moșul”,”Garsoniera”,”Trei bărci”,”Gemenele” și “Poveste în miez de vară”, sunt adevărate fresce ce glisează spre un fabulos poetic, cu originea într-o impenetrabilă arhaitate, într-un soi de continent realo- imaginar, un tărâm al satului bucovinean.

Povestirea “Blestemul iubirii “evocă o dramă a unei răzbunări, din cauza geloziei, într-un sat izolat de dincolo de neguri, protagoniști fiind tineri profesori. Personajele principale  Maricica, Mirela, Doru, Petrișor intră într-un conflict de gelozie care duce la bătrâneasca și înțeleapta zicală: “cine sapă groapa altuia poate cădea în ea. “

Dacă în această narațiune sentimental iubirii duce la răzbunare, în povestirea “Iartă-mă “intervine răutatea unei tinere soții originară din Oltenia, de la țară, față de socrul infirm,  căsătorită cu un fost soldat din nordul Ardealului. Costel soțul și Maria soția, moș Toader, socrul, copilul trăiesc drama răutății femeii față de socru.Nora convinge pe soț să-l ducă cu sania pe tată-l său în pădure, noaptea, când lupii urlă de foame, și să-l lase acolo.Spre norocul bătrânului infirm este salvat de un vecin de la o moarte sigură.Cei doi pun la cale o farsă. În fiecare seară  bătrânul se arată la geam, ca o nălucă. Imagine care se repeta până când nora, Maria, înnebunește și sfârșește să hălăduiască pe malul Oltului visând la soldații , care în tinerețe o foloseau.

Toate celelalte narațiuni sunt pe aceeași notă vibrantă din care nu lipsesc relațiile sexuale dintre membrii diferitelor familii, unde personajele sunt caracterizate în subconștientul cititorului ca pozitive și negative. Negative precum Veronica din povestirea “Garsoniera“, femeie pedepsită pentru lăcomia care pusese stăpânire pe ea.

Credința în Dumnezeu nu oprește personajele lui Teodor T Ungureanu să încalce Decalogul cu cele zece porunci. Cu cât este mai mult evocată divinitatea cu atât se încalcă cele zece porunci.  Pentru personajele acestor narațiuni dreptatea este înțeleasă diferit, aceasta este a celui mai puternic.Ne înțelegând că dreptatea este valoarea etică și juridică, în funcție de care se aprobă sau se dezaprobă relațiile sociale și raporturile juridice, normele juridice și hotărârile organelor de jurisdicție existente într-o epocă și într-o organizare socială dată; este faptul de a recunoaște drepturile cuiva, de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine în mod legitim. Dreptatea este o virtute morală, cea mai înaltă dintre cele patru virtuți cardinale, care constă în faptul de a da fiecăruia ce este al său, în a respecta drepturile altuia .

Narațiunile din această carte au izul nuvelelor lui Rebreanu, spre deosebirea  că autorul ”Răscoalei” a folosit un limbaj frust și cu multe arhaisme, pe când Toader T. Ungureanu evită folosirea acestora, care totuși dau culoare  dramelor din viața satului.

Ultima povestire din acest volum, intitulată “Poveste în miez de vară… “este un adevărat poem dedicat obsesiei pentru un poet și versurile lui, într-un miez de vară poematic și nostalgic. “Fiecare act de rebeliune exprimă o nostalgie pentru inocenţă şi o chemare către esenţa fiinţei”, spunea Albert Camus.

Un personaj ce trece ca un fir roșu prin narațiuni este Doru, care se deconspiră subtil, a fi autorul. Unde este acesta apare înțelepciunea, sentiment inefabil, unic, al omului, iubirea.

Iubirea pentru personajele acestor narațiuni este înțeleasă ca un fel de cântec al cărnii, un țipăt al contrastelor, neînțelegând că adevărata iubire echilibrată și înțeleaptă este la vârsta mai înaintată când cuplul trece prin greutăți, creșterea copiilor, dureri în pierderea celor dragi, și  când experiența vieții devine înțelepciune.Atunci este adevărata iubire.

Marea artă a autorului e de a ști să învie lumile amintirii sau ale visării îndreptându-le către un sens care nu e niciodată același pe măsura complexității nesfârșite a vieții oamenilor din mediul rural. E la el o adevărată obsesie a totalității vieții sătești. Narațiunile autorului, la fel ca și romanele sale, sunt un tablou al unei trude, așezată  în dorința de a exprima oamenii cu complicațiile lor și părțile nevăzute ale tradițiilor, obiceiurilor, credințelor, parte integrantă a istoriei mediului rural din țara noastră. De la iluzie la luciditate, de la poezie la crudul prezent al existenței, de la stabilitate la cele mai complicate stări de conștiință- acesta este universul lui Toader T. Ungureanu, urmând mersul unor vremi ale căror cărări sporesc  indefinitul, făcând omul și mai complicat și complex în judecata lui.